Era timpul protestelor. Dar acolo unde acțiunea colectivă este spontană, fără lideri și mare organizare, riscăm să ni se întîmple ce ni s-a întîmplat la Revoluție. Protestul, cu totul legitim, să fie furat, denaturat, folosit. Și să profite alții, fără ca pe fond să schimbăm nimic.

Traian Băsescu merită ce i se întîmplă. Ieșind din cadrul constituțional pentru a lovi într-un om căruia îi reușise deja reforma, în numele unei reforme viitoare, al cărei plan era pus la îndoială și de Banca Mondială, și de FMI, și de experții din România, într-un sindrom al infailibilității care a adus aminte de Ceaușescu, el a lăsat jos singurul scut care poate apăra un șef al statului. Anume legea, și îndreptățirea pe care ți-o dă faptul că vrei să faci bine. Nimeni nu e infailibil, oricine se poate înșela, dar trebuie măcar să faci proba că ai fost de bună credință.

Aroganța cu care toate procedurile de adoptare a politicilor publice au fost călcate în cazul Legii Sănătății a depășit orice limită, de la lăsarea pe seama unor legi ulterioare a pachetului de bază fără de care nu se poate calcula impactul legii de față, la absența studiului de fundamentare cerut de articolul 33 din Legea 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative la promovarea sa peste capul ministerului (care a trimis un memorandum cu rezerve) și al guvernului în general, pînă la invocarea asumării răspunderii. Cînd anume a devenit puterea actuală pur și simplu rea și a trecut la Dark Force nu știu, dar s-a întîmplat.

E destul să vezi cum un material de calomnie ordinară la adresa doctorului Arafat, devenit din erou un fel de terorist arab la care mai avea puțin și debarca DIICOT, a fost multiplicat fără a se schimba o virgulă în toate organele de presă afiliate puterii, sau cum canalele de opinie publică au fost umplute de oameni de pe statul de plată. Cum e cu putință, simbolic vorbind, ca într-un ziar al puterii să înceapă atacul contra mea, invocînd apărarea familiei Băsescu, tocmai Andrei Alexandru, vechi informator al Securității și agent de influență care ne-a dinamitat eforturile de refomă în anii nouăzeci, devenit apoi șeful de cabinet al lui Nicolae Văcăroiu? Dl Alexandru e azi portocaliu autentic și reprezintă reforma adevărată. Eu reprezint probabil reacțiunea, numai în Ucraina și unde mai construim revoluții nu a aflat lumea cu cine are de a face.

Nu mai vorbesc de domnii Ciuhodaru (traseist) și Cepoi (nomenclaturist) numiți săptămîna asta să ne facă reforma și să reverse beneficiile capitalismului peste sănătatea publică în locul unui terorist ca Arafat și al unui nerecunoscător ca Paveliu (pentru cine nu știe, doctorul Paveliu, fost parlamentar PDL, a fost singurul care a avut curajul să candideze ca independent contra Elenei Udrea). Ei – Udrea, Ciohodaru, Alexandru – știu ce e progresul și democrația: noi sîntem teroriștii și reacționarii. Nici nu mai menționez încercările de destabilizare din acest an a societății civile și a oricăror opozanți, care au luat forme clasice, cu crearea unor contra-instituții, furt de identitate, etc. Nu au funcționat, dar spun ceva despre cît de jos au ajuns. Nici scuze nu i-a cerut nimeni lui Arafat, măcar pentru calomniile revărsate de organele de propagandă ale PDL.

Opoziția vrea alegeri anticipate. Și are dreptate, după așa ceva orice guvern normal ar demisiona. Numai că expunerea directă a lui Traian Băsescu face redundantă demiterea guvernului. Guvernul a rezistat, dovadă că un secretar de stat a trebuit făcut să plece, amestecul președintelui a fost neconstituțional, și cine ar trebui să plece, ar fi el. Dar el nu va pleca, nici acoliții de gradul 1, de genul Udrea, și plecarea altora e pur și simplu irelevantă.

Societatea civilă a trecut, după săptămîna asta, în opoziție clară și a crescut brusc în forță și întindere teritorială. Întrebarea este cum putem instituționaliza acest tip de opoziție, să îl folosim pentru alegeri corecte (că după legea sănătății ne așteaptă alte legi împinse unilateral, votul prin corespondență, reorganizarea teritorială, schimbarea sistemului de vot), și după alegeri, pentru controlul puterii de atunci. Că s-a făcut demonstrația a aceea ce sustin demult, că orice putere devine rea acolo unde în locul unui control permanent al opiniei publice există numai partizanat și indiferență! (Alina Mungiu)