CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

America, jafurile din magazine si vrabiile lui Mao

9 comentarii / 5524 vizualizări / 17 decembrie 2021

Fenomen extrem de grav peste ocean, cu tendința de a se amplifica de la o zi la alta: furturile din magazine. Marii retaileri americani cer congresului să ia măsuri urgente și acuză firmele de comerț on-line că încurajează furturile. Cum s-a ajuns la această situație ciudată? Simplu: de la vrăbiile lui Mao Zedung.

Directorii principalelor rețele de magazine de vânzare cu amănuntul din America au trimis în aceste zile o scrisoare Congresului în care cer să se ia măsuri urgente privind valul de jafuri care s-a produs în ultimul an.

Home Depot, Best Buy, Target, Levi Strauss, Nordstrom și CVS se numără printre cele 20 de companii care solicită o legislație care să împiedice și să descurajeze infractorii să fure și apoi să revîndă online cu ușurință marfa

De la ce a pornit totul? De la marele scandal de anul trecut, cînd un cetățean de culoare a fost ucis de polițiști în timpul unei operațiuni, ceea ce a declanșat un val de indignare națională și solicitări de reformare la sînge și chiar desființare (?!!) a Poliției.

În fața indignării, în special a mișcărilor Black Lives Matter, Equal Justice Initiative ori ACLU, Poliția americană, intimidată, a făcut un pas înapoi, cedînd teren infractorilor. Consecința a fost că a crescut brusc numărul furturilor din magazine, nu puține fiind cazurile în care reprezentanți ai unor minorități etnice plecau sfidători cu mărfuri din magazine fără să plătească invocînd compensații pentru anii de sclavagism și exploatare de către albi etc.

În paralel, un alt fenomen care a luat amploare în ultimul an este comercializarea bunurilor furate prin intermediul comerțului online, îngroșînd conturile Amazon, eBay șamd.

Într-un material difuzat ieri de Fox News, Sean Pritchard, președintele Asociației Ofițerilor de Poliție din San Jose, atrăgea atenția că mulți dintre liderii de corporații care se plîng acum congresului au susținut financiar masiv anul trecut mișcările civice care cereau măsuri dure împotriva poliției, acuzate de rasism și de violență și solicitînd în special reducerea fondurilor alocate acesteia și a numărului de polițiști.

Astăzi, toți aceștia pretind că nu au cerut atunci definanțarea poliției, ci doar reformarea ei.
Craig Lally, președintele Ligii de protecție a poliției din Los Angeles, are altă opinie, declarînd pentru Fox News:

„Aceasta e o minciună, Black Lives Matter Los Angeles a susținut literalmente reducerea bugetului LAPD cu peste 90% și a numărului ofițerilor de poliție la sub 1.000 de la 9.700”.
Nu vom uita asta, mai dă asigurări Lally.

America pățește asta pentru că a uitat povestea legendară a vrăbiilor lui Mao, liderul Chinei.

Prin anii 50, acesta a cerut, nervos, stîrpirea vrăbiilor, vinovate pentru pagube consistente produse agriculturii. Mai exact, Mao acuza vrăbiile că rup hrana de la gurile chinezilor. După ce vrăbiile au fost exterminate, recoltele au fost atacate de lăcuste, spectaculos înmulțite după dispariția dușmanului natural, adică păsările, iar pagubele au fost infinit mai mari decît cele produse de vrăbii, declanșîndu-se Marea Foamete dintre 1959-1961. Finalmente, China a trebuit să importe urgent vrăbii din Rusia ca să repare situația.
Vrăbiile lui Mao sunt acum polițiștii Americii. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

9 Comentarii

  1. Sigur, asa-zisa miscare BLM, sustinuta de cercurile neo-marxiste este o plaga a societatii americane, fiindca duce discriminarea pozitiva pe noi culmi ale prostiei si nesimtirii!Pe de alta parte, orice s-ar spune, discriminarea pe criterii de rasa inca exista in SUA , chiar daca nimeni nu recunoaste asta oficial.E o chestiune complexa , care tine si de contextul social si economic, nu doar de cel rasial.Bineinteles, discriminarea nu va fi niciodata oprita prin masuri de tip BLM, daramat statui, etc. si nici prin discriminarea pozitiva din media si universitati!Cativa smecheri se vor imbogati din chestia asta, dar grosul populatiei de culoare va continua sa traiasca in saracie…

    • Din clipa când un negru, Barack Obama, a ajuns preşedintele Statelor Unite (ales în 2008 şi intrat în funcţie în 2009), orice acuzaţie de rasism (cu atât mai mult rasism sistemic) la adresa Americii este pur şi simplu o minciună.
      Nimeni nu îi ţine pe negrii la pământ.
      Uite-te doar câţi s-au îmbogăţit din muzică, sport, filme etc.
      Pe bune, chiar nu poat fi America acuzată de rasism împotriva negrilor.
      Dacă vrei să vezi rasism, uită-te la valurile de ură revărsată în societate de mass-media centrală (Mainstream Media) împotriva oamenilor albi.
      Acolo să vezi rasism de cea mai mizerabilă speţă

  2. Felicitari!!

  3. situatia e atat de nasoala in america incat sondajele dau victoria lui trump la vreo 7 procente vot popular in fata imbecilului biden. si ii bate pe toti de la democrati. sa nu uitam ca inflatia globala e datorata tot lui biden care a desfiintat in februarie conducte de hidrocarburi americane pe motiv de schimbari climatice, ducand la cresterea uriasa a pretului gazelor. plus stimulul financiar inutil din martie. de ce cresc preturile global. din cauza cretinului de biden si a stangii radicale americane

  4. Sunt state in IU ES EI, ”marea putere mondiala”, in care populatia traieste la limita subzistentei. Vai si amar! Ei au grija drepturilor omului din alte tari, in care le convine sa faca pe stapanii, dar mizeria populatiei din propria tara nu o vad.

    • Aşa e.
      Şi toate au guvernator din Partidul Democrat, adică de stânga.

  5. Interesant. Bine ca totul se intampla in america….

  6. […] inpolitics.ro / Autor: Bogdan Tiberiu […]

  7. Cu alte cuvinte: „Cine nu are chinezi, sa facă.bine.sa – i aproprie nu sa ii antagonizeze”

Scrie un răspuns la vasile Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998