Războiul cu Iranul și sancțiunile impuse Rusiei au transformat Statele Unite în furnizorul global de ultimă instanță. Dar rezervele americane se golesc rapid, iar criza ar putea atinge punctul critic în septembrie, se arată într-o analiză a The Merchant’s News.

Timp de șase decenii, piețele petrolului global au dormit liniștite știind că Arabia Saudită deține cîteva milioane de barili pe zi capacitate de rezervă. OPEC funcționa ca o bancă centrală a energiei, iar Riadul era creditorul său principal. Pînă la sfîrșitul anului 2025, Agenția Internațională pentru Energie (AIE) estima că OPEC+ mai dispunea de peste trei milioane de barili pe zi capacitate excedentară, două treimi din aceasta aflîndu-se în Arabia Saudită, restul în Emiratele Arabe Unite și Irak.

Războiul cu Iranul a schimbat totul

Hormuz, Închis. OPEC, Paralizat.
Închiderea Strîmtorii Hormuz, combinată cu blocada americană a porturilor iraniene, a redus traficul de petroliere de la aproximativ 20 de milioane de barili pe zi în februarie la sub 4 milioane la începutul lunii aprilie. QatarEnergy a declarat forță majoră pe contractele cheie de GNL după ce rachetele au avariat instalațiile de lichefiere de la Ras Laffan. Kuwait Petroleum Corporation a declarat și ea forță majoră, deoarece petrolierele nu mai pot părăsi porturile kuweiteane.

Emiratele Arabe Unite au ieșit formal din OPEC și OPEC+, însă barilii teoretic disponibili ai Abu Dhabi-ului sunt practic inutilizabili cît timp Hormuz rămîne blocat. Cartelul mai deține capacitatea de rezervă pe hîrtie, dar în practică, acei barili se află pe partea greșită a unei strîmtori închise. Atît AIE, cît și JPMorgan avertizează că aproape întreaga ofertă elastică rămasă la nivel mondial este acum tăiată de la sistemul global.

În acest vid, Statele Unite au preluat singure povara ofertei globale. În ultimul deceniu, America a asigurat aproximativ 90% din creșterea mondială a producției de petrol și produce acum mai mult țiței decît orice altă țară din istorie.

Cifrele recente sunt istorice: în săptămîna încheiată pe 17 aprilie 2026, exporturile americane combinate de țiței și produse rafinate au atins 12,9 milioane de barili pe zi — un record absolut în istoria Administrației pentru Informații Energetice (EIA). Exporturile de țiței brut au urcat singure la 6,4 milioane de barili pe zi, tot un record. Pentru prima dată de la al Doilea Război Mondial, Statele Unite s-au apropiat de statutul de exportator net de țiței pe bază săptămînală.

Destinațiile acestor barili spun povestea noii geometrii energetice globale: produsele rafinate merg masiv spre Europa, înlocuind dieselul rusesc și acum qatarez pierdut; țițeiul brut navighează spre Asia pentru a compensa fluxurile iraniene și din Golf, colapsate sub greutatea sancțiunilor și a riscului din Hormuz; America Latină continuă să primească barili, dar cota sa se reduce pe măsură ce Europa și Asia oferă prețuri mai mari.
Rezervele se golesc, însă

Problema este că America nu produce dramatic mai mult — ci doar își golește rezervele.
Numai în săptămîna încheiată pe 24 aprilie, stocurile comerciale americane de țiței au scăzut cu 6,2 milioane de barili, inventarele de benzină au coborît cu 6,1 milioane, iar Rezerva Strategică de Petrol a eliberat suplimentar 7,1 milioane de barili. Aproximativ 26 de milioane de barili au dispărut din sistemul american într-o singură săptămînă. Stocurile totale de produse petroliere scăzuseră deja cu 13,1 milioane de barili în săptămîna încheiată pe 10 aprilie.

Washingtonul expediază petrolul pe care îl avea deja stocat și, tot mai mult, petrol extras din ceea ce altădată era tamponul de urgență al națiunii. Sunt lucruri fundamental diferite.

Și China Schimbă Direcția

Un al doilea factor de risc se coace în tăcere: China inversează rolul de stabilizator al pieței.
În 2025, Beijingul a folosit barilii rusești ieftini pentru a-și umple rezervele, adăugînd aproximativ un milion de barili pe zi în depozite și ridicînd stocurile de țiței ale Chinei la circa 1,3 miliarde de barili — cel mai mare stoc discreționat de pe planetă. Acum, potrivit datelor prezentate la FT Commodities Summit în aprilie de compania Mercuria, China a început să vîndă din aceste rezerve acumulate în 2025, retrăgîndu-se de pe piața spot exact în momentul în care Hormuz s-a închis. Importurile de țiței ale Chinei au scăzut în martie cu 2,5% față de anul anterior, chiar dacă rafinăriile și cererea internă au rămas robuste — un tipar consistent cu epuizarea stocurilor, nu cu o prăbușire a cererii.

Directorul general Mercuria estimează că această epuizare mai are doar cîteva săptămîni înainte ca stocurile să atingă nivelurile operaționale minime, forțînd rafinăriile chineze să revină pe piață ca și cumpărători insensibili la preț.

Cînd cel mai mare importator și cel mai mare deținător de stocuri din lume trece de la absorbit surplus la cerere activă, balanța globală se deplasează cu milioane de barili pe zi aproape peste noapte.

Septembrie, Luna de Foc

Analiștii avertizează că tamponul american ar putea fi epuizat pînă în septembrie, dacă situația din Golf nu se ameliorează. Lumea și-a găsit barilul de ultimă instanță — și acesta se află în Texas. Întrebarea nu mai este dacă America beneficiază de pe urma acestei poziții unice, ci cît de mult poate ține. Singurul rezervor strategic real la care piața mai are acces este cel american. Nu există o a doua linie de apărare. (Traducere și adaptare B.T.I.)