Basescu anunta: Nu ne mai trebuie bani de la FMI
0 comentarii / 1566 vizualizări / 6 februarie 2011
Acordul României cu FMI, UE şi Banca Mondială, pe doi ani, s-a încheiat cu succes, economia a fost stabilizată şi s-au luat măsurile necesare pentru ieşirea din criză, a declarat, azi, preşedintele Traian Băsescu.
Şeful statului a susţinut, într-o declaraţie, la Palatul Cotroceni, că după evaluările încheiate de curând, s-au creat condiţii pentru a se trece la o creştere economică durabilă.
Traian Băsescu a mai declarat, conform Agerpres, că România nu va mai trage ultima tranşă din Acordul cu Fondul Monetar Internaţional, ci doar ultima tranşă din acordul cu Uniunea Europeană. Pe de altă parte, şeful statului a precizat că o mai bună utilizare a fondurilor europene ar adăuga o creştere cu 1 – 2 procente la creşterea economică, peste cea prognozată.
Noul Acord pe care România îl va încheia cu Fondul Monetar Internaţional este de tip preventiv, va fi pe doi ani şi are obiective pe termen mediu, a anunţat preşedintele Traian Băsescu. „Noul acord este preventiv. Fondul şi UE ţin la dispoziţia României 5 miliarde de euro – 3,6 miliarde de la FMI şi 1,4 miliarde de la UE”, a precizat Traian Băsescu.
Şeful statului a menţionat că, în martie, FMI va constata că toate obiectivele cu România s-au îndeplinit şi va fi semnat un nou acord. „E necesar să avem aceste sume la dispoziţie oricând am avea nevoie. (…) Suntem într-o criză a datoriilor suverane şi nu ştim cum vor evolua economiile altor state. (…) Am insistat pe un acord care să acopere doi ani de zile”, a precizat Traian Băsescu, menţionând că banii vor fi ţinuţi la dispoziţia ţării noastre fără comision.
Comenteaza