Frumos și bine adus din condei discurs a rostit azi președintele Klaus Iohannis în fața membrilor CSM, cărora le-a amintit că nimeni nu trebuie să fie mai presus de lege, în România. Un discurs care ar fi fost încă și mai frumos dacă nu ar fi avut loc cu doar cîteva zile înaintea unui proces la Curtea de Apel Pitești născut din refuzul șefului statului de a accepta o sentință definitivă a justiției, atunci cînd aceasta i-a fost defavorabilă. Și nu e singurul lucru pe care Iohannis pare să-l fi uitat, mai ales venind vorba despre o posibilă lege de amnistie ori grațiere.

”Nicio democraţie, niciun stat de drept nu poate să funcţioneze fără o justiţie independentă. Justiţia independentă înseamnă că nimeni nu trebuie să se amestece în treaba judecătorilor şi procurorilor, dar şi că nimeni nu este mai presus de lege. Nu şi-a imaginat nimeni că un simplu hoţ se poate considera sau are pretenţia să fie deasupra legii. Nu şi-a imaginat nimeni că un simplu hoţ se poate considera sau are pretenţia să fie deasupra legii dar sunt unii care chiar au impresia că lor poate li se cuvine să fie deasupra legii şi mă refer la persoane care, de regulă, au poziţii publice. Aşa ceva nu se poate”, a declarat şeful statului la şedinţa noului Consiliu Superior al Magistraturii.

Și a mai spus președintele, despre ideea unei grațiere sau amnistii, agreată de actuala guvernare:

“Amnistia şi graţierea, un deziderat al unor politicieni. Dumneavoastră cunoaşteţi foarte bine când este bine să apară proceduri de amnistie sau graţiere (…).O să spună unii că preşedintele bate câmpii. Dar eu cred că preşedintele trebuie să spună lucruri şi preventiv. Domnul ministru (n.r. ministrul justiţiei), nu mi-o luaţi in nume personal. Constat că ministrul justiţiei, în vâltoarea audierilor, a spus că ar fi oportună discutarea unei legi care se referă la amnistie (…) Unii ar putea să spună că nu e niciun fel de problemă. Închisoarile sunt pline, bani nu avem, hai să le dăm drumul. Doar că aceste bune intenţii cred că nu sunt doar în acest domeniu(…)O să mă opun cu toată greutatea funcţiei prezidenţiale unei legi a amnistiei şi graţierii”.

Acestor frumoase vorbe să le contrapunem altele, nițel mai vechi

„Pentru realizarea unei corecte politici penale, prezenta lege de graţiere oferă posibilitatea persoanelor condamnate la pedepse până la 2 ani închisoare inclusiv să beneficieze de graţiere în întregime, iar persoanelor condamnate la pedepse între 2 şi 5 ani să beneficieze de graţiere în parte, cu 1/2.
Graţierea, ca mijloc de individualizare administrativă a pedepsei, constituie şi un procedeu de stimulare în muncă a condamnaţilor, precum şi de realizare a unei bune comportări în locurile de deţinere.
De asemenea, aceasta contribuie la reducerea numărului de condamnaţi care ar trebui să-şi execute pedeapsa şi, astfel, organele de la locurile de deţinere pot întreprinde acţiuni mai eficiente pentru educarea şi instruirea profesională a condamnaţilor”.

Este extras dintr-un discurs parlamentar din 8 iulie 1997 al liderului PNL, Valeriu Stoica, autor, în calitate de ministru al Justiției, al unui mare proiect de grațiere colectivă mulțumită căruia au fost eliberați din închisori, în 1997, un număr de 9.700 de deţinuţi, dintr-un total de 46.355 aflaţi în închisori.
Mai mult de o cincime din totalul pușcăriașilor, cel mai mare val post-decembrist, de aproape trei ori mai mare decît cel din 2002, inițiat de PSD, ultima grațiere colectivă care s-a mai operat în România.

Așadar, cea mai mare grațiere din istoria recentă a fost inițiativa partidului actualului președinte, PNL, prin liderul de facto de atunci (PNTCD, prin ministrul de Interne Gavril Dejeu nu a agreat deloc această idee), același Valeriu Stoica, avocat de succes, care l-a consiliat neoficial pe Klaus Iohannis pe parcursul procesului cu ANI, din 2014.

La vremea respectivă, grațierea colectivă era un act binevenit, ținînd de ”corecte politice penale”; azi, ea e ”o catastrofă pentru democrația românească.

Și ambele variante sunt venite din gurile unor mari lideri liberali.

Comentariile sunt de prisos. (Bogdan Tiberiu Iacob)