CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Amprenta lui Putin în Sudan

1 comentariu / 766 vizualizări / 24 aprilie 2023

Situația în Sudan devine explozivă. Și nu ca rezultat al unor simple lupte fratricide. În acest stat african se confruntă interese geopolitice majore. Și, până una alta, Federația Rusă este în ofensivă. Evgheni Prigojin, „bucătarul” lui Putin, face jocurile. Este stăpânul inelelor. Iar Statele Unite sunt în defensivă.
Evgheni Prigojin dispune de o puternică armată de mercenari în Sudan, înarmează până în dinți una dintre taberele militare, cea care are toate șansele să preia puterea, și vizează, în nume propriu, dar și în numele lui Vladimir Putin, importante obiective politice, geostrategice și economice. Către ce ne îndreptăm?
Încă din 2017, când la putere în Sudan era Al Bashir, acesta s-a întâlnit la Moscova cu Vladimir Putin și cei doi au semnat un acord de parteneriat. După numai câteva luni, a fost înființată o societate comercială, Meroe Gold, deținută de M Invest, companie rusească. Meroe Gold a trecut în mare viteză la exploatarea celui mai important sit de aur din Sudan și unul dintre cele mai bogate din Africa în prețiosul minereu. Evident, în beneficiul Federației Ruse. După ce, ajuns putred de bogat, Al Bashir a pierdut puterea, locul său a fost luat de noul Consiliu Suveran condus de Al Burhan. Cu care a fost semnat următorul parteneriat cu Rusia. Reiese din informațiile pe care le-am consemnat mai sus că obiectivul economic urmărit de Federația Rusă prin intermediul lui Evgheni Prigojin constă în obținerea unui monopol al exploatării aurului din Sudan. Pentru menținerea acestui monopol, este necesară aducerea și menținerea la putere a unei junte militare aflate sub controlul Moscovei. Ceea ce se și întâmplă chiar acum, sub ochii noștri. Dar care este obiectivul strategic?
Obiectivul strategic, asumat și declarat ca atare, este crearea unei confederații de state africane, opt state la număr, care, împreună cu Sudanul, să se afle cu controlul Kremlinului. Prin intermediul aceluiași Prigojin. Această confederație de state este proiectată să desfășoare politici antioccidentale. Și astfel, încet-încet, pe de-o parte prin intemediul Federației Ruse și pe de altă parte prin intermediul Chinei, care deține și ea o puternică influență pe acest continent, Statele Unite și Uniunea Europeană urmează să fie împinse în afara Africii.
Un crâncen război economic și geostrategic se extinde în aceste zile din estul Europei până în Africa. Și, din nou, inițiativa aparține Federației Ruse. Iar Statele Unite, aparent depășite de viteza cu care se desfășoară evenimentele, au fost silite să bată în retragere. Evacuându-și până la ultimul până și toți diplomații.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Un comentariu

  1. SRS a devenit cea mai abjectă trompetă evreiască. Nu vă înțeleg obstinația cu care îi promovați elucubrațiile otrăvite.

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998