CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

BREAKING NEWS 55 de deputati cer ancheta parlamentara in scandalul drogurilor usoare

0 comentarii / 1764 vizualizări / 18 martie 2010

55 de deputați ai PSD, PNL și UDMR au semnat pentru înființarea unei comisii parlamentare speciale de anchetă a controversatei afaceri a plantelor etnobotanice, decizia finală urmînd să fie luată de Biroul Permanent.

Deputatul PSD Mugurel Surupăceanu a depus azi, la secretariatul general al Camerei Deputaților, solicitarea oficială de înființare a unei comisii parlamentare de anchetă a afacerii drogurilor ușoare, sau, cum e denumirea oficială, a produselor etnobotanice. Documentul este însoțit de semnăturile a 55 de deputați de la PSD, PNL și UDMR și va fi analizat de către Biroul Permanent, în perioada următoare, care va decide sau nu înființarea comisiei. Surupăceanu, care a inițiat și legea – aprobată de Parlament, dar nepromulgată de președinte – de interzicere a comerțului cu droguri ușoare, afirmă, pentru Inpolitics, că respectiva comisie parlamentară va trebui să clarifice o serie de aspecte importante, cum ar fi modalitatea prin care afacerea drogurilor ușoare a primit girul ministerului Sănătății, al Guvernului, cine sunt importatorii produselor în cauză, modul în care s-au derulat importurile și, în special, impactul real al acestor produse asupra consumatorilor și numărul real al victimelor care au decedat ori au ajuns în spitale.

”Așa cum am mai spus, există anumite informații că afacerea drogurilor ușoare a fost susținută sau chiar mai mult de atît, de către afaceriști apropiați de actuala Putere și este nevoie ca o comisie specială să scoată adevărul la lumină, pentru că această afacere cu dezvoltare explozivă a produs sume uriașe de bani, dar și un număr încă necunoscut de victime. Vrem să aflăm cine a permis apariția acestui business al morții în România, cine a decis ca proprietarii magazinelor de vise să aibă la dispoziție zece zile în care să își lichideze stocurile de marfă, care este adevărul despre desființarea și reînființarea Agenției Naționale Antidrog, dacă există vreo legătură între proliferarea acestei afaceri și declarațiile de anul trecut ale Elenei Băsescu, privind necesitatea legalizării marijuanei, dar și recomandările similare ale Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice. Cineva este vinovat de moartea unor tineri și această comisie, a cărei înființare sper să fie aprobată în cel mai scurt timp, va avea menirea să afle adevărul” mai spune deputatul PSD. (B.T.Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998