CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Bogdan Teodorescu: ”Decizia CCR reprezinta o victorie a spiritului civic din România”

0 comentarii / 1377 vizualizări / 2 august 2012

Decizia Curţii Constituţionale demonstrează masiva falsitate a întregii campanii anti-România dusă de PDL, doar din raţiuni politice, pentru ca domnul Traian Băsescu să rămână la Cotroceni, afirmă analistul politic Bogdan Teodorescu, pentru Inpolitics, el explicând de ce această decizie a CC reprezintă „o victorie a spiritului civic din România”.

„Decizia Curţii Constituţionale este, trebuie s-o spunem, una justă. Era imposibil ca judecătorii Curţii să ignore votul a 8,5 milioane de români şi înştiinţările trimise de diverse instituţii care avertizau că numărul populaţiei care votează în România nu este de 18 milioane. În acest moment, decizia Curţii Constituţionale demonstrează masiva falsitate a întregii campanii anti-România dusă de PDL, doar din raţiuni politice, pentru ca domnul Traian Băsescu să rămână la Cotroceni. Arestarea judecătorilor Curţii Constituţionale, desfiinţarea instituţiei, totul a fost o minciună sfruntată. Imaginea României a fost puternic şifonată din cauza acestor calcule politicieniste pro-Băsescu. Realitatea este că judecătorii Curţii Constituţionale au dat un răspuns atât de elaborat încât nu poate fi atăcat de nici o instituţie. Ei au solicitat stabilirea adevărului, numărul exact de oameni care votează în România, ceea ce este un lucru de bun simţ, şi nimeni nu poate nega asta. Dacă suntem 16 sau 18 milioane, Băsescu pleacă sau rămâne, şi cu asta basta. Trebuie să realizăm că această decizie reprezintă o victorie a spiritului civic din România. Indiferent de rezultatul final, indiferent dacă suntem 16 sau 18 milioane, decizia Curţii a consemnat importanţa faptului că oamenii au ieşit la vot. Chiar dacă ei ar fi insignifianţi, asta este”, explică Bogdan Teodorescu. (Răzvan Gheorghe)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998