Odaia strîmtă de doi pe trei, care face parte dintr-un apartament de trei camere, situat într-un bloc de patru etaje din margine de Bucureşti, e de închiriat. Ieftin, avînd în vedere chiriile practicate în ultimul timp. Doi bătrîni, singuri şi speriaţi de iarna și criză care au hotărît, ca mulţi alţii de vîrsta lor, să ofere una dintre camere „pentru o studentă cuminte, o elevă sau un băiat”, bineînţeles „nefumători şi cuminţi”. Un fel de trocÎnchiriere uneia dintre camerele apartamentului în care locuieşte o familie nu mai constituie o noutate în ziua de azi. Viaţa e grea pentru destui români care încearcă să găsească tot felul de soluţii pentru a ieşi la liman. Ziarele de mică publicitate sînt pline de anunţuri în care se oferă spre închiriere o cameră la comun, dar şi stîlpii şi pereţii clădirilor din oraş abundă în etichete cu acelaşi conţinut. Majoritatea celor care închiriază nu declară autorităţilor că au pe cineva în gazdă şi doar gurile rele ale vecinilor invidioşi pot da de gol „ilegalitatea” comisă. Închirierile se adaptează şi ele la societatea noastră. Cei mai mulţi închiriază pentru că nu-şi pot plăti întreţinerea şi au nevoie de un ajutor financiar în plus. Alţii, pe lîngă banii de chirie, mai cer şi anumite produse alimentare, ca bonus, în funcţie de zona în care este situată locuinţa. Spre exemplu, o cameră dintr-un apartament din cartierul Floreasca se poate închiria cu 500 lei, lunar, plus două kg. de carne, cafea, caşcaval ori un salam de Sibiu. Trocul este convenabil şi pentru proprietarul-pensionar şi pentru chiriaş, care, altfel, ar fi scos mai mult din buzunar. Alţi proprietari vor o fată zdravănă de la ţară, salariată, care să le facă menajul. În schimb, oferă o cameră la comun, gratis.Exclus rromi şi fumători!Cei care închiriază o cameră în propriile apartamente au, în genere, şi pretenţii: chiriaşii să nu fie ţigani, să fie nefumători, fără copii şi să aibă un serviciu stabil. Dida Matei are 18 ani, a făcut opt clase şi e de etnie rromă. Vinde ziare prin intersecţii, de dimineaţa pînă seara. Pentru că se săturase să tot facă naveta la Bucureşti şi-a căutat o gazdă „mai ieftină”. A găsit foarte greu. Toţi o respingeau pentru că fumează şi…e ţigancă. În cele din urmă s-a orientat spre Ferentari. Acolo, îngrijeşte o bătrînă paralizată, contra unei cămăruţe cu igrasie, la casă. Nu dă nici un leu, dar trebuie să-i gătească bolnavei mîncare, să o spele, să-i dea medicamentele. Cişmeaua e în curte, dar ce contează? Un covor din lavete, un pat cu arcurile rupte, mirosind a petrosin, o masă scîlciată şi un bec atîrnînd de tavan ca o spînzurătoare, fac parte din universul modest în care trăieşte de peste un an. Se consideră o norocoasă pentru că are unde pune capul deocamdată. Îi e teamă însă, că bătrîna proprietară ar putea muri şi, în acel caz ea, va fi dată afară de rudele femeii care vor moşteni casa.Chiria costă 10 ouă, un pui, bomboane şi pîineGore Ion are 78 de ani şi e singur. Nevasta i-a murit acum 15 ani şi copii n-au avut. Locuieşte într-un apartament proprietate personală cu două camere, în Drumul Taberei. Acum nu se mai descurcă cu treburile gospodăriei şi, pe deasupra are şi un început de Parkinson. Cu greu s-a hotărît bătrînul să dea un anunţ la ziar, pentru că îi e ruşine de vecini. Curînd a fost contactat de un student politehnist. I-a plăcut băiatul şi l-a luat în gazdă, oferindu-i sufrageria. Bucătăria, baia şi holul erau la comun. La administraţie a spus că e un nepot de-al lui de la ţară. Nu i-a cerut bani, ci doar să-i asigure hrana de zi cu zi. Într-o lună el pretinde să aibă în casă o jumătate de kg. de parizer, 10 ouă, un pui, fructe, bomboane şi pîine. Studentul îi mai face şi unele servicii, cum ar fi: piaţa, spălatul hainelor, curăţenia în casă, plătitul curentului sau al telefonului, dar pentru acestea primeşte bani de la bătrîn. Nea Gore e mulţumit acum. Ba chiar l-a îndrăgit pe Laurenţiu şi se gîndeşte să-i lase lui apartamentul după ce va muri. Dar pînă atunci mai e, avînd în vedere că mănîncă destul de bine.(Răzvan Mateescu)