Bomba: judecator din completul lui Voiculescu, saltat de DNA in ziua procesului
1 comentariu / 1861 vizualizări / 29 aprilie 2014
Judecătorul Stan Mustaţă, unul dintre magistraţii din completul de la Curtea de Apel Bucureşti care judecă dosarul ICA, în care este acuzat Dan Voiculescu, a fost ridicat, azi dimineaţă, de procurorii DNA, fiind suspectat de luare de mită, potrivit unor surse judiciare.
Sursele citate au precizat că judecătorul Stan Mustaţă a fost ridicat de la Curtea de Apel Bucureşti, urmând să fie audiat. Judecătorul Stan Mustaţă trebuia să judece, azi, împreună cu un alt magistrat, apelurile formulate în dosarul în care Dan Voiculescu, Gheorghe Mencinicopschi şi alte 11 persoane sunt acuzaţi de fapte de corupţie privind modul de privatizare a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). La termenul din 8 aprilie, judecătorul Stan Mustaţă a formulat, conform Mediafax, o cerere de abţinere. Judecătorul arăta că, în urma unor materiale de presă „neadevărate”, în care se relatează presupuse interese ale sale în acest dosar, formulează cererea de abţinere, pentru eliminarea oricăror dubii sau suspiciuni. Cererea a fost respinsă, astfel că Stan Mustaţă a continuat să judece acest dosar.
credea varanul ca scapa ? nu. intra la parnaie