Este ultima zi de pace, prima zi de război. Pentru prima dată în istorie, Statele Unite și Europa s-au angajat într-o confruntare – e drept, pentru moment doar în plan comercial – extrem de crâncenă, dar cu un final previzibil. În ceea ce mă privește, am prins Războiul Rece, Războiul din Iugoslavia, Războiul din Ucraina, iar acum un al patrulea război cu totul și cu totul insolit. Dar care poate avea urmări la fel de tragice.
Au intrat în vigoare taxele vamale instituite de Donald Trump pentru produsele importate din statele Uniunii Europene. După ce Ursula von der Leyen, împreună cu echipa sa, a intrat în bâlbâială și a anunțat inițial o ripostă foarte fermă, a urmat, zilele trecute, o ofertă neașteptată din partea acesteia, în numele UE, și anume taxe reciproce zero. Ofertă refuzată prompt de Donald Trump. Astăzi, statele Uniunii Europene decid așa-numitele măsuri de retorsiune. Adică taxarea produselor americane care intră în Europa.
Consemnam mai sus că este un război cu final previzibil. În linii mari, fără a mai intra în alte detalii, Statele Unite importă din Uniunea Europeană produse cu o valoare cam cu o treime mai mare decât valoarea produselor americane exportate în UE. Ceea ce, tanda pe manda, înseamnă că, anual, sub aspectul taxelor, dacă ele ar fi egale, Statele Unite pierd o treime din bani. Reciproca este la fel de valabilă. Instituind taxe vamale cu o treime mai mari, dar în condițiile în care taxele vamale ale produselor europene rămân acolo unde sunt, Statele Unite își echilibrează balanța în raport cu Uniunea Europeană. Numai că, astăzi, este posibil să asistăm la o escaladare periculoasă a acestui război.
Mai-marii Uniunii Europene, în frunte cu Ursula von der Leyen, sunt deciși să escaladeze taxele vamale impuse produselor importate din Statele Unite, păstrând dezechilibrul anterior. Pun mâna în foc că Donald Trump nu va sta cu mâinile în sân. Și că, la rândul său, va crește din nou exponențial taxele pentru produsele importate din UE. În acest război, Uniunea Europeană, cu un potențial economic mai mic decât Statele Unite, nu are cum să câștige. În cele din urmă, noua administrație din Statele Unite își va îndeplini dublul obiectiv pe care îl vizează: taxarea echilibrată a produselor europene – și, prin aceasta, intrarea unor sume suplimentare de bani, în valoare de zeci de miliarde, aproximativ 200 de miliarde de dolari – și, în al doilea rând, determinarea, prin utilizarea pârghiei taxelor, a mutării unor investiții din Europa în Statele Unite.
Cu alte cuvinte, ca să dau un singur exemplu: autoturismele BMW fabricate în Germania, exportate în Statele Unite, vor fi lovite de noul sistem de taxare, fapt care le va scumpi prețul și, proporțional, le va micșora vânzarea. Dar, în eventualitatea în care compania își mută o parte din afaceri în Statele Unite și deschide acolo o linie de producție, taxele vor fi la fel sau cu puțin mai mari decât cele practicate pentru produsele fabricate în Statele Unite. Realizarea acestor investiții va presupune o utilizare mai mare a forței de muncă americane, o reducere semnificativă a șomajului și a efortului pe care statul îl face pentru a-i menține pe oamenii fără locuri de muncă pe linia de plutire.
Întotdeauna, într-un asemenea război, pierde cine este mai slab. Cât va dura, nu știm. La fel cum nu știm nici care vor fi consecințele pe termen scurt, mediu și lung pentru cetățenii europeni. Știm însă care este finalul. Și, din nou, ceea ce nu știm, dar putem presupune, este cum vor reacționa, începând chiar de astăzi, autoritățile de la București.
Obiectiv vorbind, din nefericire, partenerul nostru strategic, Marele Licurici, a ezitat să investească suficient de mult în economia românească, astfel încât Statele Unite sunt abia al patrulea sau al cincilea investitor în România. Suntem astfel mult prea strâns legați și dependenți de economia europeană pentru a ridica capul și pentru a avea, la summitul decisiv care se desfășoară astăzi, o altă poziție decât cea de ghiocel.
Toată această situație a raporturilor noastre cu Statele Unite se agravează și mai mult prin consecințele politice ale anulării alegerilor, pe de-o parte, și, pe de altă parte, prin decizia Statelor Unite – despre care președintele interimar Ilie Bolojan habar nu are – de a retrage circa o treime din efectivele armate din Europa și, respectiv, din România. Tot cu consecințe grave în plan economic.