CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Bogdan Teodorescu: „Protestul fermierilor are legatura cu vizita FMI in Romania”

0 comentarii / 1426 vizualizări / 28 octombrie 2009

Protestul violent al fermierilor nu este îndreptat doar împotriva guvernanţilor, ci şi împotriva Fondului Monetar Internaţional (FMI), deoarece ei consideră că politica dusă de acest for duce la nerespectarea promisiunilor făcute de Executiv, explică analistul politic Bogdan Teodorescu, în exclusivitate pentru Inpolitics. Totodată, pe fundalul acestei crize finanicare şi politice, el preconizează serioase proteste sociale indiferent de culoarea politică pe care o va avea câştigătorul alegerilor prezidenţiale. „Mi-e teamă că vom avea de-a face cu tot mai multe astfel de proteste indiferent de cine va câştiga alegerile. Situaţia economică este extrem de grea. Pe de altă parte, criza aceasta este dublată de incapacitatea oricărui Executiv de a da răspunsuri acestor probleme stringente. Nu cred că protestele sunt organizate politic, deşi este campanie electorală şi, în perioade de acest gen, te poţi aştepta la orice. Dar protestele coincid şi cu vizita Fondului în România şi, protestele sunt îndeptate, deopotrivă, şi împotriva Fondului”, a precizat Bogdan Teodorescu. Aproximativ 1.000 de crescători de taurine au început azi să protestează în faţa sediului Ministerului Finanţelor Publice. Jandarmii au intervenit de mai multe ori pentru a-i calma pe fermierii întrucât vroiau să intre în clădirea Ministerului Finanţelor Publice. De asemenea, peste 300 de crescători de ovine şi caprine s-au adunat în faţa sediului Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, cerând acordarea subvenţiilor pentru animale. (Răzvan Gheorghe)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998