CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Am descoperit conturile Ceausestilor. Pe Facebook

0 comentarii / 1966 vizualizări / 7 iulie 2010

Cine crede că Epoca de Aur, în frunte cu ctitorul ei, Nicolae Ceaușescu, a apus pe 25 decembrie 1989, trebuie să se mai gândească. La peste două decenii de la împușcarea cuplului dictatorial, cel mai iubit fiu al poporului continuă să trăiască prin spirit.

Dincolo de nenumăratele dezbateri, cărți și articole scrise întru elucidarea celei mai negre perioade din istoria României și care au făcut și vor face mult timp, de aici încolo, audiență, există utilizatori de net care împrumută identitatea fostului președinte. Astfel, nu mai puțin de 69 de persoane au conturi deschise pe Facebook cu numele „Nicolae Ceaușescu”, existând totodată și 11 prezentări ale liderului comunist. Vreți să fiți prieten cu Nicolae Ceaușescu? N-aveți decât să-i trimiteți o cerere pe Facebook. De exemplu, în profilul său, Nicolae, care are deja 400 de prieteni scrie că locuieste in Havana (Cuba), e născut, așa cum se stie la Scornicești, pe 18 ianuarie 1926 și este într-o relație cu o anume Chris Linzing, absolventă a unei facultăți din Munchen. Printre prietenii unuia dintre acești Ceaușești de pe rețeaua de socializare se numără și solistul Adrian Enache.

Chiar și răposata Elena Ceaușescu are câteva conturi pe Facebook. E drept, numai 20 de utilizatoare se prezintă astfel, majoritatea etalând pozele „reputatei academiciene de renume mondial” . De curând, rețeaua Facebook a închis contul unei persoane care împrumutase identitatea lui Osama Bin Laden. Semn că există totuși o măsură, în privința glumelor care se pt face pe net. (Răzvan Mateescu)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998