Evenimentele din ultimele zile i-au șocat pînă și pe cei mai hîrșîiți observatori, ori pe cei mai placizi cetățeni, în materie de politică. Ne referim la incredibila desfășurare de forțe a procurorilor lui Băsescu, prin care oamenii legii descind în casele oamenilor, în biserici, întrerupînd slujbele ori cine mai știe pe unde, anchetînd, chipurile, marea fraudare a referendumului.

România se prezintă curat ca un stat militar-polițienesc, dar unul în care nici măcar abuzurile nu vor fi complete, ci vor sucomba în coadă de pește; măcar pe mormîntul maleficului Richelieu scrie că ”binele făcut l-a făcut rău, dar răul făcut l-a făcut bine”. Foarte probabil, mega-ancheta procurorilor se va fîsîi la ordin, atunci cînd interesele marelui cîrmaci o vor cere. La fel cum s-a întîmplat și în alte dăți.

Să reamintim, pe scurt, halucinanta istorie a primei anchete ordonate de Băsescu în cazul unei presupuse fraude electorale, cea din noiembrie 2004.
La vremea respectivă, înainte de turul doi al alegerilor, ba chiar de primul, Băsescu urla din toți bojocii că PSD a aranjat în amănunt fraudarea votului.

Săriți, români, că nu pot ei fura cît puteți voi vota!

S-a mers pînă la a se cere arestarea membrilor Biroului Electoral, fără a mai vorbi de alte grozăvii. Alianța DA a depus plîngeri penale inclusiv – rîsul curcilor – împotriva propriilor reprezentanți în BEC.
După alegeri, Parchetul a demarat o amplă anchetă penală în cazul furtului pesedist la vot.
Numai că, intervenise un mic element în poveste: Băsescu și ai lui preluaseră puterea.

Cum să mai răcnești că ți s-a furat un vot care te-a adus la putere?

Urmarea a venit de la sine: ancheta a început să se deruleze din ce în ce mai discret, pînă cînd s-a secretizat de-a binelea.
Abia spre sfîrșitul verii lui 2005 s-a aflat, pe căi indirecte, că Parchetul, dragul de el, decisese un discret și înduioșător NUP în cazul plîngerii lui Băsescu&comp. Explicația e simplă: dacă procurorii decideau că, într-adevăr, s-ar fi furat masiv la vot, cum pretindea Băsescu, alegerile puteau fi anulate.

Va să zică, marea fraudă de la vot a durat atît cît a fost nevoie pentru ca Băsescu să își vadă sacii în căruță, apoi totul a fost dat uitării. ”Din punctul de vedere al lui Băsescu, nu a fost decît o șmecherie de campanie, ce l-a ajutat să cîștige” avea să scrie, ani buni mai tîrziu, consilierul de atunci al candidatului ADA, l-am numit pe Cozmin Gușă, în cartea ”Un ospiciu numit România”.

Astăzi, vedem exact aceeași rețetă scoasă de la naftalină, dar la o scară mult mai cumplită. Anchetarea nemiloasă a unor oameni vinovați doar de prezența la vot nu va face decît să bage spaima în electorat și să micșoreze dramatic absenteismul la alegerile viitoare. Ceea ce nu face decît să avantajeze PDL, de altfel.

Culmea, ancheta procurorilor asupra scrutinului nici măcar nu e singurul element comun al prezentului cu momentul 2004.
La acea vreme, reamintim, Băsescu avea ample discuții cu lideri europeni, susținînd că adversarii din PSD discreditaseră opoziția PNL-PD.
Spre finele lunii ianuarie 2005, întors din Polonia, unde avusese discuții cu lideri ai grupurilor parlamentare din PE, Băsescu declara public:
”PSD şi administraţia Iliescu-Năstase au făcut gigantice deservicii României, ducînd o politică de discreditare a fostei opoziţii”.

El mai adăuga că „pînă şi socialiştii sînt şocaţi să constate că Partidul Democrat nu este un partid de dreapta, care se îndreaptă spre extremism”, așa cum pretinsese în mai multe rînduri PSD.

E doar o întîmplare, desigur, faptul că, la scurt timp după respectivele declarații nervoase, PD-ul lui Băsescu decidea peste noapte să treacă de pe stînga pe – ați ghicit! – dreapta, virînd-o de la socialiști la populari.
Măgarii de pesediști ”intoxicaseră” Europa, ca de obicei! Așa cum sunt acuzați că o fac și azi, cînd, de fapt, adevărul e strict în posesia Monicăi Macovei, a lui TRU și a altor vuvuzele portocalii.

Și dacă tot suntem la capitolul amintiri, să pomenim și de cazul nervosului lider al grupului creștin-democrat german din PE, Markus Ferber, care declara, recent, că „Sunt extrem de îngrijorat în legătură cu situaţia din România. Ceea ce se întâmplă este împotriva spiritului şi principiilor UE. Voi contacta Comisia Europeană şi instituţiile europene pentru a face toţi paşii necesari în vederea suspendării voturilor României din Consiliul European, pentru lipsa asigurării standardelor minime funcţionării statului de drept”.
Curios, dar acum aproape opt ani, același Ferber propunea, printr-un amendament la Raportul Moscovici, amînarea cu un an a integrării României în UE, în situaţia în care criteriile de aderare nu vor fi îndeplinite strict la data programată pentru intrarea în vigoare a Tratatului cu UE.

Într-un interviu acordat BBC, Ferber declara, în 2005: „E foarte clar că România şi Bulgaria aparţin Europei şi că trebuie să devină membre ale Uniunii Europene, dar ambele părţi trebuie să fie pregătite pentru această aderare. Deocamdată, nici cele două ţări, nici Uniunea Europeană nu sunt pregătite”.
Numai că asta o știa toată lumea în Europa, la fel cum se știe că decizia de aderare a celor două țări, și nu numai a lor, a fost una politică, pentru că de respectat cu adevărat cerințele UE nu prea a făcut-o nicio țară fostă comunistă candidată.

Analizînd comportarea europarlamentarului german, de atunci și de acum, e greu să nu îți pui întrebarea dacă politicianul chiar e interesat de respectarea riguroasă a normelor europene, în general, sau, mai degrabă, are ceva cu România și Bulgaria, în particular. (Bogdan Tiberiu Iacob)