CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Baftosul portocaliu: ”Maical” Talmacean a dansat printr-o droaie de sinecuri

0 comentarii / 2234 vizualizări / 21 aprilie 2011

A făcut vîlvă, zilele trecute, știrea că Edmond Tălmăcean, Michael Jacksonul PDL, a ”dansat”, la un moment, dat, și prin Consiliul de Administrație al Portului Constanța. Un post important, care nu prea cadrează cu imaginea caricaturală a actualului consilier bucureștean.

Numai că, potrivit CV-ului oficial al lui Tălmăcean, elaborat în 2009, scoate la iveală faptul că el a ”dansat” printr-o droaie de sinecuri, odată cu venirea la puterea a PDL.

Astfel, în februarie 2005, exact cînd Necolaiciuc își lua tălpășița din România, Tălmăcean figura ca membru al CA al Societății Feroviare de Turism, membru în CA al Administrației Naționale Apele Române, în CA al Societății Administrației Portului Constanța. În ianuarie 2005, el mai figura și drept consilier al ministrului Finanțelor, pentru ca luna martie să îl găsească director de cabinet al șefului ANAF. În decembrie devine, pentru doi ani, consilier al directorului general al Administrației Naționale Apele Române, dar în același timp el este și consilier al Ministrului Integrării Europene. Din 2004 pînă azi el deține, de asemenea, calitatea de consilier local în sectorul 2 al capitalei și e vicepreședinte al organizației PDL de sector. Este, totodată, de ani de zile, manager general al societății private Stern 2000, dar și membru al Stability Pact Anticorruption Iniative, filala România. Faptul că declară limba engleză ca vorbită fluent, cu atestat de la International English Language Testing System în cadrul British Council, nu îl împiedică, desigur, să scrie în C.V. ”Stabilitity”.

Amară ironie a sorții: atîta pregătire, atîtea diplome, atîtea funcții înalte, și să ajungi cunoscut în întreaga lume doar datorită melodiei ”Bad”, a lui Michael Jackson…(Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998