Pe 17 februarie, la Înalta Curte de Casație și Justiție, avocații lui Dan Voiculescu au încercat să depună la dosar un document de dată recentă, din iulie anul trecut, care aruncă într-o lumină nouă celebrul scandal ”Felix”, numai că magistrații au respins respectiva probă, susținînd că e tardivă. Pe 3 martie, se așteaptă verdictul final, dincolo de care numai CEDO mai poate interveni.

Fără a comenta în vreun fel decizia magistraților, suntem în măsură să prezentăm elementele principale ale documentului respectiv, intrat în posesia noastră, el fiind o declarație dată la notariat de fostul șef al lui Voiculescu, din anii ’70, în care aruncă pe masă o informație-bombă: aceea că ”Felix” era un pseudonim colectiv.
Mai exact, fostul director al firmei de comerț exterior Vitrocim – unde Dan Voiculescu era angajat -, Constantin Ciubotaru, afirmă că i-a cerut acestuia mai multe note informative despre anumiți cetățeni străini, necesare evaluării periodice a activității, de care depindea însăși postul său. În traducere, cine nu ciripea la director, era schimbat din post cu cineva mai maleabil.

La vremea respectivă, trebuie spus, comerțul exterior intra sub incidența legii 23/1971 privind apărarea secretului de stat. Ciubotaru spune că, potrivit legii, la angajare, lucrătorii Vitrocim dădeau în scris că vor prezenta informații despre relațiile cu străinii pe care le aveau pe linie profesională, fiind pasibili de răspundere penală în caz de neconformare. Fostul director mai susține că Voiculescu se număra printre rebelii care nu întocmeau dările de seamă ca la carte, motiv pentru care a fost avertizat de mai multe ori și afirmă că pseudonimul ”Felix” era utilizat la semnarea notelor de către mai mulți angajați ai Vitrocim, aflați în aceeași poziție ca și Voiculescu, fiind, deci, un soi de titulatură colectivă.

Ciubotaru spune că, tocmai din acest motiv, nu se poate ști cu precizie cine dintre semnatari cu acest nume de cod au întocmit o notă informativă sau alta. El mai afirmă că notele scrise de salariații Vitrocim nu erau destinate, în principiu, ofițerilor Securității, iar dacă acest lucru totuși s-a întîmplat, a fost în afara circuitului uzual și numai cu acordul șefului de cadre al întreprinderii din acea perioadă, unde notele erau trimis spre arhivare. Altfel spus, Voiculescu și colegii săi știau că, legal, notele lor informative nu merg la Securitate, ci rămîn strict în cadrul întreprinderii amintite.

Rămîne un mare mister de ce depoziția lui Ciubotaru a fost obținută de Voiculescu atît de tîrziu, abia în iulie 2010, tardiv din punctul de vedere al ÎCCJ, nefiind exclus ca avocații acestuia să fi avut prea tîrziu ideea de a-l căuta pe fostul director al Vitrocim pentru ca acesta să-și spună punctul de vedere. O idee care ar fi putut reprezenta – cine știe? – salvarea lui Dan Voiculescu. (Bogdan Tiberiu Iacob)