Buddha e cu noi: vicepresedintele Indiei ne promite centre de medicina divina
1 comentariu / 2334 vizualizări / 19 septembrie 2018
Vicepreşedintele Republicii India, Venkaiah M. Naidu, aflat în vizită oficială în țara noastră, a adus vești grozave. Dacă nu pentru toți românii, măcar pentru guru Bivolaru și a sa MISA, ori pentru madam Valerie Cioloș. Concret, Naidu a anunţat ieri că în România urmează să fie organizate ateliere cu participarea unor experţi ayurveda, având în vedere interesul crescut al populaţiei pentru medicina tradiţională indiană.
„India se bucură să transmită în continuare tradiţia milenară a yoga şi în ţara dumneavoastră. Yoga este sistemul medical tradiţional al Indiei şi, având în vedere interesul crescut al populaţiei române pentru ayurveda, am decis să lansăm informaţii despre ayurveda, aşadar să diseminăm informaţii despre ayurveda, să organizăm ateliere cu participarea experţilor, pentru a atinge scopuri curative, preventive şi a pune în beneficiul populaţiei române toate avantajele tradiţiei ayurveda”, a arătat el, conform Agerpres, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la Palatul Cotroceni alături de preşedintele Klaus Iohannis.
Ayurveda, precizăm, e un sistem medical apărut acum 4 milenii în India, răspîndit de budiști în lume, se consideră a avea origine divină (provine din textele sacre ale Vedelor) și pune accent pe meditații, ceea ce ar explica, poate, prezența lui Naidu lîngă Iohannis. Ayurveda mai include yoga, masaj, exerciții de respirație, consum masiv de ghimbir și dirijarea fluxurilor energetice. (B.T.I.)
A dat norocul peste noi.