Anunțul-șoc al lui Băsescu, potrivit căruia nu e dispus să dea guvernarea USL nici măcar dacă ia peste 50% în alegeri are, în mod cert, motivații profunde. Enormitatea e prea evidentă pentru a nu exista motive solide în spatele debitării ei, mai ales că actualul președinte a numit un premier, în 2004, exact din partea unei alianțe tip USL, adică DA. E clar că șeful statului știe ce riscă aruncînd asemenea teorie nedemocratică pe tapet, iar cîștigul scontat trebuie să fie pe măsura pierderilor de imagine. Care ar fi motivele anunțului lui Băsescu?

În ultima vreme se petrec evenimente interesante, aparent fără legătură unele cu altele. Ministrul Borbely e luat la puricat de organe, la fel și Ponta. Patriciu atacă tot mai dur USL și pe Antonescu, dar lansează chemări la împăcare lui Băsescu și intră vertiginos în grațiile presei portocalii, oamenii lui Tăriceanu ies și ei la rampă cu înțepături la adresa alianței liberalo-pesediste, Petre Roman, finul lui Patriciu, anunță că așteaptă ca Băsescu să-l reactiveze politic (?!!), gruparea Vanghelie zguduie tot mai tare barca pesedistă, Iliescu repune pe tapet ideea suspendării președintelui. Iată că, mai nou, Băsescu anunță la B1TV că nu va da guvernarea pe mîna USL chiar dacă ea cîștigă alegerile, îl laudă voalat pe Patriciu și îl face arșice pe Tăriceanu, neuitînd să adauge, însă, că visează la o guvernare PDL-PNL-UDMR. În fine, am mai avut și scandalul amorsat de Jeffrey Franks, cu ale sale majorări de salarii dezmințite mincinos de către pedeliști. Pentru că problema se discutase, cu adevărat, în coaliție.

Ai spune că de vină sunt efectele caniculei, dar noi înclinăm să credem că în spatele tuturor acestor mișcări se coace, de fapt, un mega-scenariu spectaculos, care va da în clocot cel mai probabil în octombrie-noiembrie.

Mai precis, dinspre Băsescu începe să se simtă mirosul fricii.

Situația economică încordată la nivel internațional, cu o Americă abia scăpată de un faliment răsunător și cu o Grecie salvată tot in extremis în UE, fac ca revenirea economică palpabilă în buzunarele românilor, pe care se baza PDL pentru revenirea în sondaje, să devină o utopie în următorul an.

Inițial, PDL preconiza ca, din toamnă, să dea drumul unor manevre populist-economice, care să marcheze startul reabilitării partidului în sondaje; de acum, e clar că nu există resurse pentru așa ceva, drept pentru care puținul existent va fi aruncat pe piață abia anul viitor, cît mai aproape de perioada alegerilor. Deconspirînd posibilitatea unei mărunte reveniri a salariilor bugetarilor, șeful delegației FMI nu a făcut decît să dea planurile de taină ale PDL peste cap. Dacă se va da ceva înapoi, va fi doar anul viitor, iar anunțul pompos trebuie musai făcut de guvernanți și nu de Jeffrey Franks, în numele goanei după procente electorale.

Un alt aspect demn de remarcat e că, de la congresul încoace, PDL nu a făcut nici măcar un sfert de pas în direcția reformei interne profunde pe care mai toată lumea o clama pînă la forul amintit. Nicio clarificare doctrinară, nicio deschidere a partidului, nicio analiză la rece a efectelor congresului, nici măcar sondajul anunțat ritos de Radu Berceanu, care ar fi trebuit să determine dacă, după o lună de la alegerea noii conduceri, se simte ceva în bine. Totul a încremenit.

În aceste condiții, e clar că Băsescu nu mai poate sconta pe ridicarea PDL, ci, strict, pe prăbușirea adversarilor.

Acțiunile sale din ultima vreme au ca unic scop zguduirea USL. Una dintre direcțiile majore este ruperea PNL, prin fîlfîirea promisiunii de primire la putere alături de PDL, subliniată de anunțul privind refuzul de a da guvernarea USL orice s-ar întîmpla la alegeri. O promisiune pe care Patriciu o ia în serios și lucrează tot mai fățiș pentru transpunerea ei în viață. De ce are grijă Băsescu, însă, să îl execute public pe Tăriceanu, deși acesta se plasează tot în aripa adversă lui Antonescu? Răspunsul e simplu: Tăriceanu nu e pe placul păpușarilor lui Băsescu, adică a americanilor, mai ales de cînd cu propunerea de retragere a trupelor românești din teatrele de război ale Orientului Mijlociu.
Patriciu, în schimb, e filo-american pînă în măduva oaselor, de aceea trebuie ”valorizat” cît mai puternic în perioada care urmează.

Demnă de remarcat e și schimbarea de macaz în cazul lui Ponta. Dacă, pînă de curînd, liderul pesedist avea dedicată o strategie specială din partea PDL și a Cotrocenilor, constînd în ridiculizarea sa permanentă și menținerea la nivelul imagistic al unui țînc politic, anchetarea sa de către DNA anunță, brusc, o reevaluare.

E clar că Ponta devine un adversar de temut, așa că schema ”imaturul” trebuie să lase loc artileriei grele, adică procurorii regimului. Din acest punct de vedere, pentru Ponta putem spune că necazul cu DNA e cea mai bună veste din ultima vreme, e semnul că e în creștere și că devine amenințător.

În fine, un alt mare pericol pentru Băsescu e ca UDMR să cedeze insistențelor USL și să se alipească respectivei construcții politice. Pentru a preîntîmpina asemenea scenariu, s-a dat drumul, de curînd, scandalului Borbely, un avertisment discret pentru alți capi ai uniunii care se știu cu anumite muște pe căciuli.
Din nefericire pentru opoziție, manevrele lui Băsescu nu sunt lipsite de șanse reale de reușită, mai ales că, atît în PSD, cît și în PNL există grupări aflate în război cu actualele conduceri. O ruptură a PNL în toamnă, dublată, spre exemplu, de un eșec al lui Ponta în meciul cu Vanghelie ar contura o imagine de slăbiciune majoră a USL, cu efecte grave la vot. Noua amenințare cu suspendarea și chiar arestarea președintelui arată limpede că opoziția e conștientă de risc. Dacă, în schimb, Antonescu și Ponta rezistă pe picioare și își mențin partidele întregi, cel care pierde este Traian Băsescu, cu al său PDL cu tot.

Se anunță, deci, un meci puternic în toamnă, cu atît mai mult cu cît situația de pe scena politică se vrea a fi tranșată nu în următoarea campanie electorală, ci, în interesul Cotrocenilor, cu cîteva luni bune înaintea ei. (Bogdan Tiberiu Iacob)