CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Atentie, presedintele gandeste

0 comentarii / 1298 vizualizări / 17 iulie 2013

Traian Basescu se mai gandeste. Sa vada daca este de acord ca Silaghi sa vina la Transporturi. In locul lui Fenechiu. Sau daca nu este de acord. Acest proces de gandire va dura cateva zile. Ce conteaza ca, intre timp, Victor Ponta, care este interimar, nu are, in mod obiectiv, cum sa-si consacre intreg timpul acestui important minister si ca, din acest motiv, exista o perioada in care luarea deciziilor va fi afectata. Esential este numai si numai ca procesul de meditatie, la care se autosupune Traian Basescu, sa decurga netulburat. Si, pana la urma, ce va face el?

Sa inregistram faptul ca Traian Basescu a obtinut, cu sprijinul Sectiei Penale a Inaltei Curti, o victorie politica. Si-a mai tras un adversar pe linie moarta. Aparent printr-o decizie judecatoreasca. Numai cei avizati baga de seama ca cei trei judecatori, care si-au dat verdictul nedefinitiv de condamnare penala a lui Fenechiu, sunt de fapt procurori facuti judecatori. Travestiti. Cum oamenii vor, in general, sange pe pereti, sunt si mai putini cei care remarca faptul ca, in dosarul cauzei, nu exista probe din care sa reiasa ca Fenechiu, ca om de afaceri, ar fi mituit pe cineva. Pe cel de la care a cumparat mai ieftin, in urma cu peste un deceniu, niste transformatoare si pe cel caruia i-a vandut mai scump aceleasi transformatoare vopsite, cum spun procurorii. Iar daca nu exista luare si dare de mita, atunci nu mai ramane decat un banal contract comercial din care o firma particulara a avut de castigat, iar una sau doua firme de stat au avut de pierdut. Numai ca asta nu e infractiune. E cel mult comert cu oameni prosti.

Dar sa revenim la Ovidiu Silaghi. In Guvernul Ponta1, acesta a fost ministru al Transporturilor. Nu am auzit sa fi fost schimbat din vreun motiv legat de contraperformanta sa profesionala. Nici ca ar fi facut acolo potlogarii. El a disparut din Guvernul Ponta1 dintr-un motiv, de acum, clasic. Agentia Nationala de Integritate, una dintre sculele politice ale lui Traian Basescu, i-a „descoperit” acestuia o incompatibilitate. Si, atunci, PNL a decis sa nu-l mai numeasca in Guvernul Ponta 2, intrucat i-ar fi dat prilejul lui Basescu sa se urce pe pereti. Acelasi balet l-ar fi facut si acolitii acestuia. Conform jocului „Nu te supara frate”, Silaghi a fost mutat cateva casute in spate, locul sau fiind luat de Fenechiu. Intre timp, ce sa vezi? Silaghi si-a clarificat situatia in justitie. In paranteza fie spus, desi orice lege trebuie respectata, ea poate fi si comentata. Sub anumite aspecte, legea ANI este un act normativ facut la comanda. Pentru ca institutia sa poata fi butonata politic si el, la randul lui, sa-i poata butona pe politicieni. Asa se explica de ce Silaghi a fost trecut in banca de rezerve, desi, asa cum s-a dovedit definitiv si irevocabil in justitie, el nu se facuse vinovat de vreo incompatibilitate.

Daca regimul Traian Basescu nu sucomba, asemenea situatii, in care politicienii vor fi trasi pe linie moarta in mod incorect, se vor multiplica la infinit. La fel si gandirea profunda a peresedintelui. Si momentele sale de meditatie se pot duce spre infinit.

Daca cuiva nu-i este clar, atunci sa afle ca Traian Basescu si-a rezervat cateva zile pentru a medita profund la numirea lui Silaghi la Transporturi, gandindu-se ca, doar-doar, o mai gasi un pretext ca sa-l rada.(Sorin Rosca Stanescu)

Sursa: CorectNews

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998