CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Basescu-Crin-Ponta, o relatie cu (prea) multe semne de intrebare

0 comentarii / 2063 vizualizări / 19 martie 2012

Afirmația-bombă a lui Traian Băsescu legată de propunerea lui Victor Ponta ca premier, reală sau în glumă, a reușit cu brio să confuzeze aproape întreagă opinie publică. Din nefericire, istoria recentă a dovedit că anumite evenimente, aparent banale, petrecute în anii electorali sfîrșesc prin a fi considerate ulterior drept principalele motive ale înfrîngerii în alegeri, vezi vizitele lui Geoană la Moscova ori la Vîntu. Și, cu toate astea, rămîn neelucidate pe deplin chiar multă vreme după.

Observatorii scenei politice au tot dreptul să se întrebe dacă nu cumva misterioasele evenimente de la Cotroceni, din 6 februarie, nu ar putea ajunge să constituie, nu peste mult timp, argumentul pentru pierderea alegerilor de către opoziție. Motiv pentru care povestea trebuie urgent clarificată la modul cel mai serios.

De ce spunem că evenimentele petrecute în ziua discuțiilor pe marginea noului guvern, din 6 februarie, sunt misterioase?

În primul rînd, este stranie poziția lui Băsescu, aceea de a propune în serios – zicel el – ca guvernarea să fie preluată de Ponta și USL, în condițiile în care a obosit tot declarînd că Ponta nu va fi premier nici dacă USL ia peste 51% în alegeri.
În al doilea rînd, este stranie și muțenia lui Ponta pe întreaga durată a discuțiilor pe tema desemnării sale, după cum reiese din stenograme, singurii care îi dau replica lui Băsescu fiind Antonescu și Constantin.
În fine, absolut nicio reacție nici la propunerea inedită a lui Băsescu de a demisiona încă din această vară cu condiția revizurii Constituției, astfel încît în noiembrie să avem alegeri parlamentare și prezidențiale. Niciodată nu s-a mai avansat un termen atît de rapid al demisiei președintelui.

Al patrulea și cel mai de neînțeles mister este refuzul tuturor celor trei lideri ai opoziției, prezenți la discuție, de a vorbi de atunci pînă azi despre propunerea președintelui, fie ea glumă sau nu.

Să spunem că era o bășcălie: liderii USL aveau două variante la îndemînă.
Prima, se făceau că nu observă caracterul de glumă și declarau imediat după ieșire că Băsescu e atît de disperat încît e gata să predea guvernarea opoziției ca să salveze țara bla-bla-bla, dar opoziția refuză pentru că nu dorește să preia puterea decît în urma unor alegeri corecte bla-bla-bla.. Cine nu crede, să ceară stenograma!
A doua variantă a conducerii USL: denunța public, la ieșire, caracterul de bășcălie a propunerii și îl acuza pe președinte că în momente tensionate pentru țară, după o cădere de guvern, cheamă partidele la Cotroceni ca să facă miștouri ieftine.
USL ar fi punctat electoral în ambele variante.

În loc de asta, cu toții au tăcut mîlc. Ponta a negat la TV, inițial, chiar și după dezvăluirea lui Băsescu de la B1TV, pînă cînd Daniel Constantin și-a amintit brusc discuția. Din informațiile Inpolitics, Crin Antonescu, cel puțin, nu a vorbit despre acest episod nici măcar în ședințele de Birou ale PNL produse de la 6 februarie pînă azi.

Misterele nu se încheie, însă, aici. Pe 11 februarie, la 5 zile de la discuțiile cotroceniste, în ziarul cel mai drag Cotrocenilor, Evenimentul zilei, apare un editorial semnat de Dan Andronic, jumătate ziarist, jumătate consilier de taină al unor lideri de calibru. În prezent, apropiat de PDL și de Băsescu.

În finalul materialului, intitulat ”Victor Ponta a trădat. Pe cine?”, Andronic scrie că liderului PSD i s-a propus funcția de premier de către Traian Băsescu. ”Vreau să fiu bine înţeles: Lui Victor Ponta i s-a propus, Crin Antonescu a refuzat!” relatează Andronic.

Despre cele două refuzuri ale lui Antonescu se știe oficial, ele datează din anul 2009, înainte și după pierderea alegerilor de către Geoană.
În cazul lui Ponta, nu s-a știut niciodată de vreo asemenea ofertă.
Cel puțin pînă aseară, cînd Băsescu a făcut anunțul-bombă.
Nici după informația stupefiantă aruncată de Andronic nu a apărut vreo reacție a liderilor USL.

Abia aseară, după interviul președintelui, ei ies la rampă și spun că propunerea era atît de bășcălioasă încît nu au considerat de cuviință nici măcar să vorbească public despre ea. Curios, dar după precedenta întrevedere la Cotroceni, aflasem de la ”uslași” inclusiv că Băsescu are sticla de whisky la piciorul fotoliului. Ori că președintele era nervos, obosit, plictisit. Crin și Ponta sunt, uneori, foarte darnici cu amănuntele de culoare, alteori ba.

La fel de bășcălioasă o fi părut și propunerea președintelui de a demisiona în vară, pentru că nici de ea nu s-a suflat o vorbă.
Consultînd stenogramele, nouă nu ni se pare defel că ar fi vorba de glume. Poate ne înșelăm. Difuzarea înregistrării audio va lămuri, probabil, categoric disputa.

În schimb, un alt element merită analizat. Anume ce o fi vrut să spună președintele aseară, la emisiunea lui Ion Cristoiu de la B1TV, legat de faptul că dezinteresul lui Ponta față de propunerea lui s-ar putea datora unei probleme de conștiință, despre care acum liderul PSD nu ar putea vorbi? ”S-ar putea ca Victor Ponta să aibă ceva pe conștiință, care încă nu poate fi spus public și din cauza asta nu a putut să spună „da””, a spus Traian Băsescu.

Cunoscîndu-l pe Traian Băsescu, tare ne-e teamă că ”ipoteza” lui nu e decît preambulul unor viitoare dezvăluiri incriminatoare, justificate sau nu. Și încă într-un moment în care pentru USL ar putea fi prea tîrziu să reacționeze. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998