CURS VALUTAR
1 EUR = 4.8743 RON DOWN | 1 USD = 4.1768 RON DOWN | 1 GBP = 5.4111 RON UP

Alegeri în decembrie? Utopie sau crimă cu premeditare?

0 comentarii / 534 vizualizări / 7 octombrie 2020

Autoritățile o țin Puia Gaia cu tema alegerilor legislative programate pentru luna decembrie. Nici nu e de mirare. După rezutatul „istoric” al localelor, liberalii se grăbesc. Să facă alegeri cât încă nu se duc la vale. Atâta doar că, în condițiile scăpării pandemiei de sub control, dar și ale deciziei CCR, alegerile sunt fie o utopie, fie pur și simplu o crimă cu premeditare.
Dacă CCR a stabilit că numai Parlamentul poate decide momentul în care urmează să se desfășoare alegerile parlamentare, atunci este de presupus că, după publicarea motivării în Monitorul Oficial al României, PSD, dacă Ciolacu nu se află în vreun raport de complicitate cu Klaus Iohannis, o majoritate construită în jurul PSD va lua o inițiativă în acest sens în forul legislativ. Și așa ar trebui să rămână. Alegerile să fie mutate în februarie sau în martie. O asemenea decizie ar fi de natură să păstreze legislativele în limitele Constituției, și, în același timp, să conducă la evitarea unei crime cu premeditare. Iar crima cu premeditare constă în organizarea alegerilor în plină pandemie scăpată de sub control.
Numai că ceea ce noi analizăm prin prisma logicii formale și bazându-ne pe argumente de bun simț, este posibil oricând să fie dat peste cap de către decidenții politici. Într-o manieră la fel de brutală ca alegerile desfășurate în urmă cu câteva zile, și care au înfrânt prin uriașe fraude voința cetățenilor. Și au îngenuncheat practic bunul simț. De pildă, nu este deloc exclus ca cei câțiva lideri PSD, care au declarat că lor le convin alegerile acum, în plină pandemie, să fi vorbit serios. Să-și fi făcut cu alte cuvinte socoteala PSD că, după ce au câștigat localele în ceea ce priveșe votul politic, ar putea câștiga și parlamentarele. Tot la mustață. Dacă este așa, socoteala este și greșită, și criminală.
Un asemenea calcul ar fi greșit pur și simplu pentru că PSD nu prea are cu cine să se alieze după alegerile parlamentare pentru a forma o majoritate și a-i impune lui Klaus Iohannis un Guvern. Și asta chiar dacă va avea cu câteva procente mai mult decât PNL. Situația politică este de așa natură, încât cele mai mari șanse de a forma o majoritate în condițiile unui scor strâns le are PNL. Chiar dacă, repet, mai pierde câteva procente. Procentele pe care le-ar pierde PNL nu le va câștiga PSD. Ci USR. Suntem mult mai aproape de o alianță PNL-USR și mult prea departe de o alianță PSD-PNL sau, la limită, PSD-USR. Deși în politica din România nimic nu este exclus. Partea proastă pentru PSD este probabilitatea din ce în ce mai mare ca partidele mici cu care, teoretic cel puțin, s-ar putea alia, să nu mai aibă șansa de a intra în Parlament. Din această perspectivă, ALDE e pe ducă. Și nici PMP nu se simte prea bine. Iar UDMR va fi împins de către popularii europeni nu la o alianță în scopul guvernării cu PSD, ci la alianță în scopul guvernării cu PNL. Tocmai din acest motiv, în ciuda faptului că liberalii au regresat de la europarlamentare, Ludovic Orban e liniștit. PNL are șansele cele mai mari de a guverna după alegerile legislative și, în aceste condiții, în ciuda uriașelor greșeli comise până în prezent, și Ludovic Orban are șanse reale de a-și păstra poziția în fruntea partidului și de a-și continua cariera de premier.
Dar crima cu premeditare nu poate fi exclusă de nimeni. În România, pandemia a explodat. A scăpat de sub orice control. Personalul medical este depășit de situație. Este epuizat. Paturile destinate terapiei intensive sunt toate ocupate. În viitor, supraviețuitorii vor fi trași la sorți. Și, din urmă, galopând, vine pandemia copiilor. Pentru a ajunge în această situație, societății românești i se aplică o terapie în mai multe trepte. Mai întâi a existat revenirea în țară necontrolată și masivă a românilor ejectați din statele UE. A urmat refluxul. Când veritabile convoaie plecate din zone carantinate au traversat România, luând cu asalt aeroporturile, pentru a se întoarce la muncă în aceleași state care, cu cinism, ne-au trimis compatrioții acasă. În aceste condiții, în care o bună parte dintre restricții au fost aplicate greșit, în care unele dintre restricții au fost inutile, dar alte restricți necesare nu s-au implementat, Guvernul a decis, fără o pregătire corespunzătoare prealabilă, că anul școlar poate fi redeschis. La 15-20 de zile distanță, focarele de infecție se multiplică galopant pe harta României. Propagarea pandemiei se face comunitar și în mare viteză. Un alt șoc a fost cel al campaniei electorale și respectiv al alegerilor locale. Care, dincolo de faptul că au fost masiv trucate, s-au desfășurat fără a se lua toate precauțiile necesare. Unda de șoc ne va izbi peste o săptămână, când se va împlini fatalul termen de 14 zile de la duminica alegerilor. Un alt șoc administrat zilele trecute societății românești este redeschiderea, tot fără o pregătire corespunzătoare, a anului universitar. Va trebui să numărăm încă 14 zile pentru ca, după ce am semnat vânt, să culegem furtună. Și, cum arătam mai sus, urmează alegerile parlamentare, pe care președintele Klaus Iohannis și PNL le vor impune utilizând fel de fel de trucuri, în pofida decizie Curții Constituționale. Dar dacă, în realitate, alegerile locale nu au fost legale, și totuși primarii și consilierii și președinții de consilii județene își preiau funcțiile, iată, s-a creat un bun precedent pentru ca și alegerile legislative să se desfășoare, chiar dacă în condiții de neconstituționalitate. În definitiv, ce instanță din România va avea curajul să decidă anularea alegerilor?
De acum încolo vom urmări cu sufletul la gură, mai mult decât am făcut-o vreodată, oră de oră și zi de zi, cum se propagă pandemia și ce consecințe teribile va avea vizând sănătatea publică, sănătatea economică și sănătatea socială. Și pot paria încă de azi că autoritățile vor da vina pe populație pentru tot ceea ce urmează. (Sorin Roșca Stănescu)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *