Speculațiile pe marginea motivelor arestării lui Vîntu sunt multe, de la jignirea Elenei Udrea, într-un interviu, pînă la implicarea în jocurile politice de peste Prut, care au avut drept rezultat victoria comuniștilor în fața reformiștilor, la referendumul de duminică, anulat. S-ar putea, însă, ca răspunsul corect să se afle pitit undeva, în trecut, pentru că, nu-i așa, istoria se repetă, iar uneori chiar se bîlbîie.

Marile pregătiri pentru anul electoral, ne învață istoria, au loc cu cel puțin un an înainte. Se desemnează, în mare, candidații, se inventariază sponsorii mari și mici, se trece la negocierea sumelor care vor fi oferite, la promisiunile pentru compensațiile post-electorale. Și, foarte important, se face inventarul presei prietenoase. Pentru că, fără media, politica de la noi nu face mare brînză, mai ales că ultimii ani au adus cu sine o pierdere, de către marile partide, a filialelor mărunte, de tip comunal, pe care se baza spre exemplu, altădată, PSD. Bătălia politică se mută tot mai mult din stradă, pe micile ecrane. Cu cel puțin un an înainte de alegeri, deci, marile forțe politice trebuie să știe pe ce trusturi de presă se bazează, altfel situația amenințînd să devină periculoasă.

Pentru cei care au uitat, un astfel de proces a avut loc la jumătatea anului 2003, care a precedat marea schimbare de regim politic și a adus cu sine începutul prăbușirii PSD, ca forță dominantă pe eșichier. La acea vreme, postul de știri Realitatea TV – unic în peisaj, pentru că Antena 3 a fost lansată abia în 2005 -, avea o poziție favorabilă PSD și se afla în mîinile afaceristului Silviu Prigoană. Informații neoficiale susțin că, în perioada amintită, premierul în exercițiu, Adrian Năstase, a cerut unor grei ai partidului să cumpere și să finanțeze Realitatea – care se confrunta cu severe probleme financiare -, în beneficiul partidului, dar voluntarii au cam lipsit.

În același an, afaceristul Sorin Ovidiu Vîntu făcea poteci tot mai dese la Parchet, audiat în scandaluri precum FNI, FNA, Banca Agricolă etc. La jumătatea lunii iunie, afaceristul încasează o lovitură zdravănă: el este adus la Parchet și pus, în premieră absolută, față în fața cu Ioana Vlas, fosta sa angajată. Confruntarea a durat nu mai puțin de șapte ore, fiind înregistrată pe două casete video, care au fost atașate ca probe la dosarul FNI. A fost ultima oară cînd SOV a călcat la Parchet, pînă ieri dimineață. Coincidență sau nu, imediat după audierea din iunie, surse apropiate magnatului spun că acesta a început demersurile pentru preluarea Realității TV. Cîteva luni mai tîrziu, în noiembrie 2003, Silviu Prigoană cesionează 55% din Realitatea societății Bluelink Comunicazioni, un off-shore elvețian controlat de Vîntu, lucru care s-a aflat oficial, însă, după cîțiva ani buni. O parte din banii necesari au fost puși la dispoziție de către Petromservice, firmă controlată de sindicalistul Liviu Luca, audiat și el, ieri, la Parchet.

Odată cu preluarea postului de către Vîntu, acesta își schimbă orientarea și trece de partea noii vedete a politicii, Alianța DA, pe care o sprijină puternic în campaniile locale, parlamentare și prezidențiale, purtînd-o spre victorie. Nu e singurul caz, cam tot pe la sfîrșitului anului 2003 are loc mare răsucire a Evenimentului zilei, cel mai important ziar al vremii, care avusese, ani de zile, o politică cel puțin nederanjantă vizavi de PSD, în schimbul căreia primise contracte guvernamentale grase de publicitate. Dintr-o dată, Evz devine o armă tăioasă anti-PSD și îngroașă corul lăudătorilor ADA.

Deschiderea lui Vîntu și a Realității TV către Băsescu și ADA durează pînă anul trecut, înaintea campaniei prezidențiale, cînd magnatul dă semne că a pariat pe un alt cal, respectiv Mircea Geoană. Cu toate astea, nici pînă acum nu e clar de ce Vîntu a făcut acel joc de campanie cu Mircea Geoană, care ar putea să îi fi dat lovitura de grație liderului PSD, în favoarea lui Băsescu. Semn că ițele politicii ar putea fi mai încurcate decît ne imaginăm.

Sfîrșitul acestui an și primele luni ale anului viitor sunt, tehnic vorbind, singurele perioade în care marile forțe politice de la noi mai pot face mișcări de amploare în sensul asigurării sprijinului media pentru anul electoral 2012, care ar putea deveni cel mai fierbinte din istoria post-decembristă. E posibil ca arestarea lui Vîntu să reprezinte o mutare importantă pe tabla de șah a politicii, scopul fiind ca magnatul să renunțe la trustul său de presă în favoarea altor grupuri de interese. Foarte probabil, cele ale PDL și ale lui Băsescu, pentru că actuala putere stă foarte prost, în acest moment, la capitolul media.

De ce să se fi ales, însă, o modalitate atît de radicală – arestarea – pentru a forța preluarea Realității? O ipoteză ar fi aceea că Vîntu s-a ținut tare pînă acum și a rezistat tuturor ofertelor sau presiunilor, moment în care s-a trecut la artileria grea, adică încarcerarea. Pe de altă parte, însă, nu e deloc exclus ca arestarea să îi servească în primul rînd lui Vîntu, oferindu-i un pretext absolut rezonabil pentru retragerea din afacerea media. De ce ar avea nevoie Vîntu de un asemenea pretext?

Simplu: pentru că patronul RTV ar putea să aibă de dat socoteală nu doar Parchetului, ci și unor structuri politico-afaceristice puternice, inclusiv din zona PSD, iar o cedare fără rezistență și fără motive întemeiate a trustului de presă ar putea stîrni furia și chiar răzbunarea acestora, în viitorul apropiat. O belea pe cap de care Vîntu, oricum strîns cu ușa din mai multe direcții, nu ar avea nevoie. Poate așa se explică și teatralitatea exclamației mogului, sub obiectivele camerelor: ”Vreau să-l văd pe Băsescu în locul meu!”…(Bogdan Tiberiu Iacob)