Condamnarea fiicei sale, Ioana Băsescu la cinci ani de închisoare și a Elenei Udrea la opt ani de închisoare, la care se adaugă alte sentințe de acest fel, care i-au afectat familia, îi determină pe unii analiști să își pună întrebarea dacă Băsescu nu care cumva este un prost. O întrebare legitimă. Atâta vreme cât asemenea „ghinioane” se țin lanț în viața lui. Dar Băsescu nu a dovedit prin nimic că a fi fost vreun prost. El a fost doar arogant. Fudul. Pur și simplu nu și-a imaginat că există și un efect de bumerang.
Nu am ce face. Din nou sunt silit să intru într-o polemică, după opinia mea cordială, cu Bogdan Tiberiu Iacob, pe care l-am poreclit, eu cred că pe bună dreptate, arheologul presei de investigație din România. Acesta enumeră o serie de eșecuri penale, nu toate, ale lui Traian Băsescu, și sugerează că acesta ar fi vreun prost. Am contra-argumente în acest sens. Și încep chiar din punctul pe care Bogdan Tiberiu Iacob l-a ignorat.
Traian Băsescu a fost Petrov. Așa a început cariera lui. Ca turnător ordinar al Securității. Ca un individ care și-a turnat colegii din Liceul Militar, pentru a-și netezi propria carieră. A făcut în acest scop poliție politică. A știut exact ce face. La acea dată n-a fost nici prost, dar nici arogant. Ci doar șmecher. S-a învârtit. A compromis viitorul unor colegi, care îl credeau prieten sau măcar camarad, pentru a intra în grațiile Securității. Și a intrat.
La celălalt capăt al traseului, micuțul turnător Petrov, care astăzi îi suflă în ceafă ex-președintelui Traian Băsescu, a ajuns ofițer de Securitate acoperit, în calitate de reprezentant al agenției Navrom de la Anvers. Această poziție nu putea fi acoperită de un securist oarcare. De vreun prost. Ajungând în această poziție, Băsescu a dovedit virtuți de mare șmecher.
A intrat în încurcătura numită „Flota strategică a României”. A opta flotă comercială a lumii. S-a făcut praf în vremea în care ocupa o funcție importantă la Navrom și o funcție și mai importantă în Ministerul Transporturilor. Era printre puținele personaje care știau ce înseamnă shippingul și dreptul naval. Flota s-a vândut pe bucăți și en-gros, prin utilizarea științei de carte a câtorva inițiați. Iar Băsescu nu a fost deloc prost. Și-a acoperit perfect urmele.
După ce a ajuns președinte, a creat ceea ce știe toată lumea. Binomul și trinomul. Generând cel mai negru deceniu din istoria recentă din perspectiva poliției poitice, a încălcării drepturilor și libertăților fundamentale ae omului. Spun unii că a fost prost pentru că i s-a întors. Pentru că nu a prevăzut efectul de bumerang. În ce a constat acest efect?
Primul cap căzut a fost cel al Monicăi Ridzi, condamnată pentru că a deturnat bani pentru ca Elena, fiica cea mică a președintelui, auto-poreclită EBA, să ajungă cumva – și a ajuns – parlamentar european. A doua piesă care a căzut a fost însuși fratele său, Mircea Băsescu, condamnat în 2016 la patru ani de închisoare, pentru că a deturnat 600.000 de euro de la romi, promițându-le că va face trafic de influență în Justiție pentru a-i scăpa de pedepse penale. Altă piesă răsturnată este un nepot de-al său, Dragoș Băsescu, trimis și el în judcată de către DIICOT, pentru un trafic de influență de un milion de euro. Urmează ginerele, Radu Pricop, acuzat și el pentru fapte penale. Un eveniment intens mediatizat a vizat-o pe Ioana Băsescu, versus achiziția terenului Nana cu un credit acordat de CEC extrem de controversat. Iar bomboana pe colivă a fost Elena Udrea, prietena sa apropiată – mulți spun că i-ar fi fost amantă – care a primit o condamnare de șase ani în dosarul Gala Bute. Să o mai consemnăm în acest palmares negru pe Laura Codruța Kovesi, care ar fi solicitat și primit bani de la Sebastian Ghiță, într-o combinație tip cocktail din care au făcut parte și Traian Băsescu și Elena Udrea. Și nu cred că am epuizat lista.
Aparent, cei care-l cred prost pe Traian Băsescu, în frunte cu Bogdan Tiberu Iacob, au dreptate. Iată, spun ei, în câte încurcături a intrat un președinte al României înainte de a obține mandatul, în timpul celor două mandate și după. Numai că lucrurile nu stau deloc așa. El personal nu are nicio problemă. E un om cu sacii în căruță. Are tot ce-i trebuie. Bașca, este și europarlamentar. E adevărat, în jurul lui au explodat și explodează în serie minele antipersonal. Și fac victime. Dar, precum Hopa-Mitică, Băsescu rămâne mereu în picioare. Chiar dacă în proximitatea sa se scufundă lumea. Prietenii. Familia. Tot ceea ce i s-a întâmplat rău nu este datorat prostiei. Ci aroganței.
Traian Băsescu crede că are noroc în viață. Iar acest noroc a fost mult timp garantat de Securitate. În schimbul turnătoriilor și altor servicii. Și țopăind așa, din noroc în noroc, a devenit arogant. A crezut că nimic rău nu i se poate întâmpla. Și mult timp a reușit să evite consecințele faptelor sale. Și încă le evită. Și încă e arogant. Nu contează prețul. Iată, prețul îl plătesc în prezent cei mai apropiați oameni ai săi. Dar un adevărat arogant este un cinic. Nu-i pasă. Nu-i pasă că fiicele sale au de suferit. Pentru că el le-a împins să facă ilegalități. Care să-i aducă tot lui profit. Nu-i pasă că prietena lui, mai mult, mai puțin sau deloc iubită, va înfunda pușcăria, pentru că a încălcat legea în favoarea lui. Omul nu e prost. E doar arogant. Cinic. Și nesimțit! (Sorin Roșca Stănescu)