CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Basescu: Suntem pe marginea prapastiei

0 comentarii / 1409 vizualizări / 14 ianuarie 2014

Președintele Traian Băsescu a declarat azi că România se află „la un pas de a fi izolată” și atrage atenția asupra faptului că Parlamentul European va adopta hotărâri care să sancționeze țările care nu respectă statul de drept și criteriile de la Copenhaga.

„Cum poate avea cineva încredere într-un stat membru NATO și membru al Uniunii Europene în care justiția devine facultativă sau controlată politic? Deci, de aceea, îngrijorarea este maximă și România se află la un pas de a fi izolată. Un picior l-am pus deasupra prăpastiei. De ce acest lucru? Exact pentru că, după ce ai spus ‘schimb un președinte pentru că vreau eu, nu pentru că și-a terminat mandatul, nu pentru că a încălcat Constituția’, pe urmă vii în marțea neagră, pe 10 decembrie, și spui: politicienii sunt în afara conflictului de interese, dăm amnistie și grațiere generală să fie lumea veselă, modificăm Codul penal în favoarea clientelei politice pentru că ne presează baronii din teritoriu, vrem să nu mai auzim vocea ANI, pentru că de unde până unde își permite să investigheze oameni politici?”, a afirmat Băsescu, la Palatul Cotroceni.
El a subliniat că astfel de situații sunt de natură să deprecieze nivelul de încredere în România, susținând că din cauza acțiunilor împotriva Justiției și a statului de drept țara noastră „a revenit la perioada anului 2000”.
„Aici suntem, când suntem puși sub semnul întrebării dacă respectăm criteriile de la Copenhaga. Vă rog să vă aduceți aminte declarația mea în care subliniam în luna decembrie, imediat după marțea neagră, că România a ieșit din criteriile de la Copenhaga. Ce ați văzut astăzi în Parlamentul European este confirmarea că am dreptate. Iar Parlamentul European cu certitudine va adopta hotărâri care vor deveni obligatorii de sancționare a statelor membre ale UE care nu respectă statul de drept, implicit criteriile de la Copenhaga”, a explicat Băsescu.
Potrivit acestuia, România a primit semnale atât de la SUA cât și de la UE cu privire la statul de drept.
„Am primit în timp scurt, din ambele părți, și de la partenerul strategic SUA, vizita emisarului, și votul de astăzi din Comisia LIBE și va urma votul în plenul Parlamentului European. Am primit semnalele, deci din ambele părți, extrem de sever, că pentru nerespectarea statului de drept se vor lua măsuri, care merg de la măsuri de diminuare a sumelor alocate pentru statele care nu respecta criteriile de la Copenhaga, implicit statul de drept, până la suspendarea dreptului de vot”, a mai spus Băsescu, la Palatul Cotroceni, potrivit Agerpres.
Șeful statului menționează că nu dorește ca afirmațiile sale să fie „tratate politic”, ci el își face datoria de a informa populația și politicienii.
El face apel la premierul Victor Ponta și la președintele Senatului, Crin Antonescu, să înțeleagă că „au dus țara într-un moment dificil” prin atitudinile lor față de Justiție.
„Poate mulți nu înțeleg de ce justiția este esențială. Nu este atât de importantă pentru că, neapărat, trebuie să-l bage în pușcărie pe politicianul x sau pe politicianul y. Dar, atât timp cât nu există un stat de drept și legi în care să ai încredere că se aplică de către procurori și judecători, comunitatea de afaceri nu are încredere să facă investiții, pentru că oricând poate să vină un grup de politicieni să scoată o lege și omul ăla care a făcut sau firma care a făcut investiții de sute, de zeci de milioane să le piardă, pentru că ori modifică o lege, ori tentația de a pune judecătorii sub control este un alt risc pe care oamenii și, în momentul de față, SUA și Uniunea Europeana le văd în România”, mai susține Băsescu.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998