”La două săptămîni de la începutul Operațiunii Epic Fury, narațiunea dominantă s-a așezat într-un tipar confortabil: Statele Unite și Israelul au intrat într-un război fără un plan. Iranul ripostează în întreaga regiune. Prețurile petrolului cresc vertiginos, iar lumea se confruntă cu încă un impas în Orientul Mijlociu. Senatori americani au numit-o o gafă. Televiziunile de știri au inventariat crizele. Comentatorii au avertizat asupra unui război de lungă durată. Corul este puternic și, în anumite privințe, de înțeles. Războiul este urît, iar acesta a impus costuri reale pentru milioane de oameni din Orientul Mijlociu, inclusiv în orașul în care locuiesc. Dar această narațiune este greșită”, se arată într-o analiză a postului Al-Jazeera semnată de Muhanad Seloom.

”Nu pentru că costurile ar fi imaginare, ci pentru că criticii măsoară lucrurile greșite. Ei cataloghează prețul campaniei, ignorînd în același timp bilanțul strategic.
Cînd privești ce s-a întîmplat de fapt cu principalele instrumente de putere ale Iranului – arsenalul său de rachete balistice, infrastructura nucleară, apărarea antiaeriană, marina și arhitectura de comandă a rețelei sale de proxy – imaginea nu este una a eșecului american. Este una a degradării sistematice, în etape, a unei amenințări pe care administrațiile anterioare au lăsat-o să crească timp de patru decenii(…)
Un arsenal construit în decenii, demontat în zile
Lansările de rachete balistice iraniene au scăzut cu peste 90%, de la 350 pe 28 februarie la aproximativ 25 pe 14 martie, potrivit datelor disponibile public. Lansările de drone spun aceeași poveste: de la peste 800 în Ziua 1 la circa 75 în Ziua 15.

Cifrele provenite din declarațiile militare americane și iraniene diferă în detalii, dar converg asupra tendinței. Sute de lansatoare de rachete iraniene au fost scoase din funcțiune. Potrivit unor relatări, 80% din capacitatea Iranului de a lovi Israelul a fost eliminată.
Capacitățile navale ale Iranului, ambarcațiunile de atac rapid, submarinele de mici dimensiuni și capacitatea de minare sunt în curs de lichidare. Apărarea sa antiaeriană a fost suprimată pînă în punctul în care SUA zboară acum bombardiere B-1 non-stealth deasupra spațiului aerian iranian, o decizie care semnalează o încredere aproape totală în dominația aeriană(…)

Strîmtoarea Hormuz: un activ în curs de epuizare pentru Iran

Închiderea Strîmtorii Hormuz domină comentariile critice. Senatorul american Chris Murphy a numit-o dovadă că președintele Donald Trump a evaluat greșit capacitatea Iranului de a riposta. CNN a descris-o ca dovadă că administrația a pierdut controlul asupra escaladării războiului.

Durerea economică este reală: prețurile petrolului au crescut, un record de 400 de milioane de barili de petrol va fi eliberat din rezervele globale, iar statele din Golf se confruntă cu lovituri cu drone și rachete asupra infrastructurii energetice.

Dar această interpretare inversează logica strategică. Închiderea strîmtorii a fost întotdeauna cea mai vizibilă carte de ripostă a Iranului și întotdeauna un activ în curs de epuizare. Aproximativ 90% din exporturile proprii de petrol ale Iranului trec prin insula Kharg și apoi prin strîmtoare.
China, cel mai mare partener economic rămas al Teheranului, nu poate primi țiței iranian cît timp strîmtoarea este închisă. Fiecare zi în care blocada continuă, Iranul își taie propria linie de viață economică și înstrăinează singura mare putere care l-a protejat constant la Națiunile Unite. Închiderea nu afectează doar economia globală; accelerează izolarea Iranului.

Între timp, capacitățile navale de care Iranul are nevoie pentru a menține blocada – bărci de atac rapid, drone, mine, rachete antinavă bazate pe țărm – sunt degradate zilnic. Bazele sale navale de la Bandar Abbas și Chahbahar au fost grav avariate.
Întrebarea nu este dacă strîmtoarea se va redeschide, ci cînd și dacă Iranul mai păstrează vreo capacitate navală de a o contesta. Criticii compară provocarea de a escorta zilnic o sută de petroliere cu o povară logistică imposibilă. Dar nu este nevoie să escortezi petroliere printr-o strîmtoare dacă adversarul nu mai are mijloacele de a le amenința. Aceasta este traiectoria operațională(…)

Asasinarea liderului suprem Ali Khamenei a eliminat vîrful piramidei de autorizare. Numirea fiului său Mojtaba ca succesor, un transfer dinastic fără precedent în Republica Islamică, semnalează fragilitate instituțională, nu continuitate. Structura de comandă a Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) a fost decapitată la mai multe niveluri – ministrul interimar al apărării s-a numărat printre cei uciși.
Qatar și Bahrain arestează operativi IRGC. Kuweit și Arabia Saudită interceptează drone iraniene deasupra propriului teritoriu. Mediul regional care a susținut arhitectura de proxy a Iranului, inclusiv toleranța reținută a statelor din Golf temătoare de represaliile iraniene, este înlocuit de ostilitate activă.

Hezbollah este mai slab decît în orice moment din 2006, degradat de peste un an de operațiuni israeliene înainte ca această campanie să înceapă. Milițiile irakiene își păstrează capacitatea de a lansa atacuri, dar o fac într-o regiune în care se confruntă cu o izolare crescîndă.
Houthii din Yemen au capacitate independentă, dar nu dispun de integrarea de comandă cu Teheranul care transformă activitatea milițiilor în efect strategic. Ceea ce criticii descriu drept un război regional în expansiune este mai bine înțeles ca spasmele finale ale unei arhitecturi de proxy al cărei centru de autorizare a fost zdrobit.

Un final clar

La șaptesprezece zile de la început, liderul suprem al Iranului este mort, succesorul său este, potrivit relatărilor, rănit, iar fiecare instrument principal de proiecție a puterii iraniene – rachete, infrastructură nucleară, apărare antiaeriană, marina, rețele de comandă proxy – a fost degradat dincolo de o recuperare pe termen scurt. Execuția campaniei a fost imperfectă, comunicarea publică slabă și planificarea post-conflict incompletă. Războiul nu este niciodată curat. Dar strategia – strategia reală, măsurată în capacități degradate mai degrabă decît în cicluri de știri televizate – funcționează” se mai arată în analiza Al-Jazeera. (Traducere și adaptare B.T.I.)

foto: Iran International