Presa de azi a acordat azi spații foarte generoase unei informații în principiu insignifiante: tribunalul București a validat un nou partid de buzunar, al 381-lea din România. Știrea a căpătat greutate grație unei informații pe surse care a însoțit decizia tribunalului, anume că acesta ar fi noul partid al lui Călin Georgescu. Acesta a dezmințit rapid și categoric, însă, și rămîne în urmă impresia unei tentative regizate de compromitere a liderului suveranist prin asociere subtilă cu nazismul.

”Tribunalul București a admis, luni, cererea de înregistrare a Partidului „România Românilor”, acordînd formațiunii personalitate juridică și dispunînd înscrierea acesteia în Registrul Partidelor Politice. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, Călin Georgescu, candidat la alegerile prezidențiale din 2024, ar fi liderul spiritual al partidului” suna știrea larg difuzată azi.
Printre fondatori: foști primari din București, figuri extrem de controversate, precum Marian Vanghelie ori Dan Tudorache.

În această seară, Călin Georgescu a postat pe Facebook:

”DEZMINȚIRE PUBLICĂ
În spațiul public apar afirmații potrivit cărora aș avea legături cu diverse partide politice sau aș fi înființat un partid. Aceste informații sunt false
Nu am înființat și nu conduc niciun partid politic.
Orice grup sau formațiune care declară că mă susține o face în nume propriu și nu există niciun angajament sau coordonare din partea mea. Responsabilitatea mea rămîne, înainte de orice, față de români.
PARTIDUL MEU ESTE POPORUL Român”.

Unde e șpilul?

Numele noului partid, ”România românilor”, a naibii coincidență, este poate cel mai cunoscut slogan al extremei dreapta interbelice. Lansat în publicațiile naționaliste din anii 1920 (de exemplu în cercurile studențești antisemite din Iași sau în presa extremistă legată de A.C.Cuza și Liga Apărării Național-Creștine), sloganul, cu variante precum ”România a românilor”, a fost preluat de Octavian Goga, care l-a popularizat masiv și l-a transformat în deviză a mișcării sale politice. În 1935–1936, Goga ține, bunăoară, un discurs celebru în Adunarea Deputaților și apoi îl publică sub titlul „România românilor”.

Textul era un manifest virulent naționalist, cu accente antisemite puternice, cerînd „reintegrarea” economiei și societății în favoarea românilor verzi.
În 1935, Partidul Național Agrar, condus de Goga, fuzionează cu LANC a filonazistului A.C.Cuza și se formează Partidul Național Creștin (PNC). Goga era președinte executiv, Cuza – președinte plin.
În decembrie 1937, regele Carol al II-lea îl numește pe Goga prim-ministru, deși partidul lui era cît USR ca procente în alegeri, iar programul guvernului se rezuma adesea la sloganul „România românilor!” – măsuri antisemite rapide precum revocarea cetățeniei pentru mii de evrei, restricții economice, limitarea accesului evreilor în universități sau în diverse locuri de muncă, expulzarea lor în Madagascar etc.

Octavian Goga

În perioada 1933–1935, Goga, supranumit de mulți Fuhrerul României, s-a întîlnit repetat cu Hitler și Mussolini, iar soția sa, Veturia Goga supranumită „Privighetoarea lui Hitler” era considerată spioană a Berlinului. Cînd a murit, Goga a fost înmormîntat cu zvastica pe piept. Ideologia PNC a preluat elemente din național-socialism german și corporatism fascist italian și a primit sprijin financiar și propagandistic din partea Germaniei naziste, mai mult decît Garda de Fier în unele perioade, conform rapoartelor Yad Vashem și istoricilor.

Mai pe scurt, așa zisul partid de azi al lui Călin Georgescu avea menirea să creeze o legătură subliminală între figura fostului candidat prezidențial și partidul fascist al lui Goga, iar absența unei dezmințiri rapide ar fi facilitat, foarte probabil, deschiderea unui front nou de atac împotriva sa în zilele următoare. (Bogdan Tiberiu Iacob)