Blandiana, cenzurată de Hotnews după ce a spus de Nicușor: ”N-am nicio îndoială că e bolnav, că e anormal”
0 comentarii / 686 vizualizări / 20 iunie 2026
Prezentă la protestele de ieri din Piața Victoriei, poeta academician Ana Blandiana a fost intervievată la fața locului de jurnaliștii Hotnews. Și ce să vezi? După ce au publicat interviul în forma corectă, (există și înregistrare video) au revenit și au cenzurat spusele reputatei poete, schimbînd inclusiv titlul.

Iată forma originală:
– Nicușor Dan ce părere v-a făcut în ultima perioadă?
– N-am nicio îndoială că e bolnav, că e anormal, că capul lui funcționează altfel decât capetele noastre.
Asta nu înseamnă că nu acționează ca un trădător al propriilor idei. Este clar că merge, cu fiecare pas și se adâncește împotriva propriilor lui idei din campania electorală și din viața lui de până atunci. Nu-mi cereți să spun de ce, pentru că chiar nu înțeleg. Iar acest mister toxic este îngrozitor, iar felul în care în ultimele zile sunt atacați cei care au încercat să se țină de cuvânt și să respecte regulile, felul în care sunt inculpați oameni din guvern dovedește într-un mod sfâșietor, aș zice, faptul că aveau dreptate și că de asta le era frică de ei. Vor să-i distrugă pentru că în felul lor de a face în sfîrșit dreptate și curățenie și de a încerca să eradicheze corupția în sfârșit a fost resimțit de către cei care au puterea în România ca un pericol real și folosesc absolut toate mijloacele printre care minciuna și manipularea.
Și iată forma cenzurată ulterior:
– Nicușor Dan ce părere v-a făcut în ultima perioadă?
– Acționează ca un trădător al propriilor idei. Este clar că merge, cu fiecare pas și se adâncește împotriva propriilor lui idei din campania electorală și din viața lui de până atunci.
Nu-mi cereți să spun de ce, pentru că chiar nu înțeleg. Iar acest mister toxic este îngrozitor, iar felul în care în ultimele zile sunt atacați cei care au încercat să se țină de cuvânt și să respecte regulile, felul în care sunt inculpați oameni din guvern dovedește într-un mod sfâșietor, aș zice, faptul că aveau dreptate și că de asta le era frică de ei.
Vor să-i distrugă pentru că în felul lor de a face în sfîrșit dreptate și curățenie și de a încerca să eradicheze corupția în sfârșit a fost resimțit de către cei care au puterea în România ca un pericol real și folosesc absolut toate mijloacele printre care minciuna și manipularea. (B.T.I.)

