CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9752 RON UP | 1 USD = 4.7387 RON UP | 1 GBP = 5.7500 RON UP

Baroni la apa: fratii Fenechiu, cinci ani dupa gratii

0 comentarii / 1882 vizualizări / 30 ianuarie 2014

Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a fost condamnat definitiv, azi, la cinci ani de închisoare cu executare, iar fratele acestuia, Lucian Fenehiu, a primit o pedeapsă tot de cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul „Transformatorul”.

Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a menţinut pedeapsa dispusă în 12 iulie 2013 de un complet de trei judecători în cazul deputatului PNL Relu Fenechiu, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată, acesta urmând să execute cinci ani de închisoare. La aceeaşi pedeapsă au fost condamnaţi fratele fostului ministru al Transporturilor, Lucian Fenechiu, şi Mihai Bogdan Damian. Deputatul Relu Fenechiu (48 de ani), preşedintele Comisie de afaceri europene, se află în prezent la Iaşi, conform Mediafax, acolo unde are şi domiciliul. După decizia instanţei, Relu Fenechiu se poate prezenta la o secţie de poliţie, de unde să fie dus în arest, în caz contrar poliţiştii vor pune în executare mandatul de executare a pedepsei. În 12 iulie 2013, Relu Fenechiu, atunci ministru al Transporturilor, a fost condamnat de instanţa supremă, în dosarul „Transformatorul”, la cinci ani de închisoare cu executare şi trei ani interzicerea unor drepturi, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată. În urma deciziei de condamnare, Relu Fenechiu a demisionat din funcţia de ministru al Transporturilor.

foto iasicaastiga.ro

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată.

STRTIME=1662721998