CURS VALUTAR

Cacealmaua Microsoft-EADS sau cum ne ia DNA de prosti pe toti

0 comentarii / 12424 vizualizări / 4 octombrie 2016

În urmă cu vreo jumătate de an scriam despre scandalul Microsoft că este cacealmaua secolului din punct de vedere al luptei anti-corupție și argumentam prin pedepsele ridicole primite în ceea ce s-ar numi cel mai greu dosar anchetat de DNA în istoria sa. Să nu uităm că, potrivit Laurei Kovesi, afacerile Microsoft și EADS au constituit, de fapt, o unică anchetă, fiind, cum s-ar spune la pachet. Ieri, după punctul final al procesului, a venit confirmarea dureroasă: da, procurori și judecători, la grămadă, ne iau de proști pe toți, sancționînd uriașul scandal de corupție cu pedepse de-a dreptul simbolice.

Iată ce scriam în martie, despre prima sentință în dosarul Microsoft, care venise cu puțin înainte:

De ce e dosarul Microsoft cacealmaua secolului

24 februarie 2016 poate fi considerată, fără exagerare, ziua cînd mitul anticorupției s-a spart ca un balon de săpun, odată cu ridicolele condamnări în dosarul Microsoft ale acarilor Păun (deși termenul nu e cel mai corect). Sceptici vizavi de resorturile reale ale campaniei anticorupție existaseră și pînă atunci; de joi încoace, însă, numai naivii incurabili și acoperiții din presă mai pot susține cu tărie că, în România, chiar se lucrează în parchete și servicii în numele strict al Justiției. Mai grav, evoluția dosarului Microsoft alimentează din plin scenarii lansate în anumite momente pe piață și care – prin confirmările primite – ridică mari semne de întrebare vizavi de statul de drept. De ce e Microsoft cacealmaua secolului, vom vedea în rîndurile care urmează.

Să o luăm metodic.

Declarativ, dosarul „Microsoft” a explodat la 26 septembrie 2014, puțin înaintea alegerilor prezidențiale, odată cu declanșarea procedurilor pentru urmărirea penală a unui lot masiv de înalți demnitari. Ideea de bază era că, în urmă cu 11 ani, doi afaceriști, Claudiu Florică și Khalil Abi Chanin, demaraseră acțiuni de ”sensibilizare” a unor guvernanți pentru ca o firmă austriacă să obțină un contract uriaș de licențe Microsoft livrate auorităților statului.
Nu mai puțin de 10 foști miniștri erau puși la zid pentru presupuse fapte de corupție cu șpăgi în valoare de sute de milioane de euro.

Printre cei anchetați se numărau:
Ecaterina Andronescu, ministrul Educației și Cercetării
Șerban Mihăilescu, ministru coordonator al SGG
Valerian Vreme, ministrul Comunicațiilor
Dan Nica, ministru al Comunicațiilor
Adriana Țicău, ministru al Comunicațiilor
Gabriel Sandu, ministru al Comunicațiilor
Daniel Funeriu, ministru al Educației și Cercetării
Alexandru Athanasiu, ministru al Educației și Cercetării
Mihai Tănăsescu, ministru al Finanțelor Publice
Elena Udrea, ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului
Dorin Cocoș, om de afaceri
Cătălin Harnagea, fost șef SIE
Dinu Pescariu, fost tenismen și om de afaceri
Gheorghe Ștefan, politician și om de afaceri
Nicolae Dumitru, om de afaceri
Remus Truică, fost șef de cabinet al lui Adrian Năstase
Adrian Petrache, afacerist
Dorin Marian, fost consilier prezidențial

În fapt, lista suspecților se ducea lejer peste sută, iar nivelul pagubelor atinsese, în gura șefei DNA, dar și ale altora, suma de peste un miliard de euro.

În săptămînile de după deschiderea dosarului, românii au asistat la dezvăluiri, anchete, percheziții, audieri, ridicări de imunități șamd, spectacolul punînd în umbră campania electorală.
Microsoft, ca și ”sora” mai mare EADS, se prezentau drept niște afaceri transpartinice, transguvernamentale, din care se înfruptaseră sute de nume grele pentru mai mult de un deceniu.

Pentru DNA, fluturarea celor două mari dosare a reprezentat apogeul carierei; nimeni nu mai avea dubii că se vrea cu adevărat curățenie, că s-a ajuns, în fine, la peștii cu adevărat mari.

Cîteva luni mai tîrziu, la B1TV, Traian Băsescu, de acum fost președinte, arunca și el pe piață niște bombe, începînd cu cea potrivit căreia scandalul mocnea cu mult înainte de momentul 2014: „La dosarul Microsoft e o minciuna ca Pescariu si Florica s-au dus la DNA. Eu stiu informari cu mult timp inainte sa… nu o spun intamplator… inainte de a se face denuntul lui Pescariu si al lui Florica, care atrageau atentia ca erau posibile fraude in dosarul licentelor. Asta este ce eu imi aduc aminte, ca ei si-au facut autodenuntul prin 2013-14, eu aveam informatiile din 2012. Eu imi aduc aminte foarte bine ca informatii importante am inceput sa primesc din 2012 legate de achizitia de licente. Aici faptul ca domnii acestia se autodenunta in 2014… ceva scartaie, mai mult decat asta, numai eu am autorizat inceperea urmaririi penale pentru cinci ministri. Ati mai auzit de ei? Ceva e putred, dupa parerea mea” a spus Băsescu.

Da, era putred, și încă rău de tot.

Așa cum arătam la vremea respectivă, declarațiile lui Băsescu erau o minciună imensă și ascundeau una dintre cele mai mari mușamalizări din istoria postdecembristă.
Adevărata bomba a dosarului Microsoft era cu totul alta.

Mai precis, dezvăluirile cît se poate de concrete legate de această oneroasă afacere fuseseră făcute nu în 2014, nu în 2012, ci, țineți-vă bine, încă din aprilie 2004, așa cum am mai avut ocazia să scriem. Pe 22 aprilie, într-o conferință de presă a liderilor Acțiunii Populare, partid al fostului președinte Emil Constantinescu, se prezentaseră, de către fostul ministru al Administrației, Vlad Roșca, documente și date concrete relevînd mega-escrocheria: 54 de milioane de dolari, aproape dublu față de prețul firesc, plătite de guvernul Năstase pentru mai multe licențe Microsoft decît existau computere în toată administrația.

În mod normal, dezvăluirile AP ar fi venit mănușă alianței PNL-PD și lui Traian Băsescu, pentru că era an electoral, iar vinovații se aflau în tabăra marelui adversar PSD.
Surpriză, însă: mucles total!

Nu e greu de înțeles de ce: cum să dai din coadă pe lîngă ”Marele licurici” și, concomitent, să denunți o escrocherie implicînd una dintre firmele-simbol ale Americii?

Liniștea s-a păstrat și în anii care au urmat. Bill Gates a fost invitat la București și decorat, în 2007, în cadru festiv, de către Băsescu, cel care afirma cu acel prilej despre patronul Microsoft că e „un simbol pentru muncă şi lege, un simbol pentru responsabilitate socială”.

Au mai trecut ani buni, vreo 7 la număr, pînă să aflăm de la procurorii aceluiași Băsescu faptul că, în realitate, Microsoft cam era un simbol al fărădelegii. Un rezervor de șpagă din care se înfruptaseră cîteva guverne, consecutiv.

Nu contează, mai bine mai tîrziu decît niciodată, își vor fi spus mulți.

Amară dezamăgire.

În următorul an și jumătate de la declanșarea mega-anchetei, scandalul s-a fîsîit tot mai mult, marii actori au dispărut, ușor-ușor, în penumbră, apoi complet, sumele au început să scadă și ele, discret.
Finalmente, ne-am ales cu vreo patru inși de rang secundar ori terțiar trimiși în judecată și cu șpăguitorii Florică și Pescariu iertați total, pentru bună purtare.

În versiunea DNA, un om cinstit e ăla care recunoaște că fură.

În fine, joi, a venit ultima lovitură: lotul Cocoș-Pinalti-Sandu-Niro a primit pedepse simbolice, de maxim trei ani, unele cu suspendare. Atît cît se ia în mod curent, la țară, pentru furtul unui porc din ogradă.

Lovitura de imagine a fost cumplită, pentru DNA.

Șefa instituției a trebuit să iasă personal și să anunțe recursul procurorilor.
Poate mai mult ca niciodată, opinia publică, rețelele sociale, presa au denunțat mizeria din spatele acestei sentințe sfidătoare. ”Ghioceii” SRI au contraatacat, la ordin, cu noua paradigmă: nu contează cît de lung ai bulăul, important e cît și cum plătești, cum ar fi spus Moțu Pittiș.
Și au amintit că lotul Cocoș a luat, din start, pedepse mai mici cu o treime, pentru că a ”colaborat”.
Ne-am liniștit: fără colaborarea aia, Cocoș ar fi luat trei ani, în loc de doi. Acolo îi putrezeau oasele…

Cît despre pagube, s-a ajuns pe la vreo doar 11 milioane de euro, care probabil nu vor fi nici alea complet recuperate.

Degeaba se agită DNA să strige că, de fapt, lotul mare Microsoft e altul, și că ăsta a fost doar un preambul.
În România, nu prea mai crede nimeni că va exista și valul doi. Așa cum marele EADS s-a stins cu totul, de mult, și stins va rămîne.
Nimeni nu va îndrăzni, să-o spunem pe șleau, să lovească în mari firme occidentale într-o țară în care oficiali europeni de mîna a treia, precum Viviane Reding, se laudă că vin și bat cu pumnul în masa autorităților.

Cele două scandaluri lansate în campania din 2014 au avut, de fapt, doar două ținte.
Una a fost abaterea atenției de la candidatul de mucava Klaus Iohannis și blocarea acțiunilor lui Băsescu atît în campanie cît și după.
A doua țintă e mai subtilă, dar și mai importantă. Ea a fost devoalată, printre primii, de Elena Udrea, într-un interviu acordat Hotnews în ianuarie 2015.

”Intr-o tara in care pe oricine, aproape, ai putea sa acuzi in orice moment, cel care are catusele este si cel care conduce Romania(…) Eu spun ca cel care detine secretele tuturor – si toti avem secrete, mai ales cei din presa, din politica, ale noastre sunt interesante – si cel care are cheia asupra acuzarii cuiva este si cel care poate determina anumite comportamente la nivelul politicenilor, la nivelul presei sau chiar la nivelul magistratilor(…) Foarte multi oameni de afaceri au inteles mesajul ca cei care detin toate informatiile sunt cei de la SRI, avand in vedere ca DNA-ul lucreaza cu informatii de la SRI, si ca urmare au incercat – si asta va spun eu – au incercat sa isi gaseasca intrare la SRI”.

Mesajele de mai sus ale Elenei Udrea și altele similare din interviu converg către ideea că, în România, serviciile secrete, SRI mai ales, fac tot posibilul să obțină informații – în numele anticorupției – din mediul politic, juridic, mass-media etc doar pentru a putea șantaja și manevra, ulterior, cu ajutorul lor. Altfel spus, pentru a deține puterea, controlul absolut.

În ultimii cîțiva ani, sutele, miile de denunțuri făcute în cadrul anchetelor SRI-DNA au avut, într-o mică măsură, drept rezultat, condamnări în justiție. Fără recuperări de pagube și pe termene în general simbolice.
În mare și foarte mare măsură, însă, ele au ajutat la crearea unei baze de date gigantice pentru SRI, livrînd informații compromițătoare extrem de prețioase, care pot asigura ”îndrumarea” oricărui politician actual.
Ceea ce se întîmplă în ultima vreme în cazul Alina Măgureanu e doar o mostră din felul în care informațiile serviciilor pot fi folosite pentru a arăta unora pisica, politic vorbind.
Cît despre justiție în cazul Microsoft, rămîne cum am stabilit: cacealmaua secolului.”

De la redactarea acestor rînduri a trecut mai puțin de opt luni și a venit finalul: Cocoș, Pinalti, Niro și Gabriel Sandu au luat pedepse simbolice, între 2 ani și 4 luni și 6 ani de închisoare, abil calculate astfel încît cei patru să nu facă, efectiv, mai mult de cîteva luni de pușcărie. Spre exemplu Gheorghe Ștefan, ”încălțat” cu 6 ani, fiind cel mai bătrîn va executa doar jumătate din pedeapsă, în timp ce restul pot fi eliberați după două treimi din perioadă, sau chiar mai puțin. Dacă scădem perioadele relativ îndelungate de arest preventiv și arest la domiciliu, mai rămîne doar o brumă de pedeapsă de executat. Probabil aici se ascunde și explicația majorării pedepselor față de prima instanță: dacă s-ar fi menținut condamnările inițiale, exista riscul ca inculpații nici să nu mai calce pe la închisoare.

De la declanșarea mega-anchetelor Microsoft – EADS au trecut doi ani și cîteva luni. Despre EADS nu se mai aude absolut nimic. Din Microsoft a fost aleasă plevușca pentru a da pseudo-socoteală. Denunțătorii au rămas bine mersi cu banii și cu libertatea. La fiecare cîteva luni, în interviurile generos găzduite de mereu aceleași canale media (Europa FM, Digi 24, ziare.com) șefa DNA ne promite că se lucreză intens la restul lotului Microsoft și la EADS. Pe rol, în afacerea Microsoft, ar mai fi încă trei dosare, dar cu praf gros pe ele.
După interviuri se așterne iar liniștea.
Niciun oficial american al firmei nu a fost deranjat. Nu se știe unde a mers, efectiv, grosul banilor. Fostul președinte Băsescu vrea să alimenteze cu gaz scandalul, dar se încurcă în propriile minciuni: a știut, ba n-a știut!
S-a ales salvarea reputației unui trio de firme, americană, franceză și germană, implicate în dosarele sus-pomenite și au plătit doar 4 indivizi de rangul 3 din politică și afaceri, pe care nu i-ar recunoaște lumea pe stradă. De revelion vor fi liberi, dacă nu, cel mai tîrziu de Paști.

Spicuiesc, la întîmplare, din presa ultimelor zile. Un braşovean, Ionel – Traian Ţogoe, a fost judecat, la finalul săptămânii trecute, după ce a furat din cîteva hypermarketuri din oraş. Vineri, el a fost condamnat de şapte ori la 7 luni de închisoare pentru „furt” şi de două ori la 1 an şi 2 luni de închisoare pentru furt calificat.

Într-adevăr, în România, justiția duduie din toate motoarele… (Bogdan Tiberiu Iacob)

foto: mondonews.ro

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *