CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Breaking news: Oprescu isi anunta candidatura duminica, la Antena 3

0 comentarii / 1301 vizualizări / 22 iulie 2009

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, va răspunde duminică, după o lungă așteptare, spinoasei întrebări: candidează ori ba?, care frământă de ceva timp mediile politice și nu numai. Iar răspunsul său, din informațiile Inpolitics, va fi unul pozitiv. Sorin Oprescu va participa, duminică seara, la o ediție specială, cu o durată de trei ore, a emisiunii „Zig-zag” a Antenei 3, care este, totodată, și ultima realizată de jurnalistul Ion Cristoiu la trustul Intact, al lui Dan Voiculescu. O emisiune în care nu se vor aborda aspecte ale activității administrative de până acum a lui Oprescu, în calitate de primar, ci doar chestiuni strict politice și în cadrul căreia edilul Capitalei va răspunde, în sfârșit, întrebării care poate da peste cap multe socoteli politice făcute până în acest moment, respectiv dacă va candida ori ba pentru presedintia Romaniei. Surse apropiate primarului general au dezvăluit azi, Inpolitics, că răspunsul lui Oprescu va fi, în versiunea „optimistă”, afirmativ la modul tranșant, sau, în varianta cea mai „pesimistă”, va indica faptul că el ia în serios posibilitatea unei candidaturi, deși până acum a susținut public că nu este interesat de un asemenea traseu politic. În acest din urmă caz, anunțul final va fi împins spre începutul toamnei, când va debuta și strângerea de semnături pentru candidații prezidențiali. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998