CURS VALUTAR

Bomba nucleara: opozitia germana ameninta cu scoaterea tarii din UE

10 comentarii / 5620 vizualizări / 4 ianuarie 2019

Cel mai mare partid de opoziție din țara lui Merkel, creditat cu mari șanse la alegerile europene din acest an, am numit Alternativa pentru Germania, aruncă pe masă o idee explozivă, nici mai mult, nici mai puțin decît ieșirea țării din UE, după modelul britanic.

Cel mai mare partid de dreapta din Germania, AfD, amenință să impună un așa-zis „Dexit” în cazul în care UE nu va restabili suveranitatea națională a membrilor săi și nu va acționa împotriva „islamizării Europei” în următorii cinci ani.
„Comunitatea Europeană s-a transformat într-o structură nedemocratică ocupată de clasele politice europene și concepută de birocrații netransparente și necontrolate”, susține Partidul Alternativa pentru Germania în ultima ediție a programului lor electoral, prezentat în perspectiva alegerilor europarlamentare, relatează RT.com.

Dacă reformele nu sunt puse în aplicare sau nu funcționează corect în următorii cinci ani, „considerăm necesar să luăm în considerare o retragere a Germaniei din UE sau o dizolvare ordonată a Uniunii Europene și stabilirea unui nou tip de comunitate economică și de interese la nivel european” se mai afirmă în programul AFD.
Reamintim că partidul în cauză a fluturat ideea Dexitului și acum trei ani, doar că la vremea respectivă era departe de a avea ponderea electorală din acest moment – a devenit al treilea mare partid al țării și cel mai mare din opoziție – ceea ce face ca lucrurile să merite luate în serios. (B.T.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

10 Comentarii

  1. “Comunitatea Europeană s-a transformat într-o structură nedemocratică ocupată de clasele politice europene și concepută de birocrații netransparente și necontrolate”.

    Pai, nu-i asa? UE s-a transformat foarte repede dintr-o asociere politica colegiala intr-o putere oculta, gretoasa si incompetenta, marcata adanc de neo-marxism, ca ideologie, si de „sciatica”, ca modalitate de comportare sociala.

  2. Are dreptate. UE este o adunatura de politruci betivi, fara scrupule care nu urmaresc decat interese personale. Poate initial, scopul a fost nobil, dar ulterior s-a degradat. UE trebuie sa fie doar o asociere cu caracter economic, un fel de CAER. Sa fie avantajat liberul schimb de marfuri. Unde s-a ajuns insa? Ca tarile bogate sa subordoneze tarile sarace, care pentru a intra in UE au fost nevoite sa- si instraineze cele mai bune companii- la creme de la creme- cu titlu de privatizare.

  3. O fi si asta un mod de a face politica…Eu unul nu cred in seriozitatea acestui „proiect” ! De ce ? Simplu Germania indiferent de epoca si regim politic a vrut de la 1871 incoace sa domine Europa intr-o forma sau alta…Lebens Raum nu este o creatie pur nazista…iar UE este doar o updatare a celui de al III lea Reich la anii nostri,,un fel de al IV Reich …Asa ca ar trebui sa citim asta doar in cheia apropiatelor alegeri europarlamentare.

    • Germania fiind, de fapt, principalul parazit UE, megabeneficiarul pieței unice.
      Bine, ar fi frumos să arunci imigranții în cârca Italiei, Turciei și Greciei, dar s-ar putea să te trezești cu un puhoi mai mare pe fondul unei sărăciri garantate. :))
      Ar trebui să-i trezească cineva pe „băbăeți”!

  4. Presupun că orice persoană sau comunitate corect informate, sînt sceptice în ceea ce privește eficiența UE. În opinia mea, mai devreme sau mai târziu, se va dezintegra și asta deloc întîmplător. Viitorul este hotărît deja, în acest sens. Cei care sânt la curent cu demersurile politico-economice la macroscară (nu din mass media), înțeleg sensul afirmațiilor mele.

  5. se va sti ca uniunea se va desfinta a fost o profetie ca butoiul cu pulbere va exploda adica o inceput anglia o iesit de iasa si germania e clar.se destrama uniunea

    • Charlemagne, Otto cel mare, Charles al IV-lea, Ludovic al XIV-lea, Napoleon, Bismarck, Kaiser Wilhelm, Adolf Hitler si acum UE. Toti au incercat sa uneasca Europa si toti au esuat. Toti satanisti debili!

  6. AfD nu e „opozitia”, e societatea culturala Romania-Germania.

  7. UE nu se va desfiinta niciodata, oricit de mult spera unii sau altii. Ca va lua o alta forma este probabil. In cazul Brexit cei mai marii perdati sint britanicii si ei stiu asta. La fel va fi cu orice tara care nu o sa aiba access la Single EU market. Tari ca Romania nici nu aveau ce cauta in EU. Nu erau pregatite din punct de vedere a mentatiltatii si a educatiei civice. De a lungul isotiei Valahia si Moldova au avut privirea indreptata catre EST, de acolo si obiceiurile actuale. Prostia nu are limite, fie ca e UK, Germania sau Romania.

  8. Țări ca RO, nu aveau ce căuta în UE. De fapt, nici acum nu au. Dar cum să le spoliezi de resurse, de bogății? Ne-au luat totul şi le suntem datori íncă trei generații. Suntem piață de desfacere, furnizori de mână de lucru calficată şi în acelaşi timp oaia neagră.

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *