Borfasii politicii: Inca un parlamentar condamnat la închisoare
0 comentarii / 1887 vizualizări / 18 iulie 2013
Deputatul PDL Mircia Muntean, fost primar al municipiului Deva în perioada 1996 – 2012, a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la patru ani de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, într-un dosar din 2004, în care a fost acuzat că a încheiat tranzacţii ilegale de terenuri cu un traficant de maşini de lux.
În acelaşi dosar, au mai fost condamnaţi Iosif Claudiu Man – un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, Ovidiu Horaţiu Boldor – 2 ani închisoare cu executare şi Cornel Moraru – 2 ani închisoare, în cazul acestuia pedeapsa fiind contopită cu o altă condamnare de trei ani primită în alt dosar. Decizia nu este, conform Agerpres, definitivă şi poate fi atacată cu recurs.