CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Becali, „The show must go on”

0 comentarii / 1861 vizualizări / 25 iunie 2009

Excentricul magnat de Pipera este în aceste zile ţinta unei decizii nu mai puţin excentrice a justiţiei din România. Marţi, judecătoria Sectorului 1 i-a interzis proaspătului europarlamentar să părăsească ţara şi, prin urmare, să-şi exercite atribuţiile ce îi revin din această postură. Cazul este unul halucinant, având în vedere ineditul situaţiei. Care, oricum, nu este decât bomboana de pe coliva unei imagini şi aşa proaste pe care o avem pe culoarele Parlamentului European, dar şi în afara lui. Cui, totuşi, îi serveşte această situaţie? Pentru că ne vine greu să credem că justiţia din România s-a condus în această speţă, aşa dintr-o dată, doar de elementele de fond. Care, între altele fie spus, sunt extrem de relative şi contradictorii. Astfel, potrivit declaraţiilor lui Gigi Becali făcute ieri la Realitatea TV, aceiaşi judecători care i-au permis să participe în alegerile europarlamentare (şi, implicit, să părăsească locul de domiciliu), acum au dat o decizie în totală contradicţie cu cea luată înaintea alegerilor. Partea interesantă este că Gigi Becali nu numai că nu pare speriat de decizia din dosarul său, dar pare hotărât să-şi asume un rol central într-un scandal cu conotaţii publice. „Pe 14 iulie, mă urc în avion şi plec la Bruxelles”, ne-a anunţat Becali, sugerând că este hotărât să nu ţină cont de faptul că are interdicţie de a părăsi Bucureştiul. Dacă l-am auzi prima dată, am putea crede că „tipul” chiar este pornit să sfideze un sistem. În realitate, nu avem de face decât cu o nouă strategie electorală. Dacă analizăm puţintel lucrurile, o să vedem că revenirea lui Gigi Becali se face pe acelaşi tipar de dinaintea alegerilor europarlamentare. Atunci, ca şi acum, „s-a dat” o decizie care în ochii unei părţi ai populaţiei era nedreaptă. Anume acest lucru l-a ridicat pe Becali în sondaje chiar înaintea sărbătorilor de Paşti. Acelaşi lucru se încearcă şi acum: victimizarea lui Becali cu scopul de a-l potenţa din punct de vedere politic. Cine este interesat de toate acestea, toată lumea ştie deja. Nu are rost să mai insistăm aici încă o dată. Mai ales că rostul acestui material este să ofere o explicaţie şi nu o acuzaţie.Tăvălugul mediatic al acestui scenariu grotesc pare de neoprit. „The show must go one”, parcă doresc să ne spună autorii acestui nou episod al telenovelei noastre politice. Iar jurnaliştii îşi freacă mâinile la gândul că vor avea ce să scrie câteva zile bune despre un scandal cu „rating”… Nicolae CalistruNB: La ora la care am scris acest articol nu a fost anunţată decizia Curţii Constituţionale într-un alt dosar care îl vizează pe Gigi Becali, denumit „Valiza”. Logica lucurilor indică, însă, că aceasta îi va fi favorabilă latifundiarului din Pipera.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998