CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Blitzkrieg politic: vechii taranisti vor sa revina la guvernare

3 comentarii / 3929 vizualizări / 13 decembrie 2018

Că politica e un drog care dă dependență pe viață o dovedește și o mișcare stupefiantă, petrecută nu mult înaintea sărbătorii Marii Uniri, de la 1 decembrie. Mai precis, un grup de țărăniști, unii dintre ei octogenari și membri fondatori ai noului PNȚCD, în decembrie 1989, au depus la tribunalul București cererea de înființare a unui nou partid.

Și nu orice fel de partid ci unul care, prin însuși numele ales, demonstrează dorința de a reveni la conducerea țării, e vorba de Partidul Corectei Guvernări.

Primii pe lista fondatorilor sunt legendarii Ion Varlam și Liviu Petrina. Primul, fost deținut politic și lider al Uniunii Mondiale a Românilor Liberi, al doilea, fost diplomat ceaușist și fost secretar general al PNȚCD, practic liaisonul țărăniștilor, din decembrie 1989, cu fostele structuri comuniste care au continuat să conducă țara și după căderea lui Ceaușescu. Se mai regăsesc pe listă nume precum al lui Pavel Suian, fost țărănist prin anii 90, al cărui frate era numărul doi în PUNR, ori al reputatului doctor Victor Bruckner, fost ministru al Sănătății în guvernul CDR. Cu totul 34 de membri.
Deocamdată, instanța a respins, marți, cererea de înscriere, probabil pentru neîndeplinirea unor proceduri, dar e de așteptat ca petenții să revină.

Pe de altă parte, un alt partid de sorginte țărănistă, PNȚ Maniu-Mihalache, înființat la începutul anului 2017 de țărăniștii care nu sunt de acord cu actuala conducere a PNȚCD, se pregătește pentru un congres, în următoarele săptămîni, cu intenția de a se relansa în forță, în perspectiva următorilor doi ani electorali. Programat inițial în preajma sărbătorii Centenarului, cu valoare de simbol, congresul a trebuit amînat pentru primăvara anului viitor, la Alba Iulia, potrivit unor surse din partid, din motive de ordin financiar. (B.T.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

3 Comentarii

  1. Vai de capul lor!

  2. Daca vremea va fi nefavorabila, razboiul se va tine in sala

  3. Priviti in foto ,,marea dezvoltare,,a societatii romanesti pe care o molfaie monarhistii.Asta nu inseamna ca pcr a fost mai breaz dar nu a tinut oamenii fara scoala si desculti ca pe vreamea reginei maria.Toti monarhistii urla ca e tara inapoia altor state dar lipsa de neuroni nu-i ajuta sa discearna ca Romania a fost tinuta in saracie si subdezvoltare in toata perioada monarhiei.Ca s-au construit cai ferate,da,s-au construit una la giurgiu ca asa a promis regele nevestei sale si restul pt a scoate aurul si granele din tara.Ca s-au construit cladiri cu arhitectura complexa,da,dar la marile cutremure multe s-au facut moloz. Speram ca impostorii regali alina si nicolae binder nu vor readuce asemenea timpuri.

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998