Se vorbește tot mai insistent de alegeri anticipate, de la liderii opoziției pînă la analiști și jurnaliști, teza principală fiind că actuala putere trebuie pedepsită prin vot popular, după ce a făcut praf economia. Într-adevăr, în aer miroase tot mai tare a anticipate, rămîne însă de văzut dacă marii beneficiari ar fi cei din opoziție sau tocmai cei de la PDL, după cum veți vedea în cele ce urmează.

Coșmarul PDL: pierderea statutului de mare partid în 2012
Există informații neoficiale că, în sferele de putere s-a discutat insistent, în ultima perioadă, despre posibilitatea provocării de alegeri anticipate, insistent cerute de PSD și PNL, numai că nu aplecarea față de dorințele celor două partide a generat discuțiile respective, ci propriul interes. Paradoxal, la o analiză atentă, anticipatele reprezintă o soluție mai degrabă favorabilă PDL decît împotriva acestuia. Explicații sunt mai multe, dar cel mai important lucru e acela că, dacă PDL a pierdut pînă acum vreo 10 procente în sondaje, pînă în 2012 ar putea ajunge la limita pragului electoral, la cît de dezastruos se prezintă situația din România, economico-social. Să nu uităm că, la fel ca PNL, PDL nu a fost niciodată un partid de mase, nu are un nucleu dur de cel puțin 18-20%, precum PSD, iar creșterea din ultimii ani s-a bazat pe artificii, precum sporirea numărului de bugetari – clientelă electorală care tinde să voteze cu puterea în exercițiu, din instinct de conservare -, ori prin atragerea de nemulțumiți de la alte formațiuni politice. Perspectiva e neagră, în special pentru Traian Băsescu: dacă PDL e măturat ca o măsea stricată din prim-planul politic, ultimii săi doi ani de mandat, 2012-14, ar putea deveni un iad, iar despre perioada de după nici nu are sens să mai vorbim.

Ce avantaje ar avea puterea în caz de anticipate
Dacă, în schimb, PDL provoacă, abil, anticipate pentru toamnă, el are șanse să ia un procent suficient de bun, cu toată scăderea, pentru a rămîne, pînă în 2014, un partid de prim rang. La asta ar contribui și alți factori: forța financiară net superioară pe care o are PDL în acest moment, în raport cu PNL și PSD, vlăguite de ultimele alegeri; avantajul decupării colegiilor după bunul plac, operație făcută, la ultimele alegeri, de către PNL și PSD și care a dus la un număr sporit de parlamentari (numai liberalii au cîștigat cca.40 de oameni din asemenea jonglerii, dezvăluirea aparținîndu-i chiar lui Viorel Hrebenciuc, unul dintre sforari); degringolada din PSD, partid care, după ultimul congres, se află în prim proces de reașezare și nu beneficiază de un lider locomotivă; lipsa interesului față de asemenea alegeri din partea aleșilor locali ai opoziției, în timp ce omologii de la putere pot fi mult mai ușor stimulați prin promisiuni ori chiar amenințări de la centru (exemplul primarilor recent arestați sau condamnați e încă viu); numărul încă mare de susținători în media și într-o serie de instituții grele ale statului, inclusiv DNA, servicii și Parchet. PDL ar putea, totodată, să pună în cîrca opoziției dărîmarea guvernului, ceea ce ar însemna o justificare pentru întîrzierea ori ineficiența măsurilor anti-criză, adică exact a acelor decizii pe care guvernanții se dovedesc, oricum, incapabili să le ia. Și exemplele ar putea continua. În plus, puterea mizează și pe faptul că, peste vară, grație unor conjuncturi precum concediile de odihnă ori campionatul mondial de fotbal, atenția românilor va fi oarecum distrasă, iar uzura din sondaje ar mai conteni oleacă.

De ce a plătit scump PSD orgoliul lui Iliescu
Dacă PDL pierde, să zicem, cel puțin o treime din procentele luate în 2008, dar se menține la 20-21%, faptul că tot Traian Băsescu desemnează premierul i-ar permite anumite compromisuri politice care să îl mențină la guvernare nu pentru doi, ci pentru patru ani de aici încolo. În fine, anticipate în toamnă ar însemna cuplarea parlamentarelor, în 2014, cu prezidențialele, ceea îi convine de minune lui Traian Băsescu, pentru că l-ar repune în rolul de locomotivă politică exact la final de mandat. Să ne amintim că exact anularea rolului de locomotivă pentru partid l-a determinat pe Iliescu să se opună, în 2002, organizării de anticipate de către guvernul Năstase, deși acestea ar fi menținut, în mod cert, PSD la putere pînă la momentul integrării europene, dar ar fi scăzut importanța strategică a șefului statului, aflat tot la final de mandat.

Mai bine o pierdere azi, decît o catastrofă mîine
Decizia provocării de anticipate este cea mai grea cu putință, dar PDL începe să conștientizeze că situația e disperată, în ceea ce îl privește, și riscă să ajungă, în 2012, direct în lada de gunoi a politicii, după modelul PNȚCD. Pierdem mai puțin acum, decît să pierdem totul mîine, acesta ar putea fi argumentul rațional decisiv. Semne despre o catastrofă în viitorul mai îndepărtat sunt destule: membri PDL își dau foc carnetelor de partid la mitinguri, deja se înregistrează dezertări de parlamentari de la putere spre opoziție, fenomen fără precedent, iar în teritoriu nervozitatea față de centru este maximă, întrucît aleșii locali ai PDL resimt tot mai puternic lipsa fondurilor, iar alegerile locale sunt barometrul care poate anunța victoria sau, dimpotrivă, eșecul în cele parlamentare. Există informații că, în mai multe zone din țară, pedeliștii umblă, disperați, la racolat oameni ai opoziției prin încheierea unor înțelegeri secrete în scris potrivit cărora aceștia ar urma să fie desemnați candidați ai partidului la viitoarele alegeri locale.

Se strîng, deja, bani pentru campanie?
Una peste alta, sunt, iată, destule argumente pentru a considera că spectrul anticipatelor nu sperie PDL atît de mult pe cît ar dori opoziția să se creadă, iar rezultatul acestora ar putea aduce nu distrugerea, ci chiar salvarea partidului lui Băsescu, desigur, cu ”pagube colaterale” nu lipsite de însemnătate. Cît despre dezastrul pe care anticipatele l-ar constitui pentru țară într-o perioadă atît de neagră, comentariile sunt, credem noi, de prisos. În loc de final, o întrebare: să fie adevărat ce se aude pe la colțuri, anume că PDL a început deja să strîngă bani pentru campanie, iar demisia lui Silviu Prigoană nu are legătură cu separarea afacerilor – pe care le-ar putea plasa fiului, deja responsabil de numeroase firme – ci cu o contribuție de două milioane de euro care i s-a cerut răspicat, într-un moment cînd pe magnat nu prea îl mai dau banii afară din casă? (Bogdan Tiberiu Iacob)