Știrea momentului e că logodnicii guvernării încep să programeze nunta: PNL, PSD și chiar Iohannis cochetează cu ideea listelor comune la toate alegerile de anul viitor. O manevră politică fără precedent. Dar și fără șanse. În fapt, scenariul reprezintă doar un vis umed al lui Iohannis și o capcană ucigătoare întinsă PNL de către tandemul PSD-AUR. Dacă nu se trezesc la timp, liberalii ar putea deveni buni de împăiat politic, mergînd pe urmele camarazilor țărăniști.

Ideea listelor comune, cum spuneam a fost întărită mai direct ori voalat atît de președintele Iohannis, cît și de liderii partidelor coaliției, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă. Și nu oricum, ci vorbind de alianțe la toate cele 4 alegeri de anul viitor, o premieră absolută.

Și acum, să o luăm metodic în a demonta scenariul alianței Blocul Democratic.

În România, regula de fier e că alianțele electorale sau politice, ambele în scopul alegerilor, se fac în opoziție și nu la putere.
Iar o a doua regulă de fier e că alianțele contra naturii au nevoie de justificări solide, de situații limită în care nu se întrevăd alte soluții.

Convenția Democrată a reunit partide cu doctrine foarte diferite, dar a făcut-o pentru a putea contracara colosul FSN, ulterior PDSR. Cînd a fost nevoie, CDR nu a ezitat să se alieze inclusiv cu partea desprinsă tocmai din amintitul FSN, condusă de Petre Roman. Dușmanul comun era mare și puternic.

Altă alianță nefirească, PNL și PD – partide care se urau visceral încă din vremea CDR – s-a făcut în 2003 din același motiv: România avea o opoziție catastrofală, iar liberalii și democrații abia de însumau 17-18 procente. Cu ele trebuiau să lupte cu unicul partid post-decembrist care a crescut la guvernare, în loc să scadă: PDSR-ul lui Iliescu și Năstase, cel care, în 2004, a luat cîteva zecimi de procent peste cel din 2000, adică cca.37%.

Strategi occidentali cu experiență au analizat situația la jumătatea mandatului PDSR și au concluzionat că doar o alianță PNL-PD, puternic susținută de societatea civilă, presă, cancelarii vestice și de alții ar putea da peste cap previzibilul rezultat al alegerilor. Asta pentru că proiecțiile relevau că, împreună, cele două ar obține un scor dublu față de cel rezultat din candidaturi separate. Ceea ce s-a și întîmplat în 2004, iar alianța DA și Băsescu au luat puterea. Nu a fost ușor de încheiat alianța, tensiunile interne fiind foarte solide. La început, prin mai 2002, Biroul Permanent Central al PNL a respins categoric ideea, prin vot. Abia în iulie 2003 evoluția jalnică din sondaje a convins liberalii și în toamnă s-a bătut palma oficial.

În fine, a treia mare alianță post-decembristă contra naturii a fost USL, în 2011, între PSD și PNL.
La acea vreme, dușmanul comun era Traian Băsescu, președinte susținut de un stat-paralel puternic și care împinsese micul PD de odinioară la statutul de partid unic de guvernămînt, ce nu s-ar fi visat cîndva.

Aflate în opoziție, PSD și PNL și-au dat mîna în fața titanului de la Cotroceni și a guvernului. Social-democrații se temeau că, fără alianță, și în eventualitatea previzibilului loc unu în alegeri, Băsescu ar putea forța refacerea duetului cu PNL și desemnarea unui premier de la ele, lăsînd PSD în opoziție.
PNL, la rîndul său, pe lîngă ura teribilă față de Băsescu, și-a făcut socoteala că în alianță cu PSD vor obține mult mai multe fotolii parlamentare decît pe cont propriu, și chiar a obținut un număr record. Nici USL nu se constituise lesne. În perioada anterioară, Crin Antonescu anunța că PNL nu va face alianţă electorală nici cu PNL şi nici cu PSD, spunând că „PNL va trebui să încerce cu toate puterile sale să joace propria carte în politica românească. Nu există drum de întoarcere pentru PNL. E numai un drum înainte”.
S-a răzgîndit ulterior sub presiunea evenimentelor.

Cum spuneam, toate cele trei mari alianțe contra firii – vorba lui Ion Iliescu – s-au făcut de către partide de opoziție în fața unor adversari mult prea mari ca să poată fi combătuți altfel.

Este exact ce declara și Marcel Ciolacu anul trecut, după constituirea neașteptată a alianței de guvernare între PSD ”Ciuma roșie” și PNL cel euroatlantic: ”Eu nu trăiesc în trecut, nu vreau un alt USL. USL s-a făcut împotriva cuiva. Băsescu și-a câștigat calitatea de dușman, eu nu fac alianțe împotriva cuiva”.
Interesant de punctat, în 2011, constituirea alianței USL era comentată astfel de către primarul Klaus Johannis: ”Nu are fundament doctrinar, nu cred că va funcţiona foarte mult timp”.
Profeție exactă: USL nu a mai prins alegerile din anul 2014, destrămîndu-se cu scandal.

Nici alianța PSD-PNL nu are fundament doctrinar și totuși ar trebui să credem că de data asta Iohannis îi vede un viitor inclusiv după alegerile viitoare, pînă în 2028.

În fapt, așa-zisa alianță nu va exista anul viitor.
Nu e doar o diversiune extrem de convenabilă într-un moment în care reforma lui Ciolacu se lasă mai așteptată decît Godot.

Este mai mult de atît: un ajutor imens dat de PSD celor de la AUR, care se vede ridicat peste noapte la rangul de cel mai mare pericol pentru două partide mari și cu tradiție, care dețin puterea. Practic, aceasta ar fi unica motivație a noii alianțe împotriva naturii.

AUR devine călăul PSD și PNL, dacă acestea nu se unesc iute-iute, cu spaima în suflet.
Partidul lui Simion e fixat în conștiința publică drept a politic al anului 2024, care bagă spaima în partidele puterii.
Pe de altă parte, PNL apare ca un accesoriu tot mai insignifiant la reverul pesediștilor, prin disponibilitatea promptă de a se alia la toate alegerile de anul viitor, inclusiv prezidențiale.

Numai că paritatea de doi la unu între PSD și PNL în sondaje induce clar ideea că prezidențiabilul va fi cel de la PSD, ba poate chiar și premierul, pentru că zestrea PNL e în scădere și s-ar putea să nu-i mai permită multe mofturi.
Marcel Ciolacu e avantajat de postură, pentru că el se conturează, cel puțin acum, a fi alesul PSD și imaginea lui se întărește.
Klaus Iohannis e fericit, pentru că o alianță închegată cu acordul lui i-ar maximiza șansele de a prinde vreun post după sfîrșitul președinției.
Nicolae Ciucă e fericit, pentru că alianța cu PSD ar însemna ca în partidul Brătienilor să nu se producă nicio schimbare de leadership pînă la alegeri.

De aici marea capcană pentru PNL.
Rămînînd la o guvernare cu rezultate absolut dezastruoase – iar răul se va amplifica exponențial curînd -, refuzînd să facă o reformă internă hotărîtă, să promoveze urgent oameni noi și grei în prim-plan, bazîndu-se pe o iluzorie remorcare a sa de către social-democrați, PNL se poate trezi lăsat în ofsaid de PSD fix înaintea alegerilor, motive găsindu-se lesne.
Nu doar exclus din schema unei alianțe, dar și de la guvernare.
Prilejuind PSD aruncarea vinii, în campaniile electorale, pentru dezastrul economic pe guvernările Orban, Cîțu, Ciucă, ori pe actualii miniștri liberali.

Spre deosebire de D.A., alianța Blocul Democratic (amuzant cît de repede s-a ieșit pe tapet și cu un nume), partidele componente nu vor lua mai multe procente împreună decît separat, ci exact invers, mai puține. În 2004, 1+1 a făcut 4. Anul viitor, 1+1 ar putea face 0,5.

Blocul Democratic, constituit din politicieni cu vile, nu ar face decît să fixeze public clar imaginea responsabilului eșecului guvernării, lucru care nu s-ar întîmpla în cazul ruperii coaliției actuale, ceea ce ar permite nuanțe și ierarhizări în privința celor mai mari vinovați.

În plus, PNL ar atîrna de picioarele PSD și din perspectiva viitoarei guvernări. Cele două partide ar însuma acum în sondajele reale cam 45%, cu multă indulgență. Anul viitor ar putea însuma 35-40%. (Pentru cei care au uitat, în anul preelectoral 1999, CDR avea în sondaje cca.26-27%. În 2000 nu a mai prins parlamentul.)

Unde s-ar duce restul procentelor? Pe scena politică nu e loc doar pentru AUR, alte partide suveraniste vor exploata mai mult ca sigur curentul în creștere la nivel european. În septembrie 2020 AUR avea zero, în decembrie lua 9%. E vremea partidelor care pot țîșni peste noapte.
Fără PNL, social-democrații pot guverna, direct sau indirect, cu cei de la AUR, mult mai apropiați politic de ei decît liberalii, și cu cei de la alte partide naționaliste. Numai naivii spun că AUR e nefrecventabil/neguveranbil: anul viitor, Bruxellesul și Strasbourgul ar putea fi dominate de partide precum AUR.

De ce s-ar încurca, deci, pesediștii cu cei de la PNL?
Aceasta e întrebarea la care ar trebui să răspundă partidul care de la congresul din aprilie 2022 a făcut un singur Consiliu Național, intrînd într-o încremenire politică aproape absolută, la fel ca mentorul lor de la Cotroceni.
Partidul din care nu mai răzbat voci altfel decît aprobator, în care nu se mai înscrie niciun nume cunoscut și care va ajunge curînd doar un scalp la cingătoarea pesediștilor, dacă nu se dezmeticește în ceasul al 12-lea, înghițind gogoașa listelor comune. (Bogdan Tiberiu Iacob)