În vara anului viitor, conform unui program bătut în cuie, la nivelul Uniunii Europene se va lua o decizie cardinală. Disparița bancnotelor și a monedelor metalice și înlocuirea acestora cu bani electronici. Eurodigitali. Guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, calmează spiritele, spunând că această măsură este un fel de bau-bau.
Un bau-bau real? Sau un bau-bau digital? De ce se sperie oamenii atunci când li se vorbește despre dispariția banilor fizici? De unde vine panica? Și, până la urmă, ce înseamnă asta? În ceea ce ne privește pe noi, românii, care încă nu avem șansa, dar nici neșansa de a ne măsura sărăcia în euro, apar o serie întreagă de semne de întrebare. Mai multe decât cele din zona euro. Faptul că nu am reușit să adoptăm moneda euro ne permite – și mă refer acum la vremuri normale, nu la cele anormale pe care le traversăm – să utilizăm de capul nostru instrumentul inflației, pentru a transfera astfel găurile din buget în găurile din buzunarul românilor. Leul, care poate fi jucat politic, le acordă guvernanților mai multă libertate și flexibilitate. Iar atunci când ei au minte și sunt animați de bune intenții, moneda națională poate să ne creeze un avantaj. Pe de altă parte, atunci când intrăm în criză, trebuie să ne salvăm singuri sau cu ajutorul FMI și al Băncii Mondiale, care, la schimb, ne vor mai lua cu japca diverse asseturi, care vor fi preluate de marile corporații. Nu este deloc clar în ce măsură decizia care va fi adoptată în vară ne vizează și pe noi. Vom avea un leu digital, pe care, pentru a ne face calculele, va trebui să-l preschimbăm în minte în euro digital?
Dar de ce moneda digitală se transformă în bau-bau într-o asemenea măsură, încât ditamai guvernatorul Băncii Naționale simte nevoia să se transforme în pompier și să ne răcorească mințile înfierbântate? În primul și în primul rând, pentru că, după bulgari, suntem statul din Uniunea Europeană care folosește în cea mai mică măsură cardurile. Cei mai mulți dintre cei cinci milioane de pensionari așteaptă poștașul. O bună parte dintre ei, dacă ar primi banii pe card, i-ar primi degeaba. Pentru că nu știu să-l folosescă. Iar dacă ar învăța, că în definitiv nu e prea greu, nu au în comuna lor și nici în satele învecinate vreun bancomat. Și, dacă ar avea, acestea vor fi deficitar aprovizionate cu moneda națională, mai ales în cele câteva zile de vârf când vin pensiile. Desigur, în această situație sunt și alte categorii de vârstă, persoane care nu dispun de carduri sau pur și simplu nu vor să le folosească. Au copiii carduri? Au nepoții noștri carduri? Poate un copil de cinci-șase ani să-și ia un covrig sau o înghețată sau un suc altfel decât utilizând moneda națională? Ce va stabili Uniunea Europeană? Vor primi și copiii în mod obligatoriu carduri? Și, dacă da, cine le va alimenta cu credit? Părinții, care nu au nici ei carduri? Hai să admitem că ni se pune pistolul la tâmplă și, de voie de nevoie, cu mic cu mare, ne facem toți carduri și vine Departamentul de Urgență condus de doctor Arafat, pardon, nu mai e doctor, și ne instruiește pe toți cum să le folosim, la fel cum ne instruiește să ne facem unul altuia respirație gură la gură. Ce urmează după?
După ce avem toți carduri, după ce dispare banul material, urmează ca veniturile noastre, mai puțin cele rezultate la munca la negru sau din economia cenușie, să ne intre pe carduri. Cunoscutul avocat Piperea ne avertizeză în repetate rânduri că acest lucru este periculos cel puțin dintr-o perspectivă. El afirmă, probabil cu temei, eu unul nu am cercetat acest aspect, că banii de pe carduri vor avea un fel de regim de vouchere. Cu alte cuvinte, ei trebuie folosiți într-o perioadă bine determinată. Dacă nu-i folosești, afirmă acesta, pur și simplu îi pierzi. Deci admițând că dă norocul peste vreunul dintre noi, nu am mai avea posibilitatea să facem economii. Pare un scenariu științifico-fantastic. Dar s-ar putea să nu fie. Pentru că se pupă cu cele mai trăsnite proiecte și afirmații ale neomarxiștilor, care conduc practic Uniunea Europeană. I-am auzit chiar și în România pe reprezentanții acestor neomarxiști, aripa neocomunistă, afirmând că o societate viitoare va fi o societate ideală, în sensul că nimeni nu va mai avea proprietăți. Nimeni nu va ma avea avere. Toți vom trăi din simbrie și din pensie. Acesta este proiectul neomarxiștilor, un proiect la vedere, care ne include pe toți, mai puțin pe cei câțiva magnați ai lumii care finanțează asemenea mișcări și curente de idei. Să revin însă la moneda electronică.
Ce se întâmplă în ipoteza care, iată, acum este de mare actualitate, în care se oprește curentul? Când se oprește curentul, se oprește și mișcarea banilor electronici. Totul îngheață. Nimeni nu mai poate vinde, nimeni nu mai poate cumpăra, nimeni nu mai poate călători, nimeni nu mai are posibilitatea să plătească niciun fel de serviciu. Și iată că exact în aceste zile, în care birocrații UE pun umărul la realizarea acestui proiect, ce urmează să fie demarat la vară, sistemul bancar al unor state cât de cât responsabile față de cetățenii lor este avertizat și s-a pus pe treabă. În sensul că depozitează sume neobișnuit de mari de numerar pe care cetățenii, în caz că se oprește curentul, se vor repezi la ghișeele băncilor pentru a-i solicita. Deci băncile europene își fac rezerve, pentru a nu ajunge în situația băncilor din China și a fi luate cu asalt și devastate de către deponenții disperați. Iar nouă acum ne arde de moneda electronică.
Sigur că este un fel de bau-bau. Cum spune Mugur Isărescu. Dar când un copil, de exemplu, se sperie de bau-bau, se cheamă că, până la un punct, bau-bau chiar există. Pentru că altfel nu i-ar intra în cap. Bau-baul electronic există la Bruxelles. Și sper să nu ne ia cu asalt și pe noi.

P.S.: Alertată de primele reacții la nivel european, după anunțul lansat la cel mai înalt nivel UE, Christine Lagarde, președinte al Băncii Centrale Europene, a încercat să calmeze spiritele, la fel ca și Mugur Isărescu, informându-ne că moneda electronică va funcționa paralel cu moneda materială. Dar nu se spune pentru cât timp. Și, de asemenea, nimeni nu ne spune care vor fi consecințele controlului total prin intermediul monedei electronice asupra vieții oamenilor. Și intimității lor.