Dacă analizăm ultimele ieșiri ale președintelui precum și derularea mult comentatei coabitări, în ultimele luni, putem spune fără echivoc că Băsescu nu are vis mai fierbinte decît să-l vadă președinte pe Victor Ponta în dauna ”răului” Crin Antonescu. Privind în ansamblu, însă, peisajul politic autohton, e mai probabil că vom asista nu peste mult timp la un soi de reeditare a lui „Dragă Stolo”, iar potul cel mare al Cotrocenilor va fi umflat nu de cine se pregătește. Cel puțin, la vedere. Ci de altcineva.

Devine tot mai clară intenția președintelui de a separa apele în USL și, în primul rînd, de a-l despărți pe Ponta de Antonescu. Lăudat de cîte ori are ocazia de către Băsescu, liderul PSD începe să se contureze ca o alternativă mult mai viabilă la președinție în raport cu cel al PNL. E și logic, pesediștii bombăne de mult că au cedat prea multe locuri parlamentare și ministeriale unui partid aflat la nici jumătatea lor, ca pondere, darmite să le mai dea și președintele. Acel președinte care poate schimba, cum s-a dovedit deja, prin jocuri de culise majoritatea parlamentară și care va desemna premierul între 2016-2020.

Răstimp, Antonescu se duce ușor în jos, în sondaje, iar marea întrebare în interiorul partidului e cînd vor fi aruncați peste bordul guvernării, după modelul pedeliștilor în 2008 ori al pesediștilor în 2009.
Prins între tot felul de scandaluri cu miză mai degrabă măruntă, Crin Antonescu e împiedicat, discret, să-și contureze un autentic profil prezidențial, deși nu ezită să se prezinte ca un cîștigător cert, anul viitor. Din ce în ce mai vizibil, însă, nici el nu pare să mai creadă asta.
Unicul său proiect major al ultimilor ani, noua Constituție, are toate șansele să se prăbușească zgomotos, fie pe fondul atacului prezidențial sub forma anunțatului referendum, fie pe cel al absenteismului masiv. Ori amîndouă.

De aici, culoar liber pentru Ponta, care intră vertiginos în pielea prezidențiabilului, ca un Medvedev autohton creat pentru a umple tronul tutorelui Putin.

Oare?

În ce privește alegerile prezidențiale, de departe cel mai importante, România are deja o tradiție post-decembristă, aceea a marilor surprize.
În 1996 a cîștigat Constantinescu atunci cînd nici el însuși nu își mai acorda vreo șansă și a făcut-o, conform propriilor afirmații, grație eșecului unei combinații la vîrf ale unor structuri de top. Deși părea terminat, Iliescu a reușit să revină incredibil de spectaculos în 2000. În 2004, tabăra învingătoare a pornit cu un candidat și a terminat cu altul, iar în 2009 și cei mai serioși analiști, cu Ion Cristoiu în frunte, dădeau ca sigur un abandon al lui Băsescu, necum o victorie.

În 2014, nu e exclus să asistăm din nou la o surpriză.
Venită din partea unui personaj cu foarte mare greutate și popularitate, pe nume Mugur Isărescu.

„O să spun un lucru pe care eu îl cred, dar să nu îmi cereţi detalii. Niciunul dintre ei nu va fi preşedinte, dintre cei pe care i-aţi spus mai înainte (Antonescu, Oprescu, Iohannis, Ponta, n.r.). Dintre politicieni, niciunul nu va fi preşedinte (…)” declara în aprilie, într-un interviu, Traian Băsescu.

Interesantă precizare: ”dintre politicieni”.

Or, singurul personaj autohton care nu e politician și ar avea, realmente, șanse la Cotroceni este guvernatorul BNR.
Cum se știe, mandatul lui Isărescu expiră exact înaintea alegerilor, anul viitor, în octombrie.
După ce a intrat încă de acum cîțiva ani în Cartea Recordurilor cu cel mai lung mandat de guvernator din istorie, e improbabil că Isărescu, la 65 de ani, adică vîrsta pensionării, va mai solicita un mandat unui parlament dominat de PSD, partid care nu prea l-a înghițit niciodată și a dorit de cîteva ori să îi ia capul.
Pe de altă parte, ce final de carieră mai frumos pentru abilul și influentul Isărescu decît un mandat prezidențial?

Avantajele acestuia sunt uriașe: sprijin occidental total – e clar pînă și pentru ultimii naivi că nu simpatia internă l-a menținut un sfert de secol la cîrma BNR – notorietate, relații, forță financiară, o anume neutralitate politică de apreciat și, nu în ultimul rînd, o imagine publică relativ curată, grație în bună măsură sumelor uriașe pompate în media de către BNR sub formă de publicitate, ani de zile.

Aventura prezidențială jalnică a lui Isărescu din 2000 nu trebuie sub nicio formă luată ca bază de calcul. Atunci a fost vorba mai degrabă de un soi de șantaj pentru o candidatură pe care nu și-a dorit-o, de o decizie luată pe picior, în ultima clipă, și de o susținere slabă din partea unei drepte fărămițate și obtuze.
Anul viitor, însă, în spatele lui Isărescu s-ar putea grupa mai multe forțe politice, chiar în eventualitatea unei candidaturi independente a acestuia. Poate nu întîmplător, nici unul dintre partidele de dreapta existente sau pe cale de apariție (PDL, PNTCD, Forța Civică, Noua Republică, Mișcarea Populară) nu are vreun as autentic în mînecă, în materie de prezidențiale.

Fără să facă nimic special, numai ținînd leul sub control, Isărescu reușește nu doar să aibă o cotă foarte înaltă de încredere în sondaje, dar chiar să crească, în ultima perioadă.
E firesc.
USL, ultima mare speranță a alegătorilor după dezastrul PDL și după anii de criză, nu performează economic cîtuși de puțin.
În loc de creșteri de venituri și locuri de muncă, românii primesc noi impozite, șomaj și scandaluri.
Încă un an în ritmul ăsta și buna administrație pesedistă va rămîne o legendă fixată în perioada Năstase.
Cu o intrare în scenă la momentul oportun, cu o campanie de imagine profesionistă și, nu în ultimul rînd, cu sprijinul real al actualului președinte nu simulat, ca în cazul lui Ponta – Mugur Isărescu poate da marea lovitură, lăsînd tot USL-ul, despărțit ori ba, cu buzele umflate. În consecință, atenție la guvernatorul BNR! (Bogdan Tiberiu Iacob)