Alfred Bulai: ”Daca o sa cada Guvernul, se alege praful de Boc”
0 comentarii / 1746 vizualizări / 26 mai 2011
Dacă trece o moțiune de cenzură a USL, cu votul oamenilor lui Vasile Blaga care sunt nemulțumiți de ce se întâmplă în partid, aripa Emil Boc se disipează instant, în însăși momentul în care Guvernul cade, afirmă sociologul Alfred Bulai, pentru Inpolitics.
”Faptul că Emil Boc când se dă dus de la palatul Victoria, când nu, demonstrează că în PDL își reglează conturile, puternic, două tabere. Gruparea lui Blaga joacă o mână bună. Schimbările guvernamentale nu sunt controlate numai de Executiv, ci, acestea presupun și o majoritate parlamentară. Oamenii lui Vasile Blaga, nemulțumiți de reconfirmarea lui Boc, pot schimba oricând balanța parlamentară. Ca o paranteză, dacă trece vreo moțiune de cenzură și ar fi să cadă Guvernul, aripa Emil Boc se disipează subit. Rațiunea ei a fost dorința lui Traian Băsescu și accesul la resurse. Situația este foarte complicată în PDL. Mai cu seamă că există zvonuri care acreditează ideea că domnul Mironescu, reținut de DNA, face parte din gruparea Blaga”, comentează Alfred Bulai. (R.G.)
Comenteaza