Atunci cand un lider politic ori un partid beneficiaza de increderea populatiei, baile de multime devin o tentatie. Care se repeta, se multiplica, in ciuda opozitiei. Carismaticul lider si simpaticul partid se rasfata, ovationat fiind, in diferite localitati. Dar ce se intampla atunci cand, dintr-un motiv sau altul, scara succesului trebuie coborata?
Exista o ciudata regula a simetriei in politica. Daca iti plac baile de multime atunci cand ai succes, esti obligat sa ai parte de aceleasi bai de multime, dar in sens invers, atunci cand nu mai ai succes. Dusurile calde sunt inlocuite cu dusurile reci. Tratamentul devine, astfel, de tip scotian. Si are darul de a-i tezi la realitate pe protagonistii vietii politice, amatori de bai de multime.

In tentativa sa de a forta Constitutia, abatandu-se de la litera si spiritul ei si incercand sa devina presedinte-jucator, Traian Basescu, atunci cand atat el, cat si PD-L beneficiau inca de un consistent suport popular, a facut abuz de asa-numitele bai de multime. Sa fim realisti. Alegerile, de fiecare data, s-au incheiat cu un relativ succes PD-L, in sensul ca, din numarul celor prezenti la urne, ceva mai mult de jumatate s-au pronuntat in favoarea acestui partid si in favoarea acestui lider. Strict electoral vorbind, desi inconsistent, a fost un succes. La nivelul natiunii romane insa, inca de la inceputul primului mandat si inca de la formarea primei coalitii de guvernare sub presedintia lui Traian Basescu, liderii asa-zisei drepte au suferit un deficit de imagine. Circa o patrime din votul popular nu inseamna, ca sa fim cinstiti, prea mult. Ce s-a intamplat cu trei sferturi din populatia Romaniei? Ori nu s-a prezentat la vot, ignorand astfel intreaga clasa politica, inclusiv pe alesi, ori a votat contra. In aceste conditii, pentru ca, sub aspectul imaginii cel putin, deficitul de incredere sa poata fi compensat, atat Traian Basescu, cat si liderii PD-L au recurs la un truc. La abuzul de bai de multime.

Deplasandu-se frecvent in mijlocul unor comunitati de cetateni sau practicand cu ostentatie politica “portilor deschise la Cotroceni” sau organizand mitinguri pseudo-electorale – cum au fost cele din Piata Universitatii, in care Basescu ba s-a retras, ba nu s-a mai retras de la presedintie – pedelistii au incercat si, pana la un punct, au reusit sa demonizeze Parlamentul, ca institutie fundamentala a democratiei romanesti si sa supraestimeze importanta, in lumea moderna, a democratiei directe. Asa-numitul recurs la popor a fost tot o expresie a demagogiei dar, in acelasi timp, si o tentativa reusita de a compensa, printr-un supliment de imagine, deficitul de voturi. Este evident, pentru orice persoana cu un minimum de cultura politica, faptul ca vremurile democratiei directe, cand cetatenii din orasul-stat erau chemati in piata publica pentru a se pronunta asupra unor teme politice, au apus de mult. Civilizatia moderna se sprijina pe democratia reprezentativa. Indirecta. Exercitata prin intermediul Parlamentului.
Populismul le-a jucat o festa urata lui Traian Basescu si liderilor PD-L. Conform unei legi a simetriei, iata, ei trebuie sa recurga la baile de multime si acum, cand coboara intr-un ritm ametitor scara popularitatii. Improscati cu “huo”, oua si rosii.(Sorin Rosca Stanescu – www.sroscas.ro)