Cel mai important act normativ cu care, an de an, ne este dator Parlamentul este legea bugetului de stat. Dacă bugetul e întocmit cu înțelepciune, lucrurile ies bine. Dacă nu, nu. Ori an de an asistăm la aceași circ. Buget făcut și adoptat pe picior. De o majoritate formală. Și contestat de o opoziție care se transformă și ea într-o simplă ficțiune. Și de această dată se întâmplă la fel.
Voi prezenta câteva argumente după opinia mea cât se poate de rezonabile pentru a susține afirmația de mai sus. Legea bugetului este actul normativ cel mai consistent pe care-l poate propune un Guvern și care urmează să fie dezbătut și adoptat în Parlament. Realitatea cruntă este că doar un număr limitat de persoane, așa-ziși specialiști, lucrează la proiecția veniturilor și cheltuielilor statului, în baza cărora tot un număr limitat de persoane, de astă dată politicieni, membri ai Executivului, promovează proiectul legii în Parlament. Unde îl și susțin în comisii și în plen. Chiar dacă este votat de o majoritate, fie ea și zdrobitoare, bugetul nu este de fapt decât opera cap coadă a unui număr strict determinat de persoane, o întrupare a filozofiei acestora despre direcția în care trebuie să se dezvolte țara, mai mult sau mai puțin realistă, mai mult sau mai puțin îndrăzneață. În fiecare an, proiectul legii bugetului, din varii motive, ajunge în Parlament în preajma sărbătorilor de iarnă. Când, cu mic cu mare, membrii Executivului și parlamentarii de la putere sau din opoziție se pregătesc de zor de concediu. Și, ca atare, își iau viteză. Așa se face că articolele din legea bugetului trec pe nemestecate prin comisii, după care sunt votate în bloc în plen, de către o majoritate decisă să calce totul în picioare. Dar același lucru se întâmplă și în ceea ce privește amendamentele. Amendamentele depuse de opoziție sunt și ele respinse tot în bloc. În continuare am să fac pur și simplu o socoteală legată de timpul necesar și timpul consumat în realitate pentru elaborarea celei mai importante legi din România. Și în acest an au fost depuse numeroase amendamente. 5.000. Este un număr excesiv de mare de amendamente. E ca și când opoziția și-a propus în mod programatic să hărțuiască majoritatea. Admițând că aceste amendamente ar fi serioase, dar și neserioase fiind în majoritatea lor, ele în mod normal trebuie dezbătute și, la nevoie combătute, după ce cele două părți își epuizează argumentele pro și contra. Nu este de conceput o dezbatere serioasă asupra unui amendament, fără a consuma din timpul Parlamentului măcar zece minute. 5.000 de amendamente înseamnă, dacă respectăm condiția de mai sus, analiza lor în 850 de ore. Peste 100 de zile de muncă, admițând că parlamentarii vreodată vor munci opt ore pe zi. Fără pauză. Ori ei adoptă legea bugetului de stat cu punerea în discuție a amendamentelor în două zile în comisiile de specialitate și într-o singură zi și eventual noapte, noaptea cea mai lungă, în plenul Parlamentului. Dar cele minimum 100 de zile necesare vizează exclusiv amendamentele. Legea bugetului cuprinde cam tot atâtea articole câte amendamente sunt. Deci în mod normal timpul consumat de parlamentari ar trebui să se dubleze. Să vorbim deci despre 200 de zile. Din zilele lucrătoare, adică fără zile de vacanță și fără zile de sărbători, pe care le are un Parlament. Este evident că, în aceste condiții, nu putem vorbi nici de o majoritate responsabilă, nici de o opoziție responsabilă.
Majoritatea se comportă iresponsabil, pentru că ignoră în bloc opoziția. Este cu neputință ca toate cele 5.000 de amendamente să fie neserioase, nefundamentate, elaborate și avansate doar pentru a hărțui majoritatea. În mod normal, într-un stat responsabil, opoziția trebuie luată în serios, iar o parte dintre amendamentele avansate de ea trebuie adoptate și incluse în legea bugetului. Într-un stat responsabil, în care nici majoritatea și nici minoritatea nu reprezintă simple ficțiuni. Opoziția, la rândul ei, trebuie să renunțe să mai hărțuiască majoritatea și să elaboreze, muncind pe brânci, amendamente serioase, care pot fi implementate pentru îmbunătățirea legii bugetului. Ori asta nu s-a întâmplat în România în niciunul dintre ultimii ani. Și de aici consecințele pe care cetățenii le suportă în fiecare ciclu în parte.
După aceeași schemă păguboasă s-a procedat și în ceea ce privește bătălia pe care, vezi Doamne, au dus-o cei aflați la putere, în frunte cu președintele Klaus Iohannis, pentru a obține acordul unanim în ceea ce privește spațiul Schengen. Din nou au acționat haotic doar câteva persoane. Din nou, acestea nu s-a sfătuit în prealabil, așa cum ar fi fost normal, cu reprezentanții Parlamentului, cu reprezentanții opoziției, dintre care sunt destui și experimentați, și responsabili. Toți aceștia au fost ignorați. Sunt absolut convins că, dacă la Palatul Cotroceni sau la Guvern ar fi fost invitați foștii miniștii de Externe ai României, indiferent din ce partid fac parte, și alți câțiva specialiști în diplomație, în drept internațional, în mecanismele specifice după care se conduce Uniunea Europeană, rezultatul ar fi fost diferit. Dar s-a întâmplat același lucru. Câteva personaje s-au pus în față și nu s-au consultat nici măcar cu colegii lor de partid. Iar cei din opoziție au fost cu desăvârșire ignorați. Ca să nu mai vorbim că nu a avut loc nicio dezbatere parlamentară pe această temă, extrem de importantă.
Cu asemenea amatorisme, România nu poate avansa. Nu merge la infinit cu barbutul.