Alfred Bulai: ”Singura salvare a PDL e organizarea unui Congres după alegeri”
0 comentarii / 1363 vizualizări / 3 mai 2012
Singura salvare politică a PDL este organizarea unui Congres după alegerile locale şi alegererea unei noi conduceri care să gestioneze conflictele interne, afirmă sociologul Alfred Bulai, pentru Inpolitics.
“În prezent, cel mai mare pericol pentru PDL este să se rupă în facţiuni care să se războiască între ele. Asta duce la moartea oricărui partid, iar, în acest sens, PNŢCD este un exemplu care vorbeşte de la sine. Dar, pedeliştii pot stabiliza situaţia. Asta doar dacă fac Congres după locale, scapă de Emil Boc, şi îşi numesc o nouă conducere care poate rezolva neînţelegerile interne. Pe de altă parte, în opoziţie nu va mai sta nici presa pe capul lor. În opoziţie, nu mai au de ce să scadă în sondaje. În acest sens, se poate spune că e mai bine pentru PDL că a intrat în opoziţie. În prezent însă, principalul pericol e al prăbuşirii prin proprie voinţă, prin lupte interne”, precizează sociologul. (R.G.)
Comenteaza