Bogdan Teodorescu: ”Reforma totala este unica salvare a PDL”
0 comentarii / 1583 vizualizări / 18 iunie 2012
Singura soluție pentru salvarea PDL este reforma partidului și întoarcerea acestuia, după o lungă perioadă, la o ideologie, afirmă analistul politic Bogdan Teodorescu, pentru Inpolitics.
”Eu am plecat întotdeauna de la prezumția că PDL nu mai este, de foarte mult timp, un partid bazat pe ideologie, ci, un partid bazat pe interesele unui grup de oameni. Acești oameni au reușit, o perioadă, să îi controleze pe cetățenii acestei țări. Acum însă, mașina de propagandă a capotat și oamenii ăștia, care și-au rezolvat afacerile și problemele, au rămas în aer. Rezolvarea problemelor PDL poate veni doar dacă partidul revine la ideologie, la un mesaj credibil pentru oameni. Nu Vasile Blaga sau Cristian Preda sunt importanți, ci, important este ce va deveni acest partid. PDL are nevoie de noutate, de un mesaj pentru un public țintă și nu de grupuri de interese care să-i păcălească pe români. Dintre toate partidele din România, PDL este singurul partid nereformat. Deși criticat în trecut, prin îndepărtarea lui Mircea Geoană de la cârma PSD, social-democrații au trecut printr-un tip de reformă. Totodată, Crin Antonescu a reformat PNL și l-a dus la stadiul de a fi cel de-al doilea partid mare din România. În PDL, noi nu am văzut altceva decât contre între gruparea Boc-Udrea, susținută de Traian Băsescu, și cea coordonată de Blaga-Videanu-Berceanu. Între aceste două falii nu există nici o diferență. Dacă gruparea Blaga se opune grupării Udrea, asta nu înseamnă că primii sunt mai buni decât cei din urmă. Nu înseamnă că această falie nu este, la rându-i, adversara cetățenilor. Nu numele contează. Importantă este reforma”, explică Bogdan Teodorescu. (Răzvan Gheorghe)
Comenteaza