CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9297 RON UP | 1 USD = 4.6851 RON UP | 1 GBP = 5.7419 RON UP

Avertisment AUR: Romanii risca sa isi piarda locuintele

4 comentarii / 2494 vizualizări / 15 februarie 2022

Românii care au contractat credite ipotecare riscă, sub presiunea creşterii dobânzilor, să îşi piardă locuinţele. Se impune plafonarea dobânzilor la creditele ipotecare, solicită deputatul AUR Lilian Scripnic, într-un comunicat remis azi presei.

”BNR a majorat săptămâna trecută dobânda-cheie la 2,5% pe an, de la 2%, începând cu data de 10 februarie. În octombrie 2021, dobânda cheie era 1,25%. Dublarea sa în doar câteva luni se traduce prin faptul că BNR a pierdut total controlul asupra valului inflaţionist. Unii analişti estimează că până la finalul anului, dobânda-cheie va ajunge la 4%.
Mărirea de către BNR a dobânzii-cheie va avea un impact devastator asupra românilor care au luat credite în lei şi înseamnă, concret, creşterea ratelor, în condiţiile în care ROBOR se îndreaptă spre cel mai mare nivel al ultimilor 3 ani.
De exemplu, un român care are un credit ipotecar, prin programul Prima Casă, de 350.000 de lei pe 30 de ani, plătea până acum o rată de 1.293 de lei. Ultima majorare cu 0,5% duce rata lunară la 1,383 lei, un plus de 90 de lei. Dacă, până la finalul anului, dobânda-cheie va ajunge la 4%, rata lunară va ajunge la 1.670 lei.
Împovăraţi de creşterea preţurilor la gaze naturale, energie electrică, benzină şi, pe cale de consecinţă, la toate bunurile de larg consum, românii care au contractat credite ipotecare riscă, sub presiunea creşterii dobânzilor, să îşi piardă locuinţele.
Pentru a împiedica acest lucru de neacceptat şi pentru a-i proteja pe românii muncitori, care fac eforturi inimaginabile pentru a-şi plăti ratele la timp astfel încât familiile lor să aibă un acoperiş deasupra capului, se impune să luăm în discuţie cât mai urgent plafonarea dobânzilor la creditele ipotecare.
În faţa valului inflaţionist care mătură tot din calea lui, statul român are datoria să intervină în situaţii extreme, cum e cea în care ne găsim, prin măsuri protecţioniste pentru a-i apăra pe românii de expropriere şi de sărăcie severă” cere deputatul AUR. (B.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

4 Comentarii

  1. Nici vorba, bai AURistilor. Valul inflationist se doboara cu dobanzi mari, foarte mari.
    Protectia celor indatorati trebuie sa se faca altfel, sa preia statul (pentru ca oricum a garantat ipotecile) locuintele, sa le inchirieze catre fostii proprietari, cu optiunea reluarii creditului atunci cand vor scadea dobanzile. Dar pe perioada cat dobanzile sunt mari, statul preia ipoteca iar proprietarii devin chiriasi.

  2. Romanii risca sa isi piarda si tara, d’apoi locuintele.

  3. Romanii si-au pierdut tara…

  4. Romanii si-au pierdut curajul in primul rand.Au capatat o mentalitate de sclaveti ca asa e mai comod.

Scrie un răspuns la livia Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată.

STRTIME=1662721998