CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Alianta pe Bucuresti PSD-PNL in fata primului hop: bataie pe doua colegii in sectorul 2

0 comentarii / 1757 vizualizări / 1 februarie 2010

Alianța încheiată între organizațiile din București ale PNL și PSD la finele anului trecut – sau gentlemen agreement – cum a numit-o Andrei Chiliman, șeful liberal, se va confrunta curînd cu primul mare hop.Deși nu e clar dacă între organizațiile lui Vanghelie și Chiliman chiar a fost semnat un protocol politic, așa cum a relatat presa la începutul lui ianuarie, cele două tabere au admis, totuși, că există o înțelegere prin care nici una să nu prezinte candidați în colegiile din care demisionează parlamentari ai partenerului. Astfel că PSD nu a avut candidat în colegiul lui Bogdan Olteanu, iar PNL nu va avea în cel al Danielei Popa. Numai că protocolul se va face curînd țăndări, iar cele două partide vor deveni, din aliați, adversari. Asta pentru că, în foarte scurt timp, doi parlamentari ai PDL, coincidență, amîndoi din sectorul 2, dominat de Onțanu, vor pleca în misiuni diplomatice și vor vacanta posturile dobîndite la alegerile din 2008. Desigur, ar mai exista și varianta de compromis prin care partidele să își împartă frățește cele două colegii, dar o declarație recentă a lui Ludovic Orban, prin care acesta anunță că PNL are pregătiți candidați pentru toate colegiile care vor fi vacantate, spulberă această posibilitate. (Răzvan Gheorghe)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998