Scena politică românească a fost zdruncinată azi de o mutare tactică foarte interesantă, prin care no realesul lider liberal Ilie Bolojan dă un șah PSD și lui Nicușor Dan, dar, în egală măsură, asta reprezintă și un pas înapoi făcut de premierul interimar față de îmbățoșelile anterioare gen ”nu vreau să aud de PSD”. Dintr-o dată, liderul PNL e gata să trimită PSD la Palatul Victoria în integralitate și cu promisiune de non-obstrucții pînă la finele anului. O ofertă de nerefuzat, cum ar fi spus Corleone.

La doar cîteva ceasuri după un Congres Extraordinar în care și-a betonat (nu foarte democratic) controlul absolut asupra PNL și cu doar 24 de ore înainte ca guvernul pritocit de Adrian Veștea să ajungă la votul decisiv din Parlament, Ilie Bolojan a anunțat o schimbare radicală, propunînd partidelor politice și lui Nicușor Dan un „Pact național” pentru susținerea unui guvern minoritar pe o perioadă de șase luni.

„În condiţiile în care preşedintele României ar opta pentru a încredinţa un guvern de centru-stînga, atunci cei din centru dreapta s-ar angaja să voteze la învestire şi să nu depună moţiune de cenzură pînă la sfîrşitul acestui an sau să susţină o moţiune de cenzură, pentru a asigura o minimă coerenţă dacă guvernul respectă termenii pactului convenit. Dacă preşedintele ar opta pentru o altă formulă, de centru-dreapta, atunci PSD ar trebui să acorde acest vot de învestire. Aceste soluţii înseamnă că ar exista un guvern cu asumare transparentă, cu o susţinere explicită a unor grupuri parlamentare, care ar evita tensiunile politice pe care le avem în momentul de faţă, pentru că, cu siguranţă, un guvern care este format în actualele condiţii nu poate fi un guvern care să aibă un viitor în România în perioada următoare. Vom comunica această poziţie inclusiv domnului preşedinte şi în zilele următoare, în funcţie de evoluţia situaţiei, de deciziile pe care Parlamentul le va lua în zilele următoare, vom comunica pe această temă”, a afirmat Bolojan.

Această declarație marchează o răsucire spectaculoasă. Pînă mai ieri, Bolojan respingea categoric orice formulă de vot pentru un executiv din care face parte PSD, sugerînd cinic că social-democrații ar trebui lăsați să guverneze doar dacă își asumă o alianță cu AUR. După consultările la Cotroceni, declara că PNL nu va susține și nu va intra în niciun guvern care ar avea vreo tangență cu PSD. Despre guvernul Tomac spunea ulterior că nu va fi votat de liberali pentru că s-ar regăsi în el apropiați ai PSD ori secretari de stat pesediști.

Azi, discursul s-a nuanțat brusc: nu doar PNL, ci tot blocul de centru-dreapta (adică și USR și UDMR) este gata să ofere voturile de învestitură unui guvern 100% PSD și garantează că nu va depune nicio moțiune de cenzură pînă la sfîrșitul anului. Condiția e doar ca PSD, cel mai tîrziu la jumătatea lunii iulie, să-şi asume răspunderea în Parlament pentru toate proiectele care înseamnă reforme din PNRR şi păstrarea echilibrelor bugetare.

Ce se ascunde, de fapt, în spatele acestui armistițiu neașteptat? Capitulare ori un șah politic abil?

Prin anunțul că parlamentarii liberali vor părăsi sala în timpul votului de învestitură, (la fel ca cei ai UDMR) Bolojan dinamitează din fașă o formulă guvernamentală născută din aranjamente de culise. Mesajul noului lider este tăios: epoca compromisurilor netransparente a apus, iar PNL nu mai acceptă să fie ostaticul unor majorități fragile sau toxice. Pentru a merge înainte, este nevoie de o resetare totală. Cu doar 19 parlamentari liberali rebeli anti-Bolojan, Veștea nu are voturi suficiente și doar o minune l-ar ”rezolva”. De aici, s-ar ajunge la altă nominalizare.

Capcana guvernării minoritare: cartoful fierbinte ajunge la PSD

Prin acest pact de șase luni, Bolojan mută presiunea uriașă a crizelor actuale în curtea social-democraților. Într-un moment în care țara este zguduită de greve, iar constrîngerile bugetare din PNRR cer măsuri dure și nepopulare, PNL împinge PSD să deconteze politic colapsul economic iminent din toamnă. Strategia s-a mutat de la „izolarea PSD” la „responsabilizarea” acestuia. Mesajul transmis de Bolojan este simplu: „Dacă PSD vrea puterea, să o ia, dar să guverneze singur, pe propria semnătură, încadrat strîns de condițiile noastre economice.”

Poate cea mai importantă miză pe termen mediu este autoproclamarea lui Ilie Bolojan ca lider de facto al întregului eșalon de centru-dreapta. Afirmînd că are deja un acord de principiu cu președinții USR și UDMR, Bolojan reușește o performanță dublă. Pe de o parte, creează un bloc democratic compact, pregătit, zice el, să preia frîiele țării în orice moment. Pe de altă parte, izolează complet partide precum AUR sau SOS, scoțîndu-le din calculele matematice ale puterii.
În acest scenariu, USR și UDMR găsesc o poziție confortabilă: mimează responsabilitatea națională în plină criză socială, votează un guvern de avarie pentru a salva fondurile europene, dar rămîn în opoziție, curați și neatinși de uzura guvernării.

Foarte interesant e un aspect: spunînd că PSD are mînă liberă să vină în parlament cu un întreg pachet de reforme cel tîrziu la 15 iulie – asta însemnînd sesiune extraordinară, pentru că parlamentul se încheie pe 30 iunie – dar promițînd că nu bagă nicio moțiune de cenzură pînă la finele anului, Bolojan transmite că va accepta necondiționat pachetul de legi al PSD și nu îl va contesta printr-o moțiune.
Seamănă un pic a salt fără plasă, nu e exclus ca lui Bolojan să-i fi scăpat acest aspect cînd a făcut angajamentul. La fel de bine, însă, e posibil ca liberalul să fie absolut convins că PSD nu are pregătite asemenea legi, caz în care s-ar face și de rîs și ar și încălca pactul politic.

În mod evident, propunerea liberală mută reflectorul pe președintele României, pus în fața unei alegeri, ambele variante fiind controlate strategic de la sediul PNL: fie încredințează mandatul unui premier de centru-stînga (PSD), forțîndu-l să navigheze într-un parlament destul de ostil, dar controlat prin pact, fie optează pentru formula de centru-dreapta propusă de axa PNL-USR-UDMR, dar aceasta va veni cu același Bolojan premier. Inacceptabil pentru Nicușor.

De ce tocmai acum, de ce tocmai azi

Trei factori se suprapun și pot furniza explicații:
1. Congresul i-a dat lui Bolojan mîini libere. Pînă ieri, orice mișcare tactică majoră îl expunea contestărilor interne. Acum și-a betonat controlul asupra partidului. Poate vorbi în numele PNL fără risc de frondă. Propunerea de azi cine știe dacă ar fi fost posibilă fără congresul de azi.
2. Guvernul Veștea e , cel mai probabil, născut mort. Bolojan știe că aritmetica lui nu există. Anunțînd că PNL părăsește sala, ucide guvernul Veștea fără să voteze împotrivă – gest elegant, evită să fie cel care taie capul. Dar dacă tot îl ucide, trebuie să ofere o alternativă, altfel e doar obstrucție.
3. Scenariul PSD-AUR rămîne inacceptabil. Fie că presiunea a venit dinspre partenerii occidentali, fie că Bolojan însuși a recalculat, a împinge spre un guvern PSD susținut de AUR – cu Georgescu în fundal – are potențialul de a deranja Bruxellesul mai mult decît un guvern PSD tolerat de centru-dreapta pro-european.

Nea Ilie Sărăcie face, de fapt, un pariu sofisticat: îi oferă lui Nicușor Dan o ieșire decentă din criză, evitînd în același timp să fie el premier sau să intre în coaliție cu PSD. El nu livrează o coaliție, ci un armistițiu cu condiții. PNL nu guvernează, nu se compromite, dar nici nu lasă țara în haos sau pe mîna AUR.
Există și un calcul electoral indirect: dacă guvernul minoritar PSD eșuează în șase luni – ceea ce e plauzibil -, PNL iese din situație ca actorul responsabil care a propus stabilitate, nu ca sabotorul. Dacă PSD reușește și livrează PNRR și bugetul, PNL ia credit politic pentru că a făcut posibilă stabilizarea.

Pe final, să spunem că cel mai mare risc nu e unul tactic. E că această propunere confirmă ceea ce mulți suspectau: că în România nu există o majoritate parlamentară capabilă să guverneze coerent, și că soluția găsită nu e o coaliție, ci un sistem de garanții reciproce între adversari care se tem mai tare de instabilitate decît se urăsc între ei. Ceea ce e, paradoxal, și singurul lucru sănătos din toată ecuația. (Bogdan Tiberiu Iacob)