Congresul PSD a stabilit, în premieră, că președintele partidului și candidatul prezidențial vor fi aleși, de acum, prin votul membrilor și chiar al simpatizanților de partid. O idee a lui Geoană aparent foarte democratică, să recunoaștem, dar păguboasă la extrem, și care ar putea costa PSD scump, și la propriu și la figurat. Așa cum s-a mai întîmplat, în trecut.

Acum cîteva zile, Ilie Sîrbu avertiza public, într-un interviu dat Mediafax, că alegerile pe baza votului tuturor membrilor nu sunt o soluție bună pentru PSD: ”Dacă lucrurile s-ar desfăşura cum am văzut în alte ţări, ar fi benefică. În acest moment, personal, din punctul meu de vedere, nu cred că este benefică, în sensul că noi ştim cum se fac aceste alegeri la nivelul de bază. S-ar produce o împărţire în grupuri şi s-ar repeta ce am văzut la ultimul congres, dar la nivelul din teritoriu, unii cu unul, alţii cu altul şi nu ar putea nimeni miza pe faptul că va câştiga”. Sîrbu știa ce spune, pentru că trăise pe viu experiența aiuritoare a alegerilor preliminare din 2004. Să reamintim pe scurt, ce s-a întîmplat atunci, după decizia bruscă a lui Năstase ca listele parlamentare să fie realizate pe baza votului tuturor membrilor PSD.

În primul rînd, organizarea scrutinului a durat săptămîni bune și a costat sume impresionante. Pentru asemenea alegeri, e necesară crearea unor secții de vot în fiecare organizație din țară a partidului, inclusiv la nivel comunal, și dotarea acestora cu logistica necesară centralizării voturilor. Pentru a putea vota, în septembrie 2004, pesediștii au fost nevoiți să utilizeze nu buletine tipărite, ci taste de computer prelucrate special, astfel încît să nu rămînă utilizabile decît butoanele cu cifre. Fiecare calculator a trebuit legat într-o rețea, votul fiind transmis instantaneu la serverul central care primea datele la nivel național, astfel încît la un sfert de oră după încheierea votului să se cunoască, teoretic, la București componența finală a listelor parlamentare a PSD.

O procedură greoaie, care a încurcat zdravăn membrii PSD de rînd, majoritatea pensionari fără know-how digital, ca să zicem așa. S-a stabilit, de asemenea, o campanie electorală de 18 zile pentru competitori, care a impus costuri suplimentare pentru aceștia. Ziua alegerilor, 5 septembrie, a fost o bulibășeală generală, cu servere și computere defecte, cu vot la vedere în locul celui secret, cu imixtiuni grosolane ale liderilor locali în operațiunea de votare șamd. Bătrînii din satele patriei a trebuit să învețe rapid cum se dă dublu-click pe poza candidatului preferat, apoi ”save” și tot așa, deși unii vedeau un computer pentru prima dată. În unele județe, pe la miezul nopții, cînd se verifica, pentru ultima oară înaintea alegerilor, funcționarea calculatorelor și a sistemului de vot, au căzut rețelele, serverele, s-au oprit computerele (închiriate) și s-a intrat în obișnuita panică, aoleu, ce ne facem? Singurul care nu a avut belele a fost Năstase, al cărui computer fusese verificat, personal, de Dan Nica, șeful operațiunii.

Pe de altă parte, actualul lider al PSD, Victor Ponta, a criticat foarte aspru alegerile respective, pentru că organizația de tineret era profund dezavantajată de sistem, neavînd bani și posibilități de a-și face campanie pentru a obține locuri pe liste. Ulterior, după toată agitația, care s-a întins pe vreo două luni și jumătate, Năstase a anunțat, sec, că rezultatul alegerilor este doar orientativ, astfel că s-a ales praful, iar listele au fost făcute tot de la centru, spre turbarea pesediștilor din toată țara. În plus, adversarii politici au primit gratuit muniție anti-PSD, luînd zdravăn în bășcălie eșecul alegerilor preliminare.

Fostul președinte executiv al PSD din acea perioadă, Octav Cozmîncă, e și el de părere că alegerile preliminare sunt o eroare: ”Noi am avut în 2004 un coeficient de reușită în organizarea acelor alegeri de cca.40%, maxim 50%, și asta în condițiile în care eram la putere, aveam posibilități mult mai mari, iar partidul era mult mai bine organizat decît e astăzi. Și totuși, am avut multă bătaie de cap, îmi amintesc că mulți își blestemau zilele, iar în final, cum se știe, s-a ales praful de tot. Organizarea unui asemenea scrutin costă cîteva milioane bune de euro și nu va fi niciodată considerat un instrument infailibil în ce privește corectitudinea votului. România nu e o țară în care să se poată introduce un asemenea sistem, din păcate. În plus, asemenea alegeri vor trebui precedate de un recensămînt foarte serios al membrilor, dar și al simpatizanților de partid, pentru că am înțeles că și aceștia vor avea drept de vot. Una peste alta, cred că PSD a făcut o gravă eroare, la acest congres” mai spune Cozmîncă, pentru Inpolitics.

O altă problemă majoră ridicată de deciziile congresului este aceea că PSD ar putea fi obligat ca, pînă la alegerile prezidențiale, să aibă nu unul, ci două rînduri de alegeri preliminare, ceea ce ar dubla costurile de organizare. Asta, pentru că desemnarea unui candidat prezidențial la congresul din 2014, care va alege și președintele, ar putea fi, teoretic, riscantă, dacă pesediștii aleg un candidat cu o notorietate insuficientă, pentru că nu ar mai exista timpul fizic necesar pregătirii acestuia. Ba ar putea fi chiar trei rînduri de alegeri preliminare, dacă Traian Băsescu va fi suspendat înainte de finalul mandatului, iar PSD va trebui să desemneze un candidat pentru alegerile anticipate care se fac pentru restul de mandat. Și tot de alegeri interne plus congres va fi nevoie și în cazul în care se va dori demiterea președintelui în exercițiu, posibilă pînă acum doar prin simpla convocare a congresului.

Vasile Dîncu, fostul strateg al PSD, avertiza încă de acum cîteva luni că PSD ar trebui să aibă deja conturat un candidat prezidențial pentru 2014, dacă vrea să aibă șanse reale. Noul statut elimină, de asemenea, posibilitatea desemnării drept candidat a unei personalități independente, competiția fiind rezervată strict membrilor de partid cu minim 3 luni vechime. În plus, nu e clar ce se va întîmpla dacă PSD va ataca alegerile prezidențiale într-o coaliție pre-electorală, ceea ce înseamnă că un candidat nu trebuie doar ales de membrii săi, ci și acceptat, ulterior, de partenerii politici. (Bogdan Tiberiu Iacob)