CURS VALUTAR
1 EUR = 0 RON DOWN | 1 USD = 0 RON DOWN | 1 GBP = 0 RON DOWN

Alerta: Din cauza consumului masiv, Romania risca sa ramina fara gaze

0 comentarii / 1496 vizualizări / 29 ianuarie 2014

Importurile de gaze s-au triplat în aceste zile, față de o perioadă normală de iarnă, pentru ca alimentarea cu gaze a populației și a industriei să fie echilibrată, iar Dispeceratul de gaze este în prezent în alertă, au declarat, azi, pentru Agerpres, surse din cadrul Dispeceratului.

”Momentan suntem în alertă și încercăm să menținem sistemul în echilibru. Avem tot timpul harta în față și urmărim presiunile. În acest moment (ora 11.30 — n.r.) nu sunt probleme în alimentare nicăieri în țară, întrucât reușim să dirijăm gazele din zonele unde este un mic exces spre cele unde avem deficit”, au spus sursele menționate.

Acestea au avertizat însă că pot apărea oricând probleme, întrucât producția internă de gaze este la maximum, la fel și extracția din depozite, astfel încât singura sursă de echilibrare a sistemului este importul din Rusia.

”Chiar și rușii, cu toată bunăvoința, nu pot da chiar la comandă un volum mare de gaze în plus față de ce era contractat. În aceste condiții, sigur că pot apărea probleme”, au mai spus reprezentanții Dispeceratului.

Potrivit acestora, ieri (marți, 28 ianuarie — n.r.), consumul național a fost de 62,476 milioane de metri cubi, cu 24% mai mare față de o zi normală de iarnă, când se consumă în jur de 50 de milioane de metri cubi.

Importurile s-au ridicat la 11,4 milioane de metri cubi, față de 4-5 milioane de metri cubi într-o zi normală.

Producția internă a fost de 27,6 milioane de metri cubi la nivelul zilei de marți, iar 24 de milioane de metri cubi au fost extrase din depozite.

”De ce s-a ajuns aici: furnizorii de gaze, care utilizează sistemul național pentru a livra gaze către clienții lor, își fac o prognoză de consum. Autoritatea Națională de Reglementare (ANRE) are tendința să țină prețul cât mai mic, așa că orice import în plus față de ce au prognozat inițial ar putea să nu fie recunoscut drept cost justificat. Așa că toți furnizorii sunt prudenți și mai degrabă dau comenzi mici de importuri. Sigur că acum îi costă mai mult să crească volumele importate de la o zi la alta sau chiar de la o oră la alta. Noi îi atenționăm mereu, când vedem că încep probleme de dezechilibru, și ne ținem de capul lor până când avem confirmarea că au cumpărat acele gaze din import, altfel riscăm să avem probleme în sistem”, au mai spus cei de la Dispeceratul de gaze.

Potrivit surselor menționate, în acest moment funcționează cinci combinate chimice, patru din grupul Interagro și Azomureș. Aceștia sunt cei mai mari consumatori de gaze din țară.

În plus, surse din domeniu au declarat că Interagro nu mai este consumator întreruptibil, ceea ce înseamnă că, dacă vor fi probleme în alimentarea cu gaze a populației, cele patru combinate din grupul Interagro nu mai pot fi oprite pentru a se asigura cu prioritate alimentarea populației.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *