Mai avea puţin şi se stingea de la sine, murea ca politician după ce distrusese o ţară şi făcuse atâtea victime printre români. Multora le-a ucis viitorul. Doar că nişte lideri de partid, înfierbântaţi de primul lor succes major, au crezut că tupeul poate înlocui legea. Că, pentru a lua totul, victoria trebuie să fie zdrobitoare şi că scopul scuză mijloacele în orice condiţii. Acţionând ca într-un desant de capturare, s-au substituit unui rău, supralicitându-l.

Un pic mai era şi politicianul Băsescu deceda singur, părăsit de toţi… Este o mare „performanţă” să compromiţi ideea de a-l debarca pe Traian Băsescu, dar şi mai mare e să-l resuscitezi, să-l încarci din nou cu vitalitate, fiind chiar pe cale să prelungeşti termenul de valabilitate pentru sistemul mafiot care a umplut România de puroi. Şi, ca delirul să fie complet, nu e de colo să stârneşti şi Europa, supărarea occidentalilor fiind nu atât pe foştii colaboratori ai lui Băsescu – Victor Ponta şi Crin Antonescu, cât pe România cea mereu plină de bube în cap.

În toată această perioadă, economia şchioapătă apăsat, iar mediul privat de afaceri, cel care a dus greul în perioada de criză, se deteriorează de la o zi la alta. Fără a fi neapărat plata pentru aventura politică încropită de USL, risipirea stabilităţii ce abia se încropise şi efectul precarităţii contextului economic european au crescut costul vieţii şi lucrul acesta îl sperie cel mai tare pe român. Iar această spaimă poate cântări mai greu decât oroarea pentru un preşedinte toxic şi expirat.

Suspendarea lui Băsescu: un demers absolut legitim, o aplicare dezastruoasă. În dispreţul legii – doar pentru că şi portocaliii au călcat-o în picioare, cu o comunicare publică neprofesionistă, actori nepricepuţi şi necredibili, e pe cale să se discrediteze cel mai aşteptat moment politic. Doar determinarea liderilor este exemplară, pentru unii ea ascunzând dorinţa de a ajunge mai repede la banii publici sau de a scăpa de dosare penale. În fapt, o operaţiune de înlocuire a unei puteri discreţionare cu alta, ce s-a dovedit repede la fel de excesivă. Plagiindu-i pe pedelişti, au trezit din nou senzaţia de haită, înspăimântând pe oricine mai visează încă la o viaţă normală în România.

Din toate poveştile politice cu piraţi, copiloţi, chiulangii şi alţi băieţi cu ochi albaştri a lipsit mereu personajul colectiv „poporul”, căruia i se spune din când în când şi „electoratul”, pentru simplul motiv că, fiind victimă eternă, e mereu lipsit de replică, dar pus invariabil să plătească circul. (Valentin Nicolau)