CURS VALUTAR
1 EUR = 4.98 RON UP | 1 USD = 4.54 RON UP | 1 GBP = 5.84 RON DOWN

Analiză CNN: Europa, marea perdantă a reuniunii liderilor din China

0 comentarii / 3277 vizualizări / 4 septembrie 2025

Săptămîna aceasta, președintele rus Vladimir Putin a transmis un mesaj clar Ucrainei și aliaților săi europeni: Moscova poate continua, deoarece dispune de prieteni puternici. Liderul rus a stat umăr la umăr, în diverse evenimente din China, alături de cei care i-au permis să ducă războiul împotriva Ucrainei pe o durată lungă și cu o ferocitate maximă: liderul chinez Xi Jinping, premierul indian Narendra Modi, președintele iranian Masoud Pezeshkian și liderul nord-coreean Kim Jong Un, se arată într-o analiză a CNN.

La mai bine de trei ani de la ceea ce Putin considera a fi o cucerire rapidă a vecinului său mult mai mic și mai slab, Rusia nu ar putea susține lupta fără banii chinezi și indieni, armele iraniene și, într-o măsură mai mică, forța de muncă din Coreea de Nord. Totuși, mesajele transmise atît la summit, cît și la parada militară găzduite de China săptămîna aceasta au depășit cu mult contextul războiului din Ucraina.

Liderii reuniți în China nu sunt de acord asupra tuturor aspectelor. Unii dintre ei poate că nici nu se plac prea mult. Totuși, ei văd oportunitatea vieții lor de a pune capăt dominației occidentale pe scena globală. Și Europa se teme că ar putea fi în linia de foc.
Evenimentele au oferit o reamintire vizuală grăitoare a motivului pentru care Europa trebuie să-și regîndească securitatea. În ultimii ani, Europa a încercat să-l izoleze pe liderul rus și să-i epuizeze economia, în timp ce a început să accepte ideea că Statele Unite nu mai pot fi aliatul pe care îl poate apela oricînd.

Totuși, iată-l pe Putin, stînd alături de unii dintre cei mai puternici bărbați ai lumii, reconfirmînd prieteniile lor.

„Rusia încearcă să demonstreze că, deși a fost izolată de lumea occidentală, mai are parteneri și aliați care sunt țări economic puternice… Și această izolare nu înseamnă că economia rusă se va prăbuși sau că Rusia nu va putea susține efortul său de război”, a declarat Natia Seskuria, un asociat al Royal United Services Institute (RUSI), pentru CNN.

Ordinea internațională stabilită după sfîrșitul Războiului Rece este clar în pericol de a se destrăma.

Statele Unite s-au retras de pe scena globală sub președintele Donald Trump și agenda sa „America First”. În același timp, Europa se confruntă cu proprii demoni, inclusiv o creștere a naționalismului de extremă dreapta și presiuni economice(…)

Beijingul și Delhi sunt acum cei mai mari cumpărători ai petrolului și cărbunelui rusesc din lume, China fiind, de asemenea, al doilea cel mai mare cumpărător al produselor de gaze și petrol ale Rusiei.

Sprijinul merge dincolo de petrol. Potrivit Trezoreriei SUA, atît companiile chineze, cît și cele indiene au furnizat Rusiei tehnologii cu dublă utilizare, adică componente care pot fi folosite atît în scopuri civile, cît și militare, cum ar fi cipurile sau echipamentele de telecomunicații pe care Rusia nu le poate obține în altă parte din cauza sancțiunilor occidentale(…)

Între timp, Ucraina și aliații săi europeni nu sunt dispuși să respingă complet India și China, deoarece sunt conștienți că, dacă cineva poate exercita o presiune reală asupra lui Putin pentru a pune capăt războiului – în absența unor acțiuni mai dure din partea lui Trump – este probabil Beijingul și, poate într-o măsură mai mică, New Delhi, mai relevă CNN. (Traducere și adaptare B.T.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

STRTIME=1662721998